Dedicată d-nei Ina Simona Cirlan, pentru încurajare și vorbele bune.


În biserica Domnului, Cireșica, fiica cea mai mică a primăverii, s-a îmbrăcat într-o rochie albă, ca de mireasă. Cealaltă, Vișinica, s-a îmbrăcată într-o rochie roz; fiica cea mare bineînțeles. Cireșica este cea mai frumoasă și cea mai bună. Este veselă și îi place să se joace cu vântul de primăvară care-i scutură petalele. Ea dăruiește copiilor, în fiecare primăvară dulciuri rotunde și dulci. Vișinica este crudă și rea, vântul o supără, pentru că nu vrea să-și strice rochia roz. De aceea fructele ei sunt rotunde, frumoase, vișinii dar amărui. Și pentru că oamenii o plac mai mult pe Cireșica și fructele ei dulci ca zahărul, Vișinica a vrut să se răzbune pe sora ei.
Într-o zi, o pasăre frumoasă veni la Cireșica și mâncă câteva cireșe. A doua zi veni din nou și în zilele ce urmară, iarăși. Văzând Cireșica că pasărea vine zi de zi să mănânce, îi spuse:
- Rogu-te nu mai veni să mănânci aici! Am să rămân fără cireșe! Lasă și altora din fructele mele.
Vișinica tocmai trecea pe acolo și auzii vorbele Cireșicăi. Alergă iute la mama lor Primăvara, și-i spuse ce auzise.
- Uite pe cine iubești tu mai mult! Ea nu vrea să-și împartă fructele cu celelalte vietăți!
Primăvara se mânie și chemând-o pe Cireșica îi zise:
- Tu care ești cea mai frumoasă și cuminte dintre fiicele mele, de ce nu lași pasărea să mănânce din fructele tale? Ca să nu rămâi fără fructe?
Cireșica rămase împietrită. Nu putea scoate nici un cuvânt. Niciodată nu o mai certase mama ei. Luând tăcerea ei drept vinovăție, Primăvara pe loc o pedepsi pe Cireșica ca de la anul să nu mai dea rod. De supărare și de rușine, Cireșica a fugit în lume. Vișinica a rămas singura care dădea fructe primăvara, așa că oamenii veneau acum numai la ea. Și tare o îngrijeau și o răsfățau. Se temeau pesemne că vor rămâne fără vișine, așa cum rămăseseră fără cireșe. Iar Vișinica era mulțumită.
S-adus Cireșica și s-a tot dus zile și săptămâni. Și într-o zi, parcă la capătul pământului, a ajuns la o livadă bătrână, înconjurată de un gard viu, foarte înalt. La intrare se afla imaginea unui copac trist. Pătrunse înăuntru și văzu mii de copaci dar toți erau triști. Căci fiecare dintre ei fusese pedepsit de Primăvară, iar printre ei mișunau mii de vietăți. Aici s-a oprit Cireșica.
Într-o zi un gândăcel, mic și amărât, cu aripioare de aramă, a venit la Cireșica să-i ceară de mâncare. Dar Cireșica i-a spus:
- Îmi pare rău, am fost pedepsită de Primăvară să nu mai dau fructe. Dacă aș avea ți-aș da cu dragă inimă. Când o auzi, gândăcelul se transformă pe loc în mama ei Primăvara. Dându-și seama că inima Cireșicăi era bună, și se pripise când a pedepsit-o, o iertă, iar în anul care veni, Cireșica dădu rod mai bogat ca niciodată. Iar Vișinica, dacă a văzut că Primăvara și oamenii au iertat-o pe Cireșica, a plecat în lume, iar cele două surori nu s-au mai întâlnit niciodată.