S-a scris cândva: “dacă iubire nu este, nimic nu este”.
S-a repetat de sute de ori acest mare adevăr al existenței umane.
Eu mă întreb: se poate trăi fără iubire?
Chiar și când soarta-și dezlănțuie stihiile oarbe asupra lui,
omul speră pentru că iubește. Să iubești oamenii, viața, florile,
răsăritul soarelui, să te închini cerând lui Dumnezeu, binecuvintarea pentru ziua ce sub ochii tăi se naște, să iubești zborul păsărilor, să simți că te înalți o dată cu ele, să mângâi tristețea oamenilor, uitând de propria tristețe, este aproape o …fericire.
A ignora sensibilitatea, dragostea, frumusețea, este la fel ca atunci când cineva intră cu bocancii într-un strat de flori.Duritatea este o necroză a inimilor ce nu cunosc iubirea.
Strict autentic: era pe 1 ianuarie 1978, cred, la prima ora din zi și din an, când am stat mai mult de o jumatate de oră să văd pe cer, un spectacol unic, niciodată nu am mai văzut așa ceva și nici nu cred că voi mai vedea vreodată. Spre răsărit vântul împrăștiase norii
într-un fel de …alei, nu exagerez, am văzut arbuști de culoare mov și turchoise, imagini de basm care nu semănau cu nimic de pe pământ.
Am gândit în sinea mea: “pentru o asemenea frumusețe, merită să înduri toate mizeriile vieții”. Și acum cred acest lucru, altfel aș fi trăit …incomplet …degeaba. Dacă există într-adevăr RAIUL, eu cred acest lucru, atunci cu siguranță am văzut “ un colțișor din el”. Nu există cuvinte să descrii așa ceva. Iată deci, frumusețea care te lasă mut. Te răpește, te fascinează, te uluiește, dar nu poți să o descrii în cuvinte. Sunt prea sărace.O cameră de luat vederi era foarte bună,
dar pe atunci nu era la îndemâna oricui. Flora.