agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-11-12 | |
Vise de primavara...
Capitolul 3 si cine intelege ceva sa inteleaga ceva, habar nu am ce este de inteles, doar pentru mine scriu, nu pentru voi, voi sunteti doar niste receptoare ale mele, unii nici macar nu va obositi sa scrieti ceva, nici nu ma mai intereseaza dupa data de azi, m-am simtit ca si orson welles si razboiul lumilor, publicul m-a intrebat cine si de ce a murit, caramida, ala este punctul central a toate si a tot, mica caramida care a facut diferenta intre hotarul dintre viatza si moarte, thin red line, ce film teribil, trei ore de macel, de sange pe ecran si plang la film, da, recunosc ca plang la chaplin, la city lights, la sfarsit, este naucitor, cum poate sa fie asa ceva, dar cred ca am plans si la asta, daca nu fizic atunci in mine, am inteles ce poate fi viazta si de ce iubesc moartea asa de mult, pentru ca este a mea, a nostra, a tuturor, nimeni nu poate spune ca moartea este personala, este colectiva, dimpotriva, daca ati sta sa va ganditi putin, la ce naiba sa va mai ganditi, tot asa azi vorbeam la telefon si m-am trezit in mijlocul strazii eu si masinile, acum mi-am amintit de meet joe negru, numai ca eu nu am fost aruncat pe capota unei masini si apoi sa renasc in diavol, sau cine era, Dumnezeu poate, blasfemiez si il iubesc pe Dumnezeu. sinceritate pe hartie, ma intreb cat de mult oare ma veti mai putea suporta, si daca nu voi, atunci cine, hehehe, credeti ca sunteti singurii carora le pot scrie, mai am mii de oameni carora le pot scrie, da, pentru ei scriu, nu pentru mine, caut glora desearta, sic transit gloria mundi, prostii, aia este pentru tantalai si gogomani, al meu este succesul, imi voi ridica o statuie singur si o sa pun si pe consatenii mei sa imi ridice una, ce buni suntem cu totii, nebunie de ganduri,de unde veniti, cine suntem si incotro ne ducem, da, da, prostul de tolouse lautrec a spus asta, ba nu gaugain, memorie proasta, cred ca se datoreaza si ... si cui ? incerc sa imi raspund singur, dar cred ca am nevoie de un doctor. multumesc ioana pentru randurile scrise, ti-am scris si eu dar inainte sa citesc mail-ul de la tine, si tie paul, ma tin de cuvant, targul de carte de azi, slab, 34 fdgbb qrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr o da, signs of life, asa incepe viatza, MOARTE, moarte, eu, eu. am obosit sa va mai urasc, incep sa va iubesc, cerc care se inchide si se deschide, unde este inceputul si sfarsitul ? tangenta de alfa care poate fi anarhie intr-o lume a matematicii, tangenta poate lua si valori de infinit, ceea ce nu este permis sinusului sau cosinusului. Capitolul 4 eu care ma uitam pe fereastra deschisa de aici din camera de la bunica-mea si nu vedeam decat o parte din lumea de afara, stam si ma intrebam daca intr-adevar exista altceva in afara de ce vad si simt eu, nu cred, si trebuie sa mai si raspund unei acuzatii dintr-un feedback primit, o sa va omor cu cuvintele asta noi, nu sunt gol in fata voastra, voi sunteti goi in fata mea. nici macar nu trebuie sa ma explic, stiti foarte bine ce vreau sa spun, eu nu ma dezbrac de sentimente ci va dezbrac pe voi de ele, fac experimente pe voi, da si chiar acea caramida care este in drum spre ea, ea care nu va mai fi niciodata acolo, in bratele mele, langa mine. stiu ca sunt puternic, oare cine a zis ca doar singur treci prin viatza, cata dreptate, ascultam floyd din nou, si in aceasta seara ca si in multe altele de acum inainte, uitare in mine si trezie in jurul meu. ochii se inchid si se deschid si se inchid si se deschid, ce babilonie de imagini, totul este incercuit de rosul care vine, vine, vine, calca totul in picioare, iarasi sar de la una la alta, dar asa gandesc, la dracu', cata incredere am in Dumnezeu, nu va pot explica. dar imi e lehamite de tot si mai ales de mine, nu ma pot depasi, lehamite prezidentiala, nu se mai despart pentru vecie aceste doua cuvinte, atom heart mother, ce album de la inceputuri, la fel de haotic ca si gandurile mele de cum vine noaptea, iar ziua...ceva care trebuia poate scris pe acele fotografii, ganduri de printre pomi verzi si frunze galbene, cer albastru si aer patrunzator, cum mergeam spre unirii acea gargarita s-a asezat obosita pe mana mea si ce portocalie era, cu multe puncte negre, o gargaritza dalmatiana, rasa nobila, cuvinte dintr-un mail mai vechi, asa simt ziua, voluptatea unui fum de tigara care se duce pe gat si il simti acolo uracios, negru, gata sa iti sara la beregata si cum sa nu te inraiesti, dorind cu disperare sa devin bun am ajuns rau, nu m-am putut gasi si atunci m-am ucis, oare ma crede cineva, cata voiosie este in rest, nici macar nu va pot spune cu adevarat, incep subiectul si o dau spre calculatoare, ce usor este sa vorbesti despre altceva si nu despre ce iti mananca sufletul, care te piseaza ora de ora, va urasc asa de mult, de ce, nu am dreptul si totusi imi pare asa de bine ca unii ma tin in brate, acum ii pot uri de la mai mica distanta, asa de aproape este ura mea de ei... si azi, la fel ca in multe alte zile, imagini frumoase, pline de culoare si de viatza. In drum am privit soarele printr-o frunza verde. Ce senzatie ciudata cum ca am vazut sangele frunzei calatorind prin nervurile scaldate in galben. Si totul era verde-galben, o mixtura de viatza si de poezie traversand intregul spectru. iar eu maroniu, personificand parca pamantul. verde galben, de primavara, totusi, am realizat acum, pentru ca si toamna, pe strazile din München am vazut ceva la fel de frumos, atunci tanjeam dupa o fuga printr-un covor de frunze si am mers pe o pajiste verde-galbena-caramizie. si nu era decat un banal asfalt acoperit de lacrimi de copaci. oare de ce plang copacii toamna ? ei sunt tristi aproape tot timpul, primavara le apar primele lacrimi, dar stau acolo, in coltul ochilor lor, dar au o culoare asa de vesela. Vara privesc printr-o mare de lumina, globuri mari de apa sarata prin care lumea apare altfel decat este. Este mai frumoasa ? si toamna, atunci isi dau drumul la plans si plang vreme indelungata, toata natura este parca cuprinsa de un tremur, vantul incearca sa mature acele lacrimi, dar ele nu se dau duse. Si iarna, ei stau goi, au ochii curati dar tristi in acelasi timp. …asa credeam pana acum, dar am vorbit cu un copac si mi-a spus ca de fapt ei nu plang de nefericire ci de fericire. Atunci cand se zguduie in vant, ei rad atat de puternic.. pesemne ca furnicile le gadila radacinile... DAdadadadadadada, tot eu am scris si asta, dar este atat de demult de atunci, am incercat sa ma simt asa dar nu pot decat sa aud o melodie care ma macina, si sa aud o caramida, aud cum merge prin aer si nu pot face nimic sa o opresc, cata ironie cruda, ma intrebam astazi daca eu as avea curajul acelui om din Biblie care era gata sa isi ucida fiul din dragoste pentru Dumnezeu si am schimbat repede gandul, ca pe un macaz, am coborat din creier si am intors rotita cativa metri mai incolo, m-am urcat la loc si totul era pasnic, masinile treceau pe strada, obosesc, acum am obosit, va dau prea mult din mine, nu o sa va mai dau nimic o perioada, ce ma bucur ca va bucurati, lucruri bizare pe lumea asta, se apropie sfarsitul de saptamana, parca nu ar incepe una la fel, de ce ? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate