agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1447 .



INSEMNARE(2) - Las Vegas
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ghiocel ]

2002-09-14  |     | 



(urmare)

LAS VEGAS

La Las Vegas esti binevenit oricand, dar e bine sa ajungi noaptea. Noaptea e desertul, si oaza luminoasa si plina de sperante se zareste nu mult dupa ce pilotul de la National ne roaga sa ne legam centurile de siguranta si sa continuam sa nu fumam. E trecut putin de miezul noptii, trei si ceva dimineata in Queens, daca am atipit cateva minute, dar de inghetat am inghetat bine, cand sa cer o patura, n-am avut cui. Am refacut in patru ore si ceva drumul parcurs de Lewis, e drept el plecand direct din Saint Louis, Missouri, si oarecum terestru, ca emirul. Bagdadul insa e acelasi, chiar mai electrificat.

Un reporter de profesie si grabit ar scrie aici ca aeroportul ne intampina cu zornaitul masinilor cu “trei lamai”, asa de incalzire, sau, ca nu cumva, la plecare, sa ramai cu ceva bani in buzunare. Eu nefiind nici una nici alta ( de fapt aici ar merge masculinul) incerc senzatia vaga ca ar trebui sa fi privit infrangerea Petrolului cu alti ochi. Asa si era. Imi uitasem ochelarii cu care citisem “Lumea Sporturilor” in avion, in buzunarul scaunului din fata. Motiv pentru care, dupa ce imi recuperez geanta alunecata pe o panta pentru ea neprimejdioasa si o pierd pe fata cu parul acaju in favoarea prietenului ei drag care o asteapta (se va pune Pompilia Stoian sau Gerard Lenormand, dupa gust), merg la biroul “National”-ului. Daca Legea lui Lomonosov a avut putin succes in Rusia si in tara care i-a urmat si a precedat-o, ea se aplica fara prejudecati in SUA, nimic nu se pierde in zonele in care legea aceasta e cunoscuta. Un telefon la avion, da i-au gasit, privirea lor nici macar nu spune “alta data vezi pe unde citesti”, nu, sunt invitat politicos sa ma intorc de unde am venit (Gate 24), ca ochelarii ma asteapta acolo, cu aceleasi dioptrii. Iau trenul inapoi, spre Terminalul D, recuperez ochelarii si mai admir odata un aeroport facut ca lumea, sclipitor si incapator, nu ca la New York sau alte orase prea demne pentru a legifera jocurile de noroc.

In fine, in microbuz, spre Boarwalk si Holiday Inn, care ma asteapta cu oarecare rezervare. E zi in plina noapte, nu stiu cum se defineste astronomic o astfel de eclipsa (de intuneric poate), cazinouri, reclame si palmieri, nu stii ce sa admiri mai intai, acum ca fata cu parul acaju tot a disparut. La coborare, emotionat de bacsis, soferul imi ofera valiza altcuiva, dar o refuz politicos, se vede treaba ca a mea coborase grabita cu un hotel mai devreme. Legea lui Lomonosov se verifica inca odata, nici nu termin sa “check-in” ca valiza si cu mine suntem reintregiti intr-o camera de la etajul cinci.

Pe fereastra se vede, mai mic, dar mai luminat decat originalul, Turnul Eiffel. Nu, nu-i nici-o confuzie, mi-am ratacit eu ochelarii si valiza, dar sunt totusi la Las Vegas. Pe sticla de langa el, cu forma de sticla de parfum “Paris” si de culoare albastru inchis (doamnele stiu despre ce vorbesc) scrie clar “Paris”. Sticla e cat jumatate din turnul Eiffel si ar parfuma intregul desert daca n-ar fi inchisa si mai ales goala. Curiozitatea ma impinge intai spre bufet, unde dupa miezul noptii se serveste breakfast, dar cu steak, si apoi spre strada, ca tot stau la Boardwalk, cazinou popular si cu specific New York – Conney Island, un parc de distractii din New York in care, spre rusinea mea, nu am fost inca.

Dar, de fapt, aici e una din gaselnite. N-ai fost inca la Paris, poftim, urca in Turnul Eiffel. Are tot patru picioare si e tot din grinzi. O bucata din Louvre e just a cote. N-ai vazut piramidele ? Poftim la Luxor, any major credit card accepted, Sfinxul e capul acela de om cu corp de leu iar piramida e cladirea aceea din sticla neagra de la coada leului. Vrei Leul fara fata umana, pur socialist, gata sa raga de foame inca de la generic, MGM il are in fata aurit si la vedere. Ti-e dor de turnire pentru mana printesei pe care Regele de-abia asteapta sa o marite ? La Excalibur, castelul cu turnuri si creneluri, acolo sa-ti joci norocul. Peste drum, intr-o geografie aproximativa si deci relativa, New York-NewYork prezinta skyline-ul, panorama, bineanteles a New York-ului, cu Empire State Building, Crysler Building si un adevarat Greenwich Village inauntru. Din capacele de canalizare se ridica aburi, noroc ca reproducerea nu s-a intins in domeniul olfactiv. Bellagio, Venetian, Monte Carlo, Caesar Palace, Aladin, Flamingo, Mirage, Harrah’s, Barbary Coast, Treasure Island, o lume intreaga a fost reconstituita aici, nu intotdeauna cu exactitate si gust, dar precis ca sa-ti ia ochii si sa te ameteasca.

Ceea ce cu mine reuseste pe deplin. Ochii mei sunt incantati timp de vreo ora, noaptea e calda si lumea misuna de la un Cazinou la altul, reclamele te imbie la show-uri si alte locuri de parcat banii, muzica slot-machines se aude din strada, ma insoteste pana la lift, urca la etajul cinci cu mine, si ma adoarme la ora la care ma trezesc deobicei in Queens.

Dimineata inseamna peste tot o alta zi, dar la Las Vegas inseamna si un alt anotimp. E frig, sub 10 C, la ora 9 cand ies pe Strip. (La pranz vor fi 30 C). In caruselul de la Boardwalk se invartesc la nesfarsit aceleasi fete (cu tz) pe care le-am zarit acum 4-5 ore. De fapt aceleasi manechine. Incep sa fotografiez constiincios ceea ce japonezii fotografiasera deja, inaintea mea, in acea dimineata. Pe unde merg, oricat de devreme ma scol, japonezii si aparatele pe care tot ei le produc, mi-o iau inainte. Stiu si ei ca soarele de dimineata sau la crepuscul e maestrul contrastelor fotografice. Eu lectia asta n-am citit-o in japoneza, ci in limba lui Lumiere : “c’est la lumiere qui dessigne les lignes”. Asa ca de la mine la lumina distanta e destul de mica, amandoi facem lumea sa existe, eu conform Cursului de Filosofie, op. Citat, lumina conform lectiei invatate de ea la cuantica.

Parcurg Strip-ul istoric, incepand le la Luxor, sarind primul cazinou, pe Mandalay Bay, imposibil de datat in absenta izotopului lui C12. In lipsa perpetua de dictionare, si prea lenes sa cercetez pe Internet, ii creditez pe egipteni, pe langa exemplificarea practica a geometriei in spatiu (piramida arata exact ca aceea din problema de la Regionala din a X-a), cu inventarea jocurilor de noroc. Pe care le-au daruit generos invadatorilor lor, asa cum au facut indienii americani cu tutunul. Cuceritorii cuceriti. Nu cu totul intamplator, Cazinourile sunt inca printre putinele locuri in care se poate fuma oriunde.

Traversez pasarele (fara caciuli diacritice), ma las purtat de ganduri si de scari rulante, si cucerit de cele doua miraje ale desertului: muntii, ce sa zaresc caramizii si cam fuzzy, nu prea departe, cazinourile, bine conturate, si cerul, de un albastru aparte. Da, de fapt au fost trei miraje. Oare vor iesi pozele ?

La ora la care primavara se apropie de solstitiu si temperatura de 25 C, intru intr-un mic birou de Travel, ca sa caut harti cu Grand Canyon. Tipa de la ghiseu nu ma lasa de capul meu, are multe de oferit, si incepem sa conversam afaceri. O cheama Valerie, e cam in intervalul 40, ca varsta, vinde excursii terestre sau aeriene la Grand Canyon, dar si la alte showuri. Nu, cu elicopterul, nu ca am vertige, un bus-tour de o zi, maine, mi-l da cu reducere, ba inca pe deasupra si alte bilete la showuri, cu o singura conditie: sa asist, timp de doua ore, la o campanie promotionala cu pachete de vacanta. Stiu ce ma asteapta in acele doua ore, dar ma las furat de conversatie si de ochii de culoarea celui de-al treilea miraj si batem palma cu Credit Card-ul, imi da biletele la showuri (Folies Bergere(s) si Rick Thomas), ambele oarecum showuri de magie, si ramane sa ne intalnim dupa intoarcerea mea de la Grand Canyon, luni, pentru un drink.

Intru apoi in Desert Passage, un fel de bazar, cu minarete, cer fals si bineanteles albastru, si shop-uri scumpe noua. Nu de aici imi voi cumpara pantalonii scurti. Dar ma simt ca in 1001 de nopti, e o combinatie de parfum insidios si deci oriental si de vitrine reci sub firme binecunoscute, de stroget scandinav. Linistea e tot scandinava. Ajung intr-o piateta tocmai la ora (fixa) la care cerul (fals) se intuneca, se aud tunete, trazneste si ploia incepe sa cada peste bazinul cu nimfe din mijloc, mai intai incet, apoi torential, ca o adevarata ploaie de vara. N-am umbrela la mine, dar nici nu-mi trebuie, ploua controlat, numai in jurul bazinului, insa mirosul de ploaie, aerul ionizat de traznete il simti peste tot. Miracolul ploii dureaza cam 10 minute, dupa care totul revine la normal si ma pot muta in Cazinoul alaturat, Aladin, unde incerc in zadar sa descopar Lampa. Nu reusesc.

Ma echipez cu pantaloni scurti, undeva intre Caesar Palace si Bellagio, la care aveam sa renunt numai in timpul excursiei la Grand Canyon, si in capitolul trei, daca-l voi mai scrie. Sunt tot in beige, culoarea desertului daca am fi in Sahara. Desertul care inconjoara Las Vegas-ul e insa de culoare caramizie-maronie.

Pana seara, la ora zece, cand e show-ul la Tropicana (cel de la opt nu era top-less) intru prin diverse cazinouri. In interior, decorul e cam aceleasi la toate: slot-mashines, mese de ruleta, baccara, black-jack, crupe, crupieri, crupiere, oameni din popor veniti sa vada minunea de mucava (“orasul, cartier de mucava/zacea incremenit la cinema”). Doar chelneritele au uniforme diferite, le dau nota mare celor de la Imperial (pagoda japoneza) si Venetian. In fata la Venetian ma pozez cu castelana (ei, nu chiar castelana, poate doar o slujnicuta din piesele lui Goldoni). Canalele sunt mai scurte dar voit venetiene, gondolele stationeaza etern si aceasta mica laguna nu va inunda niciodata piateta Domului. La Caesar Palace se vede clar ca e vorba de Roma Imperiala, fiecare senator si-a tras cate un templu, palat, casa, dupa buget, pe care scrie Armani, Versacci sau Gucci. Un semn de re-intoarcere la democratia Republicii Fratilor Grachus e inca la pamant, se sapa la fundatia viitorului Forum sau Auditorium.

Si pentru ca stiu ca v-ati cam plictisit voi sari peste felul deloc glorios in care am pierdut in 5 minute cei 20 de dolari care valorau in fise 50. Masina nu m-a incurajat in nici-un fel. A functionat din nou principiul conform caruia castig intotdeauna numai ceva ce nu-mi doresc sau n-are cum sa-mi foloseasca.

Preschimb voucher-ul dat de Valerie la show-ul de la Tropicana (Folies Bergeres) si glumesc cu fata de la Show Tickets : “They are not from Paris” sustin eu, asa cum o contrazisesem mai devreme pe Valerie. Surprinzator, ma aproba (“Sure they are not from Paris”) si face o gluma si mai buna dandu-mi bilet chiar in capul mesei, langa scena. Astfel ca timp de o ora si jumatate trebuie sa-mi pazesc “Margarite”-le de fustele fluturande ale unor fete zvapaiate si cam libertine. Show-ul e bun, ma bucur ca selectia n-a functionat ca in tara de origine, unde, cum am vazut intr-un documentar la “Teleenciclopedia”, toate trebuiau sa aiba aceleasi masuri. Nu, aici e democratie, numerele de “top-less” te edifica pe deplin. Cel mai mult aplaud la un numar de striptease. “Frantuzoaicele” sunt in ciorapi trei-sferturi albi, bikini alb, manusi albe, pantofi albi, si deodata lumina se stinge, in intuneric sclipesc, fosforescent, numai piesele amintite. Corpurile lor au disparut. Si incet, incet, ca doar e numar de striptease, nu, pe rand, pantofii, ciorapii, manusile descriu o traiectorie scurta si dispar in intuneric. Cel mai mult rezista acea piesa disparuta de mult de pe plajele Europei, de la Cannes la Mamaia, se desface cu parere de rau (sau ca o eliberare, fiecare isi inchipuie ce vrea), flutura ca o batista la o fereastra de tren, pluteste in aer ca un fulg nehotarat pe care crizantema sa cada, si dispare in intuneric, ca si orice altceva.

Dupa show ma plimb inca vreo ora prin noaptea luminata, constatand din nou ca Las Vegas, e singurul miraj al desertului care poate fi vazut si impresioneaza cel mai bine noaptea.

(va mai urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!