Franz Kafka
LA GALERIE

Dacă vreo călăreață oarecare de circ, firavă și ofticoasă, ar fi silită cu plesnituri din bici de către un șef nemilos să se învârtească neîntrerupt în manej, luni de-a rândul, în fața unui public nesățios, și să salte pe crupa unei gloabe făcând bezele și mlădiindu-se din mijloc, și dacă acest joc ar continua în vuietul orchestrei și al ventilatoarelor înspre viitorul cenușiu ce se deschide necontenit înainte, însoțit de aplauzele care aci se sting, aci izbucnesc iarăși din palmele ce sunt de fapt niște ciocane cu abur — poate că atunci un tânăr spectator de la galerie ar coborî în goană pe lunga scară dintre staluri, s-ar repezi în manej și, în plin cântec al fanfarei ce se adaptează mereu, ar striga: opriți!
Dar întrucât nu astfel se petrec lucrurile, ci o femeie frumoasă, îmbrăcată în alb și roșu, țâșnește în arenă zburând printre draperiile pe care lachei maiestuoși le trag în lături dinaintea ei, întrucât directorul, căutându-i privirile, îi răsuflă în față ca un animal devotat, o saltă grijuliu pe calul vânăt-rotat, de parcă nepoata lui cea mai dragă ar porni într-o călătorie primejdioasă, nu se poate hotărî să dea semnalul pocnind din bici, apoi printr-un efort de stăpânire de sine, îl dă în fine, după care aleargă pe lângă cal cu gura căscată, urmărește cu ochi ageri salturile călăreței, abia putând înțelege măiestria ei, încearcă s-o avertizeze cu strigăte în englezește, îndeamnă la atenție încordată pe rândașii care țin cercurile, iar înainte de marele salto mortale, imploră, cu brațele ridicate, orchestra să tacă și în cele din urmă o ridică pe micuță de pe calul tremurând o sărută pe amândoi obrajii și nici o omagiere din partea publicului nu i se pare îndestulătoare, în timp ce ea, săltându-se în vârful pi-cioarelor și sprijinindu-se de el, în norul de praf care încă îi înconjoară, întinde brațele în lături și-și lasă căpșorul pe spate, vrând să împartă cu tot circul fericirea ei — întrucât astfel se petrec lucrurile, spectatorul de la galerie își reazimă fața de balustradă și, lăsându-se furat de marșul final ca de un vis greu, plânge fără voie.