Sunt în vizită la familia Ionescu.
Domnul Ionescu mă privește hâtru. Încă mai mișca, deoarece nu îl lovisem fix în tâmplă, cum vroiam. Avusese prezența de spirit să se ferească atunci când toporul a coborât fulgerător. Ce dacă; sunt abil, instruit și am determinare. Cu nevastă-sa a fost mai simplu. Am hăcuit-o din prima, nu era greu, era o silfidă. Cel mai greu a fost să sparg frigiderul și patul, restul lucrurilor nu s-au dovedit prea rezistente; marfă chinezească,
Am tăiat cablul de la aerul conditionat și regret această abominabilă faptă, pentru că e foarte posibil ca acum să am inundație în casă. Sigur, am tăiat si caloriferul, dar acum, vara, nu e o problemă. Venea administratorul să colecteze nu știu ce bani. I-am dat și lui,că era superofertă, cu toporul în cap. Am salutat militărește: hei, fac un serviciu public, la drept vorbind ăștia doar să ia bani știu! Simt curgând prin venele mele sângele lui Robin Hood, sau mă rog, măcar al lui Pintea-Viteazul ori Iancu-Jianu.
Ce rau îmi pare că am tăiat conducta de apă! Spălam și eu toporul, că deja e cam tocit și lipicios. Sunt un suflet sensibil, de căte ori văd creier pe lama toporului mă impresionează, ba îmi place chiar și pictura suprarealistă și ascult și romanțe uneori, să știți! Nu, nu încerc să fiu simpatic, încerc să tranșez poștașul, că s-a nimerit să fie joi și joia vine și-asta. Mai precis, venea. Băi, trebuie să îmi iau o femeie de serviciu, nici nu știți ce periculos se poate aluneca atunci când pe jos e atâta sânge.Pe a blocului nu o mai pot lua, e la etajul patru, cinci si capul cred că e pe la șapte.Să știți că regret uneori faptele mele iresponsabile și crude! Na, am distrus frigiderul, acuma unde pun io femeia de serviciu? Să zicem că intră capul, dar mai mult nu ai să vezi, e țăndări frigiderul.
Oare s-o mai gasi ceva de mâncare? Mânuitul toporului îmi face întotdeauna foame. Dar ăștia au numai carne pe-aici, io-s vegetarian, doamne, cum or putea să ucidă animăluțele alea nevinovate? Criminalilor, huo!
Credeți că exagerez, nu-i așa?! Că trebuia să las parchetul la locul lui, că termopanele la fel și unii mai glumeți veți spune că și farfuriile trebuia să le las întregi. Eronat! Mă enervau.
Acum aștept să vină copiii. Îi scutesc de scene macabre, de la lift îi iau. Un toporaș, două toporașe, treci cu bunica, dar ea nu se pune oricum. Nepoliticos mai sunt: scrie ascensor pt 4 persoane si deja 3 sunt inauntru, dar fara cap se pun cam două, cred….în fine! Mda, poate măcar cablul de la lift nu trebuia să-l slăbesc, dar ce-mi pasă mie de madam Protopopescu: atunci când te urci în lift, verifică dacă e acolo!
Miroase cumplit a gaz! Dacă mă gândesc însă bine, nu regret că am tăiat țeava; prea miroase urât, să se mai aerisească.
Am mai aruncat doi pensionari de pe hol, de pe balconul de la ghenă. Nici nu știți câtă poezie este în asta! Pensionarii au un mod al lor, grațios de a zbura și când se apropie de pământ, parcă accelerează brusc cumva și cunoscătorii știu că niciodată ei nu vin cu capul de ciment prima dată, cine nu mă crede să încerce! Dacă nu vă iese din prima, insistați. Sunt mulți.
Eu am treabă cu domnișoara Iancu, mă, prea face o tragedie din faptul că o îmbrâncesc ușor peste balustradă, de la ultimul etaj! Aș fi vrut să poarte rochie, dar și șorțul de bucătărie fâlfâie -oarecum melancolic- de la 30 de metri, în cădere. Stai să arunc și pantoful, na! Ce frumoooos!
Sprinten domnul Voicu, sprinten! A făcut atletism în tinerețe. Din fericire, arunc excelent cu cutitul; în meseria mea e necesar. Nici nu știți ce greu e, cât efort, cât antrenament, câtă îndemânare și atenție! Sunt pentru respectarea tuturor categoriilor profesionale, ca atare aș vrea să primim scrisori electorale la cutia de scrisori cu “Onorabile recuperator”, “Stimate domnule pungaș” sau “Ilustrissime maeste ucigaș”, “Preacinstite domnule tâlhar”. ..că doar suntem între noi! Înapoi la domnul Voicu. A căzut peste balcon și în felul ăsta mi-a furat bunătate de cuțit, na, ce mă fac acuma; aș striga “hoții!”, dar nu-i bai, am toporișca.
Bat la ușă la familia Postelnicu. După al cincilea topor, a deschis ușa. Eu am deschis-o pe madam Postelnicu. Domnul Postelnicu e paralizat de când s-a dus să împuște ruși la Stalnigrad. Să ne unim cu toții contra războiului, războiul nu e bun! Cum or putea politicienii ăștia imorali să trimită atâta tineret la moarte? Stalingrad, Vietnam, Irak…Ce porcărie! Make love, not war! Gândesc asta în timp ce îi așez capul domnului Postelnicu, să pară că încă stă pe umeri. Gata, dacă nu e curent, nu o să cadă!
Am să mă înscriu în asociația donatorilor onorifici de sânge: ce grupă vreți, avem de toate, chiar în plus vreo câteva; am fost dj și sunt obișnuit cu remixările…
În plus, aș vrea să se inventeze odată cura pentru răceală, bronșită și acnee, care fac anual mii de victime nevinovate! Vărs patru lacrimi. Din borcan. Un televizor încă mai merge la etajul al patrulea, flăcările nu au ajnus încă până aici. Arată elicoptere, mașini de poliție, lunetiști…nu-mi place, e prea violent! Și cât fum e aici! Da, fumul poate să ucidă, susțineți campania anti-fumat!
Am găsit câțiva supraviețuitori și le-am dat primul ajutor să scape de acest statut degradant.Vom scăpa oare de foamete? Va fi oare pace? Copiii din Africa au ce să mănânce azi? Mă gândesc la asta în timp ce mă asigur că nu mai mișcă supraviețuitorii.
Au! Ce-i asta? Un glonț în cap? O să-mi strice freza! Încă unul. Și încă unul. Au început să tragă cu automatele. OK, ok, am înțeles, m-au ciuruit! Și cicătutunul sau alcoolul dăunează grav sănătății….să vedeți plumbul în exces!
Mă acoperă cu ziare. Nu văd să citesc și era interesant la pagina 5. Ușșș, muscă!
Bâzzzzzz!
***
-Bună ziua! Am venit să vă înapoiez toporul, vecine, mi-a fost de mare ajutor la șnițele, mulțumesc frumos!
-Noroc vecine, cu plăcere, oricând altădată, spuse, strângându-mi mâna, domnul Ionescu.