agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-12 | |
O zi ….
Tu Te ridici brusc din pat, arunci plapuma în mijlocul camerei, te împiedici de mocheta mototolită în drum spre baie. Iar te-ai lovit de colțul ușii, iar o sa ai fruntea roșie și toți o să te întrebe dacă te-ai îmbătat azi-noapte. Ea Deschide fereastra și lasă aerul proaspăt să pătrundă în cameră. Încă o zi de stres, nemulțumiri și agitație. Nu poate schimba nimic, totul va decurge normal, ca și până acum. Aceeași rutină, aceleași fețe palide și ceea ce o deranjează cel mai tare, aceleași voci stridente care nu vor tăcea niciodată, nici măcar în mormânt. Tu Dai drumul la apa rece, nu numai pentru a te dezmetici ci și pentru a calma cât de cât pata roșie care deja a apărut în colțul drept al frunții tale late, deh frunte de intelectual ce să mai … Deschizi robinetul de la duș, lichidul maroniu închis bușește cu nesimțire de pe țeavă. Dracu să vă ia cu țevile voastre împuțite și cu toate verificările măsii. Acu’ v-ați găsit să reparați instalația? Toată vara ați frecat menta prin crâșmă și acu v-a lovit hărnicia, dobitocii dracului. Dar nu te aude nimeni, în afară de vecinul de la doi care poate că și el a pățit același lucru. Renunți și te speli în chiuvetă, că doar ce, suntem în secolul vitezei și ne-am emancipat. Ea Își ia micul dejun după un duș fierbinte care parcă a mai relaxat-o un pic. Se uită din nou pe fereastră și încearcă să uite de toate. Ce bine era în copilărie când totul părea atât de simplu și de ușor de făcut: îmbrăcatul păpușilor, joaca de-a detectivii prin grădinile vecine blocului înalt care ajungea până la nori, poveștile de seară spuse de mama. Acum însă totul este atât de complicat. Prea multe hârtii, telefoane, contracte și bani. Toate astea o fac să se simtă cel mai singur om de pe pământ. Rutina și tot ce ține de viața ei par atât de lipsite de sens. Tu Þi-ai luat în grabă rucsacul și ai ieșit valvârtej pe ușă. Nici nu mai știi dacă ai închis apa și gazul, dar ce mai contează oricum nu ți le închide nimeni și dacă faci inundație sau sare ceva in aer asta e, soarta. Nu i te poți împotrivi. Alergi grăbit spre stația de autobuz. Mai ai încă zece minute. Suficient pentru a fuma o țigară. Scoți tacticos din buzunarul cel mic al rucsacului, pachetul de Snagov necartonat, ce să-i faci buget de austeritate, mai sunt două săptămâni până la salariu și dacă se întâmplă ceva cu apartamentul, de unde bani să te descurci. Sunt bune și astea, de ce să faci atâtea mofturi? Nu ai fost tu oricum învățat cu țigări de firmă și te gândești chiar că poate ar fi mai bine să te dai de tot pe Snagov, că până la urmă tot nicotină e și tot moarte sigură. Îți aprinzi o țigară și te așezi pe marginea șoselei. Nu te poate călca nici o mașină pentru că e spațiu de parcare pentru troleibuze, așa că … te uiți în jur. Numai babe expirate cu părul mov și buzele țuguiate de la rujul roșu, care de fapt e verde, boschetari care caută în gunoaie, doar doar mai găsesc niște rămășițe de la ultimul chef și doi studenți care abia se mai țin pe picioare. Când s-a terminat și țigara asta? În ultima vreme toate se termină așa de repede … Te urci în troleu, adică te înghesui în babele care înjură și fac scandal că n-au loc, că tineretu’ , că bla bla bla, dar deja știi repertoriul pe de rost așa că nici nu le mai bagi în seamă și treci foarte lejer mai departe. In cinci minute ajungi la destinație așa că nu prinzi mare lucru din reprezentația de dimineață. Ea Își ia poșeta elegantă de pe dulăpiorul din hol, își aranjează costumul deux-pieces cumpărat de la Viena, în primăvară, face ultimele retușuri la machiajul care deja era impecabil și iese. Ajunge in fața blocului, scoate telecomanda și apasă pe buton. Sunetul discret o face să zâmbească. Pentru puțin timp însă. Știe ce o așteaptă în momentul în care va fi nevoită să repete gestul atunci când va ajunge la destinație. Își așează poșeta pe bancheta din dreapta, potrivește oglinda, își pune centura. Bagă cheia în contact și pornește. In câteva minute va fi acolo. Nu trebuie să se grăbească foarte tare. Toți întârzie, nimeni nu e punctual, și până la urmă de ce ar fi. Numai ea e cea care își dă seama de tot ceea ce face. Ea este singura căreia îi pasă de tot ce se întâmplă acolo, în spațiul acela închis și totuși atât de primitor. La semafor, roșu. Asta înseamnă aproape un minut de așteptare. Își scoate oglinda și rujul din poșetă și mai aplică un strat maroniu pe buzele ei subțiri. Se face verde, accelerează. Tu Te grăbești să treci strada, deși vezi că nu mai e verde pentru pietoni. Alergi spre celălalt capăt al străzii. Ajungi până la mijlocul trecerii și te oprești. Te uiți în dreapta, te uiți în stânga. Claxoanele își încep concertul. Iar îți umpli frigiderul cu carne, nu-i nimic ca și așa mai sunt două săptămâni până la salariu, așa că niște salam nu strică. Te bușește râsul. Treci mai departe, că nu se știe niciodată ce îi apucă pe ăștia, mai ales că la ora asta majoritatea sunt femei la volan, pentru că bărbații fie sunt mahmuri și dorm pe bancheta din dreapta, fie încă nu au ajuns acasă, iar ea săraca trebuie să ducă și copii la școală sau la grădi, trebuie să facă și niște cumpărături și mai trebuie să ajungă și la serviciu. Șoferul unui Audi A8 Dă-te dracu’ mai încolo? Ești nebun? Vrei să fac pușcărie din cauza ta? Ușa liftului s-a blocat din nou. El trebuie să urce scările alea împuțite de atâta clor și soluție ieftină. Câte cârpe au șters scările astea? Începe să râdă destul de tare pentru a atrage atenția asupra lui. Ce vă uitați așa? N-ați mai văzut un om care să râdă? , începe el să spună uitându-se la cei care se holbau și dădeau din cap. Aveți Parkinson de dați așa din cap? Ia vedeți-vă de treaba voastră și lăsați oamenii să râdă în voie. Ajunge în cele din urmă în biroul lui de trei pe trei. Se aruncă în scaunul din fața biroului și își trântește picioarele împrăștiind toate hârtiile. Se uită pe fereastră și adoarme. Nu pentru mult timp însă. O bubuitură puternică în ușă îl trezește. Sare speriat de pe scaun și vrea să deschidă ușa. Dar de ce să deschidă el ușa? Da’ ce doar nu e plătit pentru munca de ușier. Se așează la loc și răspunde foarte sictirit :”Deah, intră!” Ușa se deschide. Intră Laura, colega de la Personal. Îi întinde un teanc de hârtii și iese trântind ușa după ea. El, le ia și le trântește pe birou. Ce-o fi având acum? Iar n-a dormit bine azi-noapte? Sau o fi dormit prea bine? Naiba s-o ia. Începe să răsfoiască foile calde încă. Da , da, neinteresant, prostii, vrăjeală. Le aruncă pe jos, își ia o țigară, banii și bricheta și iese. Își aduce aminte ca trebuie să mănânce. Iese din birou, își aprinde țigara și coboară tot pe scări, nu are rost să mai încerce cu liftul că și așa nu merge și decât să rămână blocat pe undeva … iese din clădire și se îndreaptă către prima alimentară. Se întoarce totuși și urcă până la etajul doi. Bate la ușa maronie pe care scrie cu litere argintii PERSONAL. Deși nu îi răspunde nimeni, apasă pe clanță și intră. - Auzi, ție nu îți e foame?, o întreabă răspicat. - Ba da, dar am foarte mult de lucru și n… - Hai lasă astea, hai cu mine să luăm ceva de la alimentara asta de la colț. - Lasă-mă în pace, am de lucru. Du-te tu … - Haide, măi … de ce îți place să enervezi omul așa de dimineață? Uite vezi de aia nu te suportă nimeni și toți se uită urât la tine … că tu vrei să fii nesuferită… - Bine, bine … hai dacă ai terminat cu teoria te rog să ieși afară și să mă lași să lucrez … - Your wish is my command, dear mylady … zice el în timp ce iese, făcând o plecăciune … Intră în alimentară, își cumpără trei cornuri cu cașcaval și două iaurturi. Plătește la casă și îi face cu ochiul casieriței. Se știu de atâta vreme și totuși nu și-au adresat nici un cuvânt. Oare ce glas are? Dar dacă nu știe să vorbească? Dacă e mută și din cauza asta îmi zâmbește mereu? Hai, mai lasă prostiile că doar nu suntem în reclamele proaste de la teveu … Iese. Împinge ușa de la alimentară și fără să vrea o lovește. Ea venise să își cumpere țigări. Se apleacă să o ajute să se ridice, își dă seama însă că nu poate pentru că mâinile îi erau ocupate cu ceea ce cumpărase. Se uită la ea cum stă lungită pe trotuar și nu poate să facă nimic. Secundele trec, el nu știe ce să facă, ea uită mută la el. Cuvintele i se opresc undeva în gât. S-a lovit la genunchi și la umăr. O doare, dar nu vrea să îi arate cât de tare o doare. Că doar ea e cea care o face pe nesuferita nu? Ei nu-i nimic să vadă el ce înseamnă să fii cu adevărat nesuferită. Se uită la ea și nu știe încă ce să facă. Până la urmă, pune punga cu cornuri jos și cele două iaurturi și îi oferă mână ca să se ridice. Ea nu acceptă și încearcă să se ridice fără să spună nimic. Se ridică, își șterge praful de pe costum și îi zâmbește. Îi aruncă o privire rece și intră în alimentară. El se uită după ea și nu pricepe ce s-a întâmplat. Tu Ai stat toată ziua și ai rezolvat toate reclamațiile legate de proasta funcționare a rețelei de internet și ai răspuns la toate apelurile stupide ale clienților și mai stupizi. Ai trântit ușa biroului noaptea, la ora 12.00, când toți oamenii normali dorm. Ea Și-a propus ca începând de mâine să nu îi mai ducă nici un plic până la pauza de prânz, să îl lase să se agite singur și poate că apoi îl va invita ea la masă. Seara s-a urcat în mașină și s-a dus acasă. A făcut o baie cu uleiuri aromate și s-a pus în pat să doarmă, gândindu-se că și mâine e o zi. Și încă ce zi … |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate