“iubire, te-aș lua la o plimbare prin parc, să mâncăm vată de zahăr și să ne spunem povești din altă viață”, zise îngerul bătând scurt din aripi, picurându-mi o pană drept mărturie sau cadou, nu mai

știu, înțeleg destul de bine enunțul subiectului de azi – descrieți o secțiune transversală prin această zi – n-o să meargă; mă-mpiedic prea des de raze debile de soare, de frunzele îngălbenite ce

mă conțin, semnele pe care nu le vedeam înainte nici dacă voiam să le văd, ai venit tu și le-ai scorojit vopseaua de camuflaj, ai folosit

cuțitul de tăiat răvașe, dacă vreodată, prin absurd, am fi decis să ne împletim venele ca să fim mai aproape, ar fi fost numai bun, cu fierul moale și indulgent, cu o pătrime rugină debordantă, ca atingerea unei ploi calde

de vară, de nopțile noastre toride mă simt și azi nedestul, n-am nisip în sandale, am eșarfa ta serigrafiată pe suflet și ochii irizați în exces, atenție se ia

să-ți zic o chestie ce tocmai mi s-a întâmplat, mi-am urcat de cu seară trupul în taxi (sufletul călătorește pe gratis, e super-ofertă în viața asta); de după ceafa transpirată de brăduți parfumați a șoferului s-a auzit clar, din stația părăginită, (vocea aceleiași femei care ne anunță trenurile, avioanele, bacurile, rata, vorbește la mall, în portavoci și megafoane sau elegante microfoane, e prea ocupată, vorbește și pe gât și pe gură și pe nas, Big Sister), următoarea comandă: o mașină pe Răsăritului pentru Amurgului, soarele era tocmai la apus și mi-am zis, eu cobor la următoarea

comandă va fi probabil și ultima, chelnerul aproape a adormit, The Verve cântă în surdină “Lucky Man”, eu îmi sorb fericirea, parcă am câștigat la loterie, a venit un nou esemes de la tine, mă întorc zâmbind spre meseni, sunt de acord, nu puteți diagnostica

fericirea e mai mult o schimbare în felul de a ne respira libertatea, paradoxal suntem mai liberi dacă ne ținem de mână

timpul ăsta avid de miezul nopții, mână cai biciuiți de moguli cu mantii negre,se ia la trântă cu orele și le dovedește, în curând o să întorc iar clepsidra și tu o să te-ntorci să mai gustăm un pic; mi-am făcut acasă un calendar cu a.m.r., la fel ca-n armata nefăcută, ce naiba are birtul ăsta, se închide ca pe vremea lui

lui, milițistului din intersecție, luminat de roșul semaforului ca o cocotă de un felinar rușinat, o să-i spun fericit la ureche vreo două

chestiuni: unu, chiar dacă-i departe , am un plan megaloman de construcție de megapod, ca să ne ajungem mai ușor unul peste altul, n-am încă autorizație, în schimb meșteșugesc epifanii în fiecare zi , nu te uita la mine dom’le tablagiu cu ochii ăia

doi: nu sunt eu de vină că această musculiță trăiește doar o zi și n-aveți vreme să-i faceți dosar în

arhivele operative au uitat să consemneze măreția clipei și cerul pictat într-o lacrimă