-Asta nu e o catastrofă! E un dezastru total! strigă Claude. Féadel! Ce ai făcut?
-Uh? Ce am făcut?
Féadel se ridică, era în spatele casei, zăcuse acolo toată noaptea.
-Ce ai făcut? Ai distrus Luna! Uită-te!
Și indică cu mâna spre cer, Luna era tot acolo, de un alb palid pe cerul albastru al dimineții.

Claude arăta atât de fioros, încât și vocea îi părea demonică.
-Nu-ți face griji! O pot rezolva...
-Da poți, după ce orașe întregi au fost distruse! Mareele au luat-o razna fiindcă nu mai este Luna care să graviteze... Prostule! Ești..., dar își înghiți vorbele când văzu pe fața lui Féadel un zâmbet mulțumit.
-Sunt... ? Ce vrei să spui? Că sunt acum în forță, pot face orice!

Féadel își imagină Luna întreagă, și când privi iar pe cer Luna era spre apus, palidă dar întreagă.
-Vezi? Totul e ca nou... și mai lasă-mă cu toate mareele tale, și gravitația. Știu ce greșeală am făcut să-mi închipui asta, dar Luna s-a uitat urît la mine.

O vreme mai târziu, după ce Féadel făcu baie și-și luă haine curate, Egleriel bătu la ușa lui. Avea pe față o expresie de ură și râzbunare.
- Fă ce spun și-ți sunt servitoare. Ea zâmbi ca și cum și-ar fi bătut joc de Guardian.
-Ce anume? făcu Féadel.
-Vreau să omori pe cineva, o persoană care nu trebuie să existe.

În mintea lui Féadel totul se întunecă, se vedea pe el însuși stând cu talismanul în mână. Ochii erau la fel de roșii și era încruntat... dar cu toate astea chipul său era atât de frumos, demonic și angelic în același timp.
O săgeată îl zgârie pe braț făcându-l să cadă în genunchi cu un strigăt.
''Omoară-l'' îi spuse o voce. ''Omoară-l! Fă ce spune, apoi omoar-o și pe ea...''
''Nu!'' ripostă Féadel.

Înapoi la realitate, Féadel o privea pe Egleriel:
-Ascultă, o să omor pe cine vrei doar ca să mă lași în pace. Nu suport fetele! Cum îl cheamă?
-Numele lui este Alph... Vreau să moară cât timp este la școală cu mine.
-Ah, bine înțeleg. Atunci ca să-l pot ucide trebuie să vin cu tine! S-a făcut!
-Pe bune? Adică... stai! Școala începe într-o oră, și durează până ajungem, hai repede dacă vrei să îl ucizi pentru mine.
-Stai! Nu te grăbi, eu nu pot merge cu înfățișarea asta! O să mă recunoască și o să bănuiască că eu l-am ucis, și apoi o să mă aresteze.

Féadel pocni din degete și înfățișarea i se schimbă complet. Era mult mai tânăr, cu părul prins la spate, cu aceiași ochi dar chipul schimbat și purtând ochelari care se purtau, după cum era moda. Îmbrăcat cu niște blugi scurți și largi, un tricou roșu un un ''L'' în font medieval, și o haină lungă de culoare maro.
-Bun, acum să mergem...


Odată ajunși la școală, Féadel era scrutat în priviri de elevi. El nu fusese niciodată la școală, și singura persoană care-l învățase să citească și să scrie fusese Shadow, tatăl său.
-Uită-ne ajunși, spuse Egleriel și păși în clădire, urcând scările. Féadel o urmă.
-Unde este ăsta de care zici?
-Aaaa! Să nu cumva să faci acum! Dacă poți încearcă să-l omori fără a da de bănuit, când suntem în clasă, la ore!
-O să încerc! Dar eu nu știu încă ce putere am să fac asta.... Am omorât mulți, dar nu și de bunăvoie. Dacă este nevinovat eu nu mă pot atinge de el.
-Ba da, este vinovat! Doar ești gardian...
-Dar nu sunt Gardianul ființelor vii, ci ale sufletelor...
-Taci că au să te audă!
-Oh, bine!

Odată ajunși la oră, Egleriel făcu cunoștiință colegilor ei cu Féadel care purta un nume fals pentru a nu da din nou de bănuit, dar Féadel puse deja ochii pe Alph. Se puse în spatele clasei să nu fie observat de multă lume, și ora începu.
Era atât de plictisitor, pe când profesoara scria la tablă și toți notau în caiete, Féadel încet căuta o modalitate de a-l omorâ pe Alph, care era în prima bancă cu un alt băiat.
Egleriel se întoarse și dădu din cap către Guardian.

Dintr-o dată lui Féadel îi veni în cap o idee, cum ar putea comite o crimă fără a se lăsa cu bănuieli că el ar fi vinovat. Îl putea ucide doar gândindu-se la el, folosindu-și ochii roșii.
Inima începu să bată mai tare, concentrându-se, își dădu ochelarii negri jos și-și dezveli privirea ucigătoare, spunându-și în minte o vrajă.

Secunde mai târziu Alph căzu din bancă, fără nici un zgomot. Era mort deja.


Féadel simți iar pofta de a ucide, așa cum făcuse cu mult timp înainte, pe când era cal.

Dorința lui Egleriel se împlinise.

O salvare veni repede, dar era prea târziu, Alph era mort, dar motivul morți avea să rămână un mister.
-Gata! De abia m-am transferat la școala asta și e ca și cum aș fi stat ani întregi! Ce școală e asta? Mor din cauza învățatului?
Și cu asta Féadel plecă din clasă și ieși pe poartă, își puse mâinile în buzunarele hainei, zâmbi safisfăcut și-și continuă drumul, era mult până să ajungă unde locuia.

Acest capitol conține un bonus, dar m-am răzgândit și nu l-am mai pus aici. Acesta conține nota autorului și niște date despre personajul principal. Dar asta e, nu l-am pus fiindcă unii or să-l găsească plictisitor.