Și cel mai bun prieten

Și iarăși ne întoarcem la problema averii.
Eu cred că banul este cursa în care cad peste nouăzeci și nouă la sută din semenii noștri, convinși că dacă au bani, pot să scape de orice nacaz.
E drept că banul în esența lui, echivalează cu puterea dar și aici eu am o altă părere. Și anume că numai a ști înseamnă a putea. Ceea ce este cu totul altceva. Și mai departe, eu consider că omul a fost trimis pe pământ, nu ca să strângă averi, în orice fel și cu orice preț. Pentru că acestea leagă inima noastră numai de cele de jos și împiedecă înălțarea sufletului spre cele de sus. Câte cazuri nefericite sau adevărate tragedii nu s-au desfășurat chiar sub ochii noștri, din cauza dorinței de îmbogățire cu orice preț. Banul sluțește, înrăiește și poate transforma omul într-o adevărată fiară. Înnăbușă orice sentiment de milă sau compasiune față de semenii noștri care o duc mai greu.
Când am venit în această lume, nu am adus nimic cu noi, precum nici nu vom lua nimic cu noi, la plecare. Și adevărul acesta cules din Cartea lui Iov, stă la îndemâna noastră a tuturor.
De luat, vom lua numai faptele noastre, bune sau rele și, care vor mărturisi pentru noi la Judecată.
Deșarte sunt toate în această lume, după Solomon.
Am auzit adesea pe mulți întrebându-se de ce permite Dumnezeu ca o parte din oamenii acestei planete, oameni care sunt la fel ca și noi, fiii Lui, să nu aibă ce mânca și chiar să moară de foame.
Iată cum văd eu răspunsul la această întrebare:
Să ne închipuim o sală de ospăț cu o mie de locuri, unde au fost invitați o mie de musafiri, și unde se află tot ce-și poate dori inima omului. Dar dacă numai două sute de inși se vor uni și, prin viclenie sau abuz, vor ocupa cinci sute de locuri, reiese limpede că alți trei sute de oaspeți, nu vor mai avea loc în sală și vor rămâne pe dinafară.
Vreau să spun că a avut grijă Dumnezeu ca pe pământ să se găsească suficiente mijloace de trai pentru toți, în fiecare epocă a istoriei, numai că, vedeți dumneavoastră, se vor găsi întotdeauna niște semeni de-ai noștri, care vor pune mâna pe mai multe mijloace de trai decât le este necesar. Și tot ce depășește strictul necesar, eu îl văd inutil și periculos din acest punct de vedere. Ca să nu mai pomenim că, de regulă, bunăstarea prelungită, riscă să-l îndepărteze pe om de Creator, omul imaginându-și că a ajuns să trăiască bine, numai datorită meritelor sale: el a muncit, el a câștigat, el are dreptul să trăiască din ce în ce mai bine. În recunoștința lui nu mai rămâne loc pentru Dumnezeu. Iar starea de confort, care nu are nimic rău întrânsa, dacă nu este înțeleasă în aceste dimensiuni, macină vigoarea omului dar îl și moleșește spiritual, iar pe plan social duce la convulsii și regres.
Lucra într-o intreprindere un stagiar cu atâta tragere de inimă, încât a fost propus pe lista de premiere și avansări peste termen. A venit și directorul să-l cunoască pe noul salariat și a constatat că acesta nici nu avea birou și-și ținea hârtiile pe colțul altui birou al unui coleg mai amabil. Directorul l-a certat pe șeful de serviciu și a dispus să i se pregătească la atelierul instituției un birou improvizat. Și când a mai trecut și a doua oară să vadă ce mai face stagiarul inimos, l-a găsit dormind cu capul pe birou, pentru că venise mai târziu la lucru de la o nuntă.
Am făcut o digresiune aparent fără legătură cu scrisoarea pe care o țineam în mână, bucuros de faptul că, îndrăznesc acum să o numesc pe Căpriana, prietena mea, îmi remarcase înclinarea spre păstrarea acelui echilibru primar, de armonie între om și natură, decurgând din comuniunea inițială a omului cu Dumnezeu.
Omul este cu atât mai liber și se realizează mai deplin, nu întinzând mâinile spre cât mai multe din ofertele sau ispitele acestei lumi, ci refuzând cât mai multe din acestea. Nu luptându-se pentru a primi sau a lua, ci pentru a dărui. Goana după avere decurge din egoism, în timp ce altruismul izvorăște din milă sau din iubire dacă vreți.
Eu am un deosebit respect pentru pustnicii și călugării care acceptă de bunăvoie să se retragă din această lume plină de toate răutățile căci ei sunt cei care au învins-o cu adevărat și la propriu și la figurat.
Iar în ceea ce mă privește, eu îndrăzneam să întind mâna numai spre cele absolut trebuincioase, de care nu te poți lipsi cu adevărat, motiv pentru care multă lume mă întreba cum mă descurc numai cu pensia și nu mă plâng din lipsă de bani.
În zilele în care mă simțeam mai bine dar nu aveam chef de lucru, încercam să-mi aduc aminte de tinerețe și să fac puțină mișcare, ceea ce știe oricine, cât de benefic este pentru organism, din toate punctele de vedere. Numai că pe măsura trecerii timpului, deprinderile noastre sunt cuprinse de rutină, rugina acesteia se instaleasză întâi la încheieturi ca apoi să se extindă în tot corpul și începem să amânăm sine Die acest minim efort, până când renunțăm de-a binelea.
Îmi amintesc că de cel trei ori făcusem câte o mie de genoflexiuni nonstop, mie mi s-a întâmplat destul de des în viață să sar peste cal, după care aveam febră câte o săptămână în șir. Prima dată când eram student, mă aflam în vacanță și travaliul ca un pariu cu mine înumi, a durat exact o oră și un sfert. Eram desculț la mine la țară și, după ce am terminat, din cauza transpirației, amprentele picioarelor se imprimaseră zdravăn în lutul cu care era lipită camera.
Sau alegeam să alerg, de regulă dimineața, între o jumătate de oră și o orăși jumătate, simțind de fiecare dată că arderile metabolice sunt mai intense iar oboseala se instala mai greu, sau nu se mai instala deloc în ziua respectivă. După care îmi luam o porție de lectură și, cine dorește, poate oricând cu puțin efort, să ajungă la cărțile bune. Pentru că și prietenii cei mai buni pot să te dezamăgească într-o zi, dar o carte bună, niciodată.
Așa am început să alerg a doua zi dimineața, desculț prin curte, până când m-am pomenit strigat la poartă:
- Domnu' Sebastian, sunteți acasă?
Am alergat să intru în papuci, ca să nu mai fiu nevoit să dau explicații, ce fac și de ce nu am nimic în picioare, dar vizitatorul meu matinal, Radu, un uncheș de toată isprava, mă văzuse și mi-a luat-o înainte:
- Domnu' Sebastian, nu vă mai feriți că nu este nimic de râs. Cine vreea să aibă un corp sănătos, face mereu ce faceți dumneavoastră acum, iar cine vrea să aibă și un suflet sănătos, citește și păzește Biblia.
Mă dau bătut.
Recunosc că nu mă așteptam deloc, la o astfel de replică, sau mai bine zis, mie nu îmi trecuse niciodată prin cap să fac legătura între un corp sănătos și cititul Bibliei, în timp ce acest gospodar cu numai patru clase primare, se dovedise mult mai profund decât mine.