agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1421 .



Amâdoi urâți
proză [ ]
dimneața

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Revins Pall ]

2006-07-14  |     | 



O liniște indefinită în care sunetele lungi ale tăcerii răsună disonant într-un fracment de partitură cântată la pian. Ne-ndemânarea sună jalnic. Totuși în cameră e o liniște ce se-mparte în bucățele. Mâinile frânte și obosite cad greșit pe lângă clapele care trebuiau atinse.
Terminată, se ridică luându-și mâinile de pe pian. În liniște este frumoasă. Mâinile ei suferă, dar când curg încet pe lângă corp, nu par a avea nici un defect. Sunt triste, ele obosesc mereu.
Dar lasă pianul, se oprește-n oglindă. Își găsește frumusețea feței și-a părului tânăr ce o înconjoară. Zâmbește pe sub plete și pleacă. Stinge lumina și-n urmă lasă ne-ndemânarea mâinilor, parcă eliberându-le.
Pleacă de-acasă spre seriosul loc unde va avea să-și petreacă primii zori ai dimineții și jumătate din zi. Se oprește să-și caute-n buzunare cheile. Le găsește și-apoi pleacă.
Orașul murdar, nesănătos, strănută stropind pereții cu afișe expirate. Câteva felinare se sting. Se face dimineață. Noaptea pentru pian se dusese. Pe stradă nu-i făcea plăcere decât limpezimea dimineții, a frigului și câșiva băieți care privind-o-și aruncau țigara, și treceau zâmbind ca să-și încerce norocul. Afară era frig iar semafoarele nu făceau decât s-o pironească înghețată pe o margine de trotuar. Și la urma urmei străzile pustii nu-i dădeau nici un motiv să stea la semafor.
Când a ajuns la birou a simțit speranța căldurii. Și într-adevăr, aerul cald și liniștea din birou au bucurat-o. În câteva clipe urma să iasă și soarele. Trăgea jaluzelele spre a face lumină. Atunci a văzut că pe unul dintre scaunele din birou dormea un băiat. Spera să fie un coleg rătăcit dar era un necunoscut. Nu s-a simțit pitică și nici pe el alb ca zăpada. S-a speriat, a rămas încremenită privindu-l: dormea nemișcat și nu scotea nici un sunet. Ea a șoptit ca pentru sine după câteva clipe de liniște: “Ce doarme?” “Cum poate să doarmă pe un scaun?” S-a apropiat să-l vadă și după ce i-a văzut fața a spus deranjată: “ Da’ ăsta e scaunul meu! Ce nesimțit? Cum doarme dus și nici nu-i pasă? Și e și mare pe deasupra: îi stau mâinile și picioarele în toate direcțiile! Ce urât e! N-are pic de grație sau stil. Ce mâini grosolane are, zici că a muncit pământul. Și din pământ direct pe scaunul meu. Ah, și pare nesimțit. Pe fața lui inertă nu se citește nimic. Fața lui n-are expresivitate și nici frumusețe. Și cu păru’ ăsta aiurea-n cap. Cum își permite să viseze nonșalant pe scaunul meu? Ah, și uite, mi-a dat jos lucrurile de pe birou să-și pună el capul! Și e atât de obosit, dar nu-i vina mea că i-am văzut urâțenia. La ce putea să se aștepte dacă face așa? Nici nu mă gândesc să vorbesc cu el, poate mai târziu o să trântesc niște lucruri ca să-l trezesc. Poate-o să dau cu piciorul într-un scaun să fac zgomot. Dar la cât de inert este cred că nici n-o să sesizeze. L-aș lăsa să se trezeaască singur dar în curând vin colegii mei, trebuie să fac curat.” A ieșit și a trântit ușa atât de tare că au început să zboare foi prin birou. El a rămas nemișcat. A intrat tropăind în cameră și nu s-a întâmplat nimic. A trântit toate scaunele, și nu s-a-ntâmplat nimic. A aruncat pe jos o mașină de scris și nu s-a întâmplat nimic. Nemaiștiind ce să facă s-a apropiat de el și a bătut în masă: dormea. Deja i se părea ciudat. A ieșit o clipă pe stradă. El s-a ridicat, și pentru că era ușa-ncuiată a sărit pe fereastră fără să se uite unde o să cadă. A căzut prost.
Când s-a-ntors nu l-a mai găsit. Trebuia să facă ordine-n birou. Erau atâtea lucruri pe jos, dar deabia acum se făcuse liniște. Se aplecase să ia un creion de pe jos, probabil n-avea nici un rost, dar atunci a auzit vocile vioaie ale colegilor ei. Era prea târziu. S-a aruncat pe fereastră fără să se uite peste ce cade. Căzuse prost, nu se lovise dar căzuse peste cel ce se aruncase mai devreme. Când l-a recunoscut i-a spus: “ Aoleu, tu dormi încă?” El era treaz și a vrut să-i răspundă, dar ea, i-a făcut semn să tacă și au fugit. Probabil ca să nu-i audă colegii.
Alergau pe bulevard și nu știau unde. La un moment dat s-au oprit. Voiau să scape unul de altul. Dar înainte de asta ea a spus: “ Dar ști ce urât ești noaptea când dorni?” El o privea plin de-ncredere, știa cât de frumos e acum: “ Și tu când cânți la pian”.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!