E mare lucru sa vezi lumea prin ochi de copil. Sa te uiti in jurul tau si sa vezi ca totul resipra si emana viata, tot ceea ce se intampla pe lumea asta isi urmeaza cursul firesc de mii de ani, dar niciodata nu putem privi in estenta lucrurilor. Unicitatea mometului a fost data uitarii si ne-am obisnuit sa mergem prin lume incruntati, fara sa observam ceea ce se intampla in jurul nostru. Acum nimeni nu mai vede cat de frumoasa poate fi caderea unei frunze din copac, cum se rupe brusc de „parinte” si o ia lin spre pamant gandindu-se ca poate va gasi ceva nou si frumos pe asfaltul incins de ura. Pana si asfaltul, pe care il urasc are frumusetea lui. Ea vine din interior odata cu duhoarea de smoala si caldura ce iti padrunde prin nari in fantele creierului. Asta insemna sa vezi prin ochi de copil, sa te bucuri de orice sisa vezi frumusetea oricarui lucru ce il intalnesti de-a lungul calatoriilor tale prin orasul prafuit, printre oamenii care nu vor sa isi indeparteze cuta dintre sprancene. Ne-am obisnuit sa fim duri si opaci, sa nu lasam sa se vada basmul din gand si speranta din suflet. „Sa trecem pe strada garboviti si egoisti” a devenit motto-ul societatii moderne. Cu riscul de a face afirmatii telenovelistice, consider ca opacitatea persoanelor ce se perinda in jurul meu ma pierde si pe mine. Am auzit candva ca faca vrei sa razbesti trebuie sa fii egoist, sa nu privesti in jur si sa nu iti pese. Nu pot oricat m-as stradui...Nu pot sa tac cand ma gandesc ca poate pe un continent razboiul este in toi sange alb se infiltreaza pe campul de lupta, nu pot sa fiu indiferenta daca pe alt continent natura sa dezlantuit si a maturat tot in calea ei, oameni, agoniseli si visuri. Nu pot sa fiu indiferenta nici daca trec pe langa un cersetor care mai ca ma trage de picior sa-i dau o mie de lei. Nu stiu ce i s-a intamplat, i se poate intampla oricui. Nu-l judec, pentru ca nici el nu ma judeca pe mine. Poate ca nu doar mia aia de lei conteaza, poate vrea doar sa simta ca cineva este alturi de el doar din priviri, pentru ca sincer nu am intodeanua sa dau de poamana, dar macar in fuga infernala din fiecare imi rezerv cateva secunde de a privi cretura in ochii plini de lacrimi si udori. De ce persoanele cu handicap sunt marginalizate. Unii sunt mai frumosi ca noi, mai sufletisti mai iubitori, iar multi mai muncitori. Este atata durere pe lumea asta si simt ca eu o port toata pe umeri si in fiecare zi care trece parca se aduna gram cu gram. Si totusi...daca am privi viata prin ochi de copil. Prin ochii mei obositi inca pot sa vad bucuria si frumusetea emanata din lucrurile ce ma inconjoara. Eu vad prin ochi de copil si nu-mi pasa daca sunt apostrofata cu replici de genul „Ce aeriana esti/Nu vezi ceea ce se vede/Esti subiectiva/Lumea este rea si egoista” si cica nu este nimic special daca vantul se impleteste prin ramurile copacilor, sau frunzele cazute din copaci nu au nimic mirific in planarea lor. „Nu e totul asa de frumos precum vezi tu”. Sunt de multe ori luat peste picior, dar nu voi renunta la contemplarea lumii ce ma invaluie in nostalgie. Aici, in lumea mea asa cum o vad eu prin ochi vioi de copil ma simt bine. Sunt protejata...in basmul meu exista doar Zane, Feti-Frumosi si Sfinte Vineri, pentru ca i-am ucis pe Zmei, Balaurii cu Sapte Capete si pe magicienii rai.