agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 962 .



Aș fi eu în stare?
proză [ ]
continuare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tunaru ]

2009-02-14  |     | 



Dragă domnișoară Căpriana,
Îți scriu mai rar dar mă gândesc la dumneata din ce în ce mai mult și te simt aproape de mine. Am traversat o perioadă nu prea fastă, mă așteptam la plămâni să-mi dea ceva bătaie de cap sau la vedere. Dar supărările au venit din partea unor dureri de cap mai insistente ca de obicei. O răceală de care mă fac singur vinovat, nu îmi mai dă pace de la o vreme și mă împiedecă să lucrez. Durerea în sine nu este prea mare, eu o consider suportabilă, dar fiind prezentă continuu, mă agasează că nu mă pot concentra. Medicamentele nu ajută la nimic și singura soluție pe care o am la dispoziție, este să mă plimb, încercând să fac abstracție de ea. Bântui ca o stafie ulițele satului, parcă am și început să mă clatin puțin, este prea devreme pentru baston, dar dacă va fi nevoie, o să-mi iau și baston pentru sprijin.
Privesc în jurul meu, numai frig și singurătate la propriu și la figurat, de care am început să mă satur și, îndrăznesc acum să mă confesez, că afară de dumneata, nu mai am pe nimeni, mă tem să nu mă aștepte vremuri și mai grele.
Seara când mă culc, îmi închipui că ești alături și îți simt mâna subțire și catifelată răcorindu-mi cu dragoste fruntea înfierbântată.
Mă consolez cu gândul că alții o duc mai rău decât mine și nu au parte de boarea mângâierii dumitale. Pentru că totdeauna se află alături de noi alții care o duc mai greu și, ei la fel se gândesc că nu sunt, poate, cei mai deznădăjduiți oameni din lume, ca să nu dispere și ei din neputință. Cu drag, Sebastian


Dragă domnule Sebastian,
Am primit rândurile dumitale și mă simt ca o infirmă pentru că nu îți pot fi de mai mare ajutor. Te rog să mă crezi că aș fi gata să-ți iau locul pe patul suferinței, ca să fiu și eu folositoare unei ființe dragi.
Curaj, îndrăznesc să spun, dragul meu domn Sebastian: marile curse le parcurg numai cei într-adevăr curajoși! Curajoși și singuri. Nici un pisc nu se cucerește în tandem. Văzută sau nevăzută, zeița Victoriei îl așteaptă pe câștigător, numai la capătul cursei. Ea este aceea care îi va schimba cununa suferinței cu cea a biruinței.
Nu oricine poate să se ia de piept cu destinul, iar eu voi sta alături de dumneata în toate încercările.
O durere de cap nu înseamnămai mult decât o durere de cap și medicina noastră clasică sau tradițională are leac și de cojocul ei. Toate gândurile mele bune se vor îndrepta de acum numai către, îndrăznesc iarăși să-l numesc pe dragul domn Sebastian, lupul meu singuratic și, inimile noastre vor reuși să iasă învingătoare din această nedreaptă și inegală încercare.
Să ne rugăm împreună la aceleași ore și efectul rugăciunilor noastre se va dubla. Pentru că Dumnezeu trimite omului numai cele care îi sunt de folos. El îi iubește pe toți copiii Săi și nu ne va lipsi de mila și îndurarea Sa până la capăt.
Orice încercare are miza ei și puntea pe care o are de trecut dragul meu domn Sebastian, este poate cea mai importantă din viața sa.
Pentru că una este să traversezi o baltă sau un lac obișnuit și, cu totul alta să ridici ancora și să traversezi o mare plină de talazuri.
Alături veșnic de suferindul meu prieten, Căpriana

Cuptorul suferinței face să strălucească virtutea, acolo unde ea există cu adevărat. Dar este și un izvor al înțelepciunii pentru cine știe să ajungă la ea. Și tot suferința este aceea care îi face pe unii oameni mai buni iar pe alții, mai răi. Nimeni nu aleargă în mod conștient după suferință dar sunt oameni care acceptă și nedreptatea și suferința cu stoicism și aceștia vor fi cei mai fericiți.
Doi frați se ceartă pentru o pârlită de moștenire, unul din ei, cel mai mic, acceptă strâmbătatea și pe el îl mângâie Dumnezeu învrednicindu-l cu o sănătate mai bună dar și cu multe alte împliniri. Celălalt își petrece viața alergând după avere cu orice preț, face împrumut după împrumut, ajunge mai sărac ca la început și tot fratele cel mic, sare în ajutorul său. Orice fiară își potolește pofta, numai omul lacom, niciodată. Cade bolnav, tot cel mic îl îngrijește iar el, cel mare, rămâne mai departe invidios că celălalt a fost mai norocos decât el. Atunci la ce i-a folosit lui suferința, dacă a trecut prin viață, cum spune proverbul, ca gâsca prin apă?!
Mai departe încerc să mă adaptez la noua mea stare care nu este una dintre cele mai fericite. Ieri mă duceam după cumpărături când m-a oprit State Panduru:
- Ai micșorat pasul, domnu' Sebastian.
- Nu mor caii când vor câinii.
- M-ai făcut câine, domnu' Sebastian.
- Nu. Þi-am spus doar un proverb.
De ce simt unii oameni nevoia să mărească suferința altora când îi văd la necaz? Am plecat mai departe, supărat mai mult pe mine decât pe el. Pentru că răspunsesem la o provocare, cu o altă provocare și ne despărțiserăm ca doi dușmani, ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple. Dar atunci pe loc nu am găsit nimic altceva mai conciliant să-i răspund. Ori pe subconștient, eu nu mi-am dorit altceva decât această replică agresivă, care, trebuie să recunosc, nu-mi face cinste.
Marcasem, cu sau fără voie, un punct. Dar împotriva mea. Nu. Nu m-am exprimat corect. Mai bine zis, fiara din mine marcase un punct împotriva mea. Cum se întâmplă de obicei, la cădere, caracterelor cholerice.
Când am mai mult de alergat în timpul zilei, noaptea dorm ceva mai bine și parcă nu mă mai supără nimic. În schimb dimineața, durerea de cap mă ia în primire ca o ștafetă care mă așteaptă răbdătoare la locul întâlnirii. Și cu toate astea, mi-am pus în cap să trec și pe la Dispensarul medical pentru un consult, deși știu că o să-mi dea o rețetă cu buline de tot felul, buline care nu vindecă, fiindcă nu pot să vindece.
Și mai trebuie să recunosc că durerea mea de cap nu este constantă. Sunt perioade în care mă lasă în pace, de parcă nici nu ar fi existat.
- Vezi Sebastiane, că nu te mai doare deloc, capul? Dar degeaba încerc eu să mă amăgesc că îndată reapare, și mă pune din nou în derută, spulberându-mi și bruma de încredere care îmi mai rămăsese.

În jurul meu copii sărmani caută după fiare pe câmp. Îi văd trecând cu câte o sapă cioantă, cu hainele rupte și, de cele mai multe ori, desculți. Alungă câinii vagabonzi și flămânzi care își fac veacul tot la groapa de gunoi după mâncare și încep să sape la întâmplare, poate dau de vreo bucată de șină, de vreun fier ruginit sau de o cratiță veche, aruncate de gospodari.
- Și cum vă plătește măi copii, fierul vechi?
- Ar fi cum ar fi, nene, dar are cântar cu magnet și ne mai fură și el din greutate. Și e singurul loc unde ne primește cu fierul vechi.
Meschinăria unor semeni de-ai noștri, nu cunoaște margini. Dar tot aceiași copii mai sar gardul în câte-o ogradă când știu ei că nu e nimeni acasă, după câte un tuci sau găleată și aleargă să le vândă ca să-și cumpere pâine. Pentru ei sau pentru altcineva bolnav din familie. Sau dacă au timp, îi mai bat și nucul sau îi culeg cireșele dacă e timpul lor, ori le strâng rufele puse la uscat dacă se întâmplă să fie. Oricum, nu pleacă niciodată cu mâna goală. Nu mai vorbesc de gospodăriile despre care se află că au rămas nelocuite, fie și numai câteva zile, că atunci părinții lor sunt în stare să le golească una două, ca pentru văruit.
Un sătean își cumpărase loc de casă pentru copii, ridicase acolo o locuință și până să-și dea seama ce și cum, i-au furat din vechea locuință și soba de teracotă, în timpul nopții desigur. Așa se face că tot ei își pun în cap gospodinele care-i alungă și-i măscăresc de mama focului, în special când îi văd la ușa bisericii pentru o bucată de colac sau ceva colivă:
- Mi-ai furat pirostriile și cazanul de rufe, prăpăditule și le-ai dat la fier vechi. Nu m-am dus eu să le caut și a trebuit să le mai plătesc o dată de parcă le-ași fi cumpărat de noi? Și de multe ori i-am auzit pe săteni plângându-se de ei:
- Aveam spalieri de metal la vie și mi-au scos o groază din ei și i-au vândut.
- Eu aveam o bucată de țeavă înfiptă la hotarul cu vecinul, să nu ne mai certăm unde se termină locul lui și unde începe al meu. Pas' de-o mai găsește!
- Eu cumpăsem niște suluri de sârmă împletită pentru gard și după prima noapte, gata, a dispărut. Am găsit-o la punctul de colectare, am mai plătit-o o dată și am pus-o sub lacăt până m-oi apuca de treabă.
Am aflat de la una din cele mai sărace gospodine ale acestei etnii că-și rupsese de la gură să poată crește un porc. Și când se pusese și el pe picioare și arăta mai bine, l-a găsit acasă mort. Otrăvit de vreun vecin sau vecină invidioasă, după vechea menatalitate: dacă n-am eu capră, să n-aibă nici vecinul! După ce că trăiesc așa cum trăiesc, se mai și trag în jos unul pe celălalt, nu care cumva să apuce vreunul din ei să se ridice, cât de cât mai sus. Sau să o ducă mai ușor. Pe unii din acești copii îi duc părinții la școală, dar pe urmă tot ei îi opresc pentru ajutor pe lângă casă.
Oftez și trec mai departe.
Aș fi eu în stare, dacă aș putea, să schimb destinul meu cu al unuia din acești copii, care nu sunt vinovați de condițiile în care cresc?!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!