de două zile ninge o stare de rău și cerul gurii arid de parcă aș fi mîncat zăpadă.
gol cu repetiție.
în fiecare seară mă întorc într-o cameră pustie. biblioteca e doar o formă tabloul pictat de frate-miu e doar o formă draperia e doar o formă. în bucătărie maică-mea scapă o farfurie pe jos sunetul spart ajunge la mine dar nu tresar. sting lumina mă așez în pat îmi trece prin gînd să mă rog dar la ce bun alung gîndul ăsta caut ceva mai cald. adică aș avea nevoie să te știu lîngă mine. să te legeni în timp ce îmi povestești despre kirk eu să mă uit la tine și să-ți spun că îți stă bine ca ștergător de parbrize tu să rîzi și să te prefaci îmbufnată.

s-au cam dus toate. de cîteva zile mă obsedează un titlu de la claudiu banu. vin vremuri crunte pentru animalul acesta. parcă așa era. lucrurile încep să se destrame ca încheieturile lui bunică-miu. ieri șeful a venit și ne-a pus să semnăm o hîrtie prin care sîntem de acord să nu mai primim tichete de masă timp de trei luni. umblă zvonuri că vom fi trimiși în concediu fără plată.

norocul meu că am două joburi. zilele astea m-au plătit cei de la habitat pentru munca de anul trecut. era și timpul. mi s-a acrit să tot văd fețele tumefiate ale sinistraților. idioții stau toată ziua prin crîșme și așteaptă ca voluntarii să termine de lucrat la interioare. toți mă întreabă da sobe cînd aduceți? da pături? păi de unde dracu să vă aduc eu? eu sînt manager de comunicare și mai cumpărați-vă naibii un burlan că e doar 10 lei.
tot umblînd prin casele lor am făcut meningită virală. m-am săturat.

de ce inventăm personaje cînd ne avem unii pe alții? pentru că nu ne păstrăm unii pe alții de aia. de ce vorbim singuri cînd de fapt lumea e plină de urechi care să ne asculte? pînă și urechile iepurilor sînt bune să ne vindece logoreea.
pînă acum am învățat unde mi-e locul. acum mai trebuie să-mi găsesc omul.

anul trecut pe vremea asta stăteam în gara de nord.
gol cu repetiție.

păstrează-mă ca pe o bucată de piatră cu forme ciudate pe care ai găsit-o în retezat.

hai să-ți spun ceva amuzant.

taică-miu a stat de trei ori la psihiatrie. cînd l-au externat a venit acasă și a bătut-o pe maică-mea că nu voia să-l primească în casă. atunci am ieșit desculț pe stradă și am oprit un aro de poliție. mă rog știu că nu e nimic ieșit din comun ca mine au pățit-o mulți. apoi a urmat divorțul. culmea că în citație maică-mea apărea ca pîrîtă. cică l-ar fi lovit în mod repetat cu cratița-n cap. n-a avut nici o pretenție. apoi a urmat partajul. a venit să-și ia bruma de haine din apartament, niște cărți și un fotoliu. mă tăticule ia ziceți voi cînd v-am bătut eu mă? ia ziceți chiar așa rău am fost cu voi?

atunci a aflat maică-mea ce făceam cu banii de pregătire la mate. în loc să merg la pregătire îmi cumpăram cărți de karl may. la partaj taică-miu a vrut să pună mîna pe ele și atunci a trebuit să-i spun executorului judecătoresc faza. maică-mea a făcut ochii cît cepele și a promis că se ocupă după aia de mine. nu s-a mai ocupat.

am schimbat țigările. am trecut pe filter plus au aromă de cacao.
lucrurile mici contează cînd lipsesc lucrurile mari. ce-s alea lucruri mari?

n-am vrut niciodată să plec. doar că trupul meu nu s-a pus de acord cu mine. adică ochii mei nu s-au pus de acord cu ceea ce am vrut să văd mîinile nu s-au pus de acord cu ce am vrut să lovesc picioarele cu faptul că m-am visat uriaș care ajunge cu un singur pas dintr-un capăt în celălalt al lumii.

nee. ar trebui să documentez niște articole dar pur și simplu n-am chef. ninge și mi se pare că ninsoarea asta mă înghesuie într-un birou ziarul de roman bună ziua vă dau un alt număr de telefon ninsoarea mă reduce la un simplu dispecer răspund lumii unde se moare unde se fac săpături și se dă peste viață ce trenuri mai umblă pe coastele noastre.

cam atît voiam să-ți spun.