agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-15 | |
Cândva, ne petreceam nopțile în insomnii. Bântuiam străzile pustii ale orașului, adăugam frontoane și capiteluri închipuite clădirilor lipsite de personalitate, dărâmam cu privirea cartiere întregi de blocuri, așa cum nici cel mai puternic cutremur de care știam nu reușise. Ridicam parcuri în care să ne plimbăm cu barca contemplându-ne chipurile îngemănate în oglinda lunii. Ne jucam în șuvoiul monoton al fântânilor arteziene cu apa colorată de raze ascunse, proiectate de undeva din adânc. Ne promiteam o iubire veșnică precum aceste insomnii fără sfârșit.
În scurtele reprize de somn, pe care libertatea noastră ni le permitea și ziua eram îmbrățișați și savuram, parcă legați printr-un cordon ectoplasmatic aceleași minuni ale lumii tinereții. Ne împărtășeam fiecare gând, fiecare instinct pornit inconștient din partea neînțeleasă a creierului și resimțit cu fiori de celălalt. Eram narcisiaci față de lumea prea anostă pentru imaginația noastră, admirându-ne superbele flori în ochii plini de admirație a perechii. Viața avea alt ritm în iubirea noastră și nu ne agățam încrâncenați de ea, o lăsam să curgă lin, bucurându-ne de voluptatea insomniei, până când ea s-a îmbolnăvit de somn. Mai întâi, n-a venit la obișnuita noastră întâlnire nocturnă, lăsându-mă pradă geloziei, făcându-mă să mă zbat cu ochii deschiși în coșmaruri ce mi-au tulburat pentru prima oară apele inocenții. „Am dormit”, a fost explicația simplă și naivă sub care bănuiam doar prefăcătorie. Nopțile ei de „somn” au continuat neabătut. I-am urmărit fereastra cu îndârjire nopți la rând. Singură în cameră, în pijamaua cuminte, își pieptăna absent părul în care, altădată, îmi scăldam mâinile lacome în unduirea lui mătăsoasă. Își spunea în picioare rugăciunea și se culca, așa cum n-aș fi crezut vreodată că un om poate să-și petreacă jumătate din existență. Dragostea noastră și-a urmat cursul firesc, ea își dormea cuminte nopțile, eu număram ca turbat secundele până la răsăritul care o trezea, leneș întârziind să mi-o aducă. Când am împărțit același pat, somnul ei a început să se prelungească. Era un dușman pe care îl acceptam ca pe o boală incurabilă, ca pe o monedă de schimb, ca pe o întrerupere a vieții de o comă prelungtă. Dar, nu-i puteam accepta visurile, mai cu seamă pe cele șăgalnice în care apăream drept personaj de-a dreptul sinistru, sau cele despre morți cerându-i habotniciei ei plicticoase pomană. Mă feream să-i stimulez în vreun fel imaginația, să-i dau prilej de excitare a dorințelor comune, pentru a se închide în visul ei și a-și oferi ce nu putea obține în realitate. Temerile mele se dovedeau neîntemeiate. Visurile nu ieșeau la suprafață. Privindu-se în oglindă, când își pieptăna părul, uita totul. Pentru scurtă vreme era a mea până ce începu să utilizeze ca medicament pentru durerile de cap reprize mari de odihnă, fără ca acestea să-i afecteze cumva noaptea. Neîmpăcat, am început să spionez acest dușman tăcut. În lumina slabă a veiozei, încercam să descifrez furnicarul de imagini perindându-se pe sub pleoapele închise, tresăream la fiece zgomot provocat de avatarurile acestei relații primejdioase sau încercam să-mi îngemănez somnul meu agitat cu visurile ei calme și neștiute, așa cum ne uneam insomniile în nopțile de feerie. Zadarnic, chiar și dormind lângă ea nu-i puteam prinde nimic din candoarea și imaginația care îmi marcase dragostea pentru ea. Nu-mi rămânea decât să folosesc trupul ei gol drept masă de scris, să-mi înmoi foile toamnei veștede în transpirația ei fină, să caut modele pentru personajele fără suflare în chipul ei veșnic imobil. Somnul ei mi-a devenit personaj. Trecutul nostru s-a scurs ca cerneala proastă pe câteva pagini pierdute prin mormane de hârțoage, iar ea a continuat să doarmă tot mai mult ca o crisalidă înaintea marii renașteri. Mai aștept încă acea trezire lângă trupul ei gol, dar zorii și sfârșitul insomniei mele nu sunt motive pentru a-și întrerupe visurile neștiute. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate