Mă gândeam la fetița aia de 13 ani pe care o văzusem lângă o casă dărăpănată, plină ochi de țigani. Îmi plăcuse și numai gândul că era așa de mică mă făcea să râd în așteptarea propriei mele Lolite. La urma urmei, în viața oricărui bărbat există la un moment dat câte o Lolită.
Îmi râdeam în barbă de gândurile mele, pe care nimeni din cei care mă stimau nu avea să le bănuiască.
Eu nu am gânduri murdare, eu fac numai gesturi de onoare.

Mașina mi se strofoca printre gropile periferiei, iar lumea se înghesuia să vadă cine trece. Îmi venea să strig: "Stați, oameni buni, calmi! Trec doar eu.". Nu căutam decât o țigăncușă pe care să o învăț să cânte ca la carte și să o fac vedetă. În cele din urmă aveam să îi devin și soț.

Inițial toate planurile mele voiau să prindă viață într-o poezie în care eu vorbeam ca un om cu aspirații înalte despre iubirea pe care i-o purtam țigăncușei, iar ea avea să îmi răspundă cu o voce nazală, manelistică "miie mi-e bineeee/când ești lângă mineee" și să dea din buric. Sau era o piesă de teatru, gen musical? Mai curând așa. Și în final m-aș fi folosit de ideea pe care mi-a spus-o cândva o femeie care m-a crezut al ei, într-un moment în care s-ar fi cuvenit să îi răspund cu un "te iubesc" formal: într-o relație de orice fel, doar dacă fiecare se adaptează la celălalt sunt șanse ca cei doi să poată colabora. Bine, era cam idealistă. Oricum, în finalul musicalului eu aș fi cântat "miie mi-e bineeee/când ești lângă mineee", iar fetița mi-ar fi vorbit despre mitul androginului, ca și cum atunci când am luat-o de la mă-sa știa ea de așa ceva.

Dar deja gândeam mult prea departe, de vreme ce tocmai o zărisem și prea grozavă nu mi se părea.

Eram doar în trecere prin acea perferie de orăsel, chinuindu-mă să gândesc ca un eu ascuns mie, cel care aș fi fost dacă aș fi avut curajul social să fiu pervers. Mă instigam la uitare și la vulgaritate, pentru că trebuia să merg la acea femeie care îmi vorbise despre adaptare.

Numai că adaptarea nu trebuie exagerată. Acum în loc să fim într-un compromis plăcut, ea e ca mine, iar eu sunt ca ea. Nu ne întelegem nici cât înainte.

Și iar imi fuge gândul la țigăncușa ochioasă, care, pentru că s-a răzgândit posibilul ei protector, impresar și soț, va ajunge să cerșească sau să cine știe ce.
"miie mi-e bineeee/când ești lângă mineee"...Nu mai, draga mea, sunt prea la casa mea ca să mai pot spera la tine.