agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 933 .



Valer demonizatul
proză [ ]
continuare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tunaru ]

2008-12-31  |     | 



Acum câțiva ani buni, aveam de bătut un material la mașină, o singură pagină A 4, nu mai mult, dar pe care o greșeam de fiecare dată în altă parte. Þin minte că mă apucasem de scris bine dispus pe la ora nouă și m-am ambiționat să scot o pagină impecabilă, pentru care dam la o parte foaie după foaie dar simțeam și cum mă montez pentru nereușită.
O virgulă, un punct care nu era pus la locul lui, un cuvânt sărit, până când am devenit din ce în ce mai nervos dar nici de cedat nu voiam. Cum adică, nu sunt eu în stare să scriu o pagină ca lumea la mașină?!
Tare nefolositoare se arată ambiția la supărare!
Și cu cât deveneam mai nervos, șansa de a greși era cu atât mai mare. M-am retras atunci pentru rugăciune, zicând:
- Doamne, mai puternic l-ai făcut Tu pe om decât pe ispititor. Te rog, vezi-mă, auzi-mă și nu mă ajuta! Nu mă ajuta Doamne la această lucrare, că sigur voi reuși. O să-i arăt eu lui!
Am lucrat, mai bine zis m-am chinuit până la cinci după amiază. Și insistența demnă de o cauză mai bună, mi-a demonstrat că nu am reușit. O zi întreagă, ratată pentru o singură pagină de bătut la mașină. Și aceea ratată la rândul ei.
Am așteptat să-mi limpezesc gândurile și m-am rugat apoi să-mi dea Dumnezeu să înțeleg ce trebuie din ce mi s-a întâmplat. Măcar cu atâta să mă aleg. Și am ajuns la concluzia de bun simț dacă vreți, că omul nu poate să facă singur cu de la sine putere nimic, chiar nimic, dacă nu primește și ajutor de sus. Dar cum ni se acordă acest ajutor și, în ce condiții, nu aș putea să spun.

Mă întâlnesc cu Leana care își ține palma la frunte:
- Nu mai pot, of, nu mai pot și gata. Mor și pace bună.
- Ce e, dadă?
- Mă doare capul de nu mai pot și la farmacie e închis. Îmi trebuie o aspirină. Dar numai Bayer, că altminteri nu îmi trece. Bayer și atât.
- N-ai încercat cu felii de cartof lipite pe frunte? Sunt foarte bune.
- Nu maică, numai aspirină. Dar Bayer, nu altceva.
- Ai noroc că mai am eu acasă câteva. Hai cu mine și îți dau. Să vezi ce repede o să-ți treacă.
Ne întoarcem, îi dau o aspirină românească, fiindcă numai din astea aveam.
- Să știi că e Bayer, originală. Uite un pahar cu apă.
Înghite pastila, stă un pic pe scaun, se liniștește și, apoi:
- Oh, maică, se vede de la distanță că e lucru nemțesc și de calitate. Mi-a trecut și gata.
Pleacă mulțumindu-mi și lăudând singură pe drum ce aspirine bune au nemții, dom'le. Ea a crezut că numai aspirina Bayer poate să-i ia durerea de cap și, într-adevăr i-a trecut. Dacă
i-aș fi spus de la început că e românească și la fel de bună, n-ar fi avut nici un efect.

Astăzi bisericile nu mai sunt pline ca altădată. Oamenii au căzut din rânduiala posturilor, au ajuns să lucreze și zilele de sărbătoare, credința se restrânge și ei n-o duc mai bine. Și cu toate astea, la slujbă vin și tineri, o parte din ei se înscriu la Seminar și devin preoți. În sat sunt prezenți și sectanții de care are grijă câte un pastor venit de dincolo să ne evanghelizeze, cum cred ei că e mai bine. Oferă pachete cu mărunțișuri și-i atrag pe cei mai săraci. Apoi îi lasă în grija câte unui localnic care a deprins rânduiala și el se duce să facă noi prozeliți.
Mi-a atras odată atenția un enoriaș cu alură distinsă care sta în genunchi ascultând cu evlavie slujba. Avea o privire blândă, smerită și mi-a fost greu să recunosc în el pe Valer, demonizatul. Mă uitam la el cât a îmbătrânit, închipuindu-mi de câtă suferință avusese parte zicându-mi că la rândul lui, tot așa trebuie să mă fi văzut și el pe mine. După slujbă, stăm de vorbă.
- Am suferit mult. Gândul rău a căzut asupra mea ca o piază de care nu mai puteam să scap.
Erau dimineți în care mă trezeam cu gând de ceartă sau de bătaie. Și ieșeam în calea răului care trebuia să mi se întâmple. Pe preot îl vedeam cu coarne și-mi venea să-l scot afară din Biserică, ziceam că fac un lucru bun. Mergeam pe stradă și când venea o mașină din față, exact înainte să ajungă în dreptul meu, auzeam: Acuma, brusc, sări în fața ei! Alteori stam la masă, îmi cădeau ochii asupra cuțitului și parcă auzeam în mintea mea pe cineva spunând: - Cuțitul, uite-l, pune mâna pe el. O dată și gata!
Ca să mă păzesc, o rugam pe soție să taie ea pâinea, fără să îi mai explic de ce. Tai-o tu, bărbatul trebuie să taie pâinea la masă, nu femeia, îmi spunea ea. Într-o zi m-am trezit cu cuțitul în mână. De ce l-am luat că nu-mi trebuia la nimic? L-am privit atent. Era foarte bine ascuțit. Eram încordat. Începusem să tremur. Am căutat un clește și i-am rupt vârful. Nici nu o să vă vină să credeți: m-am liniștit dintr-odată și îndemnul diabolic a dispărut definitiv din mintea mea. Uite, mi-am zis eu, că orice cui își are cuiul său. Uite că ispita nu este mai tare ca omul, când înțelege și are voință. Altădată mă aflam în București la cumnata mea. Mi-a zis să am grijă de copil cât lipsește ea de acasă. O fetiță de doi anișori. Locuiau la etajul opt. Credeți-mă că nu am putut rezista ispitei care m-a prins atunci dintr-odată:
- Þine copilul în brațe și trece-l dincolo de balcon. Îl ții în brațe și atât! Trece-l! Trece-l! Trece-l! Am căutat o oglindă și m-am privit.
- Ce vrei să faci?
Aveam privirea tulbure, doar vârtejuri care se învârteau fără încetare. Privire de om nebun, ce mai. Am zis că voi fi în stare să trec cu bine proba la care eram din nou împins fără voia mea, că altminteri nu mai era chip să scap de gândul ăsta nenorocit. Zis și făcut. Am strâns din dinți, am trecut fetița de marginea balconului și cu brațele încleștate am adus-o înapoi. Iarăși am simțit că mă liniștesc dintr-odată și de atunci până astăzi nu am mai auzit niciodată în mintea mea îndemnul acesta. Altădată m-am trezit că-mi pusesem singur funia de gât și o agățasem de mânerul ferestrei. Apoi a intrat în cameră un băiat tânăr, îmbrăcat în negru, cu o furcă în mână pe care o repezea cu toată puterea spre mine. M-am dat înapoi până când s-a întins funia și atunci dacă am văzut că nu mai am scăpare, am urlat din toată puterea mea:
- Nuuuu!
Și parcă m-am trezit dintr-un coșmar, tânărul dispăruse iar eu stam cu funia agățată de gâtul meu, gata gata să-mi pun capăt zilelor. Și multe, multe altele de care, credeți-mă, nu le-aș dori nici dușmanilor să aibă parte de ele.
Cel mai greu a fost însă descătușarea la exorcizare. Mulți preoți s-au rugat și s-a milostivit Dumnezeu de mine. Peste trei săptămâni de rugăciuni și acum mă simt bine. Simțeam că e gata să se rupă ceva în mine, ceva care trebuia să iasă, dar care nu voia.
Așa cum am văzut eu odată un om mut care se plângea prin semne și sunete nearticulate că nu vor ai lui să-l ducă la spital să se facă și el sănătos. Mormăia nemulțumit și cu lacrimi în ochi arăta că acolo la spital o să-l taie, o să scoată afară răutatea din el pe care să o arunce departe și o să-l coasă la loc. Asta a fost senzația de care mi-am adus aminte în momentul eliberării.
Răsuflă ușurat. Cei care au mai asistat la explicații, își fac semnul crucii și se depărtează în liniște.
Ne despărțim promițându-ne să ne mai vizităm.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!