agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-07-28 | |
Este a treia oara saptamana asta…
Piciorul meu se indreapta amenintator spre usa metalica a liftului care ma sfideaza cu nepasarea ei imateriala. Reactia mea este incetinita de subconstientul meu care-si face datoria, atentionandu-ma ca in picioare port sandalele pentru care am renuntat la cartea lui Ernesto Sabato – Despre eroi si morminte, asa ca ma rezum a privi contemplativ butonul de chemare al liftului, in timp ce in mintea mea un plan diabolic isi face loc. Salvarea vine sub forma unui cap chel cu niste ochi care se rotesc ametitor. Nea Pompilica, posesorul unei chelii vaste ma masoara de jos pana la sacosa cu piersici mari si apetisante . Dupa obisnuitul salut de buna ziua , nu uita sa –mi spuna (ca si cand n-as fi stiut) : -Mataluta o sa urci sus pe scari, pen’ca liftul iar s-a stricat, si in vocea lui simt o satisfactie rautacioasa. Nu are rost sa-i explic cum sta chestia cu urc sus, si cobor jos si ma inarmez cu toata rabdarea pe care o gasesc disponibila in momentul acesta. Ochii mei arunca sageti veninoase spre Nea Pompilica, insa la capatul lor curge miere : - Hai, nea Pompilica, da si dumneata telefon la Ascensorul, ca numai daca vorbesti matale cu ei, vin mai repede. - Ehe, adimistrator ca mine nu mai gasesti mataluta asa usor...dar sa vad daca pot sa-i lamuresc, io stiu...., vine remarca lui nea Pompilica emanata din varful unor buze unsuroase. Ochii lui in schimb s-au fixat pe sacosa mea cu piersici, pe care sunt hotarata, sa nu le sacrific, chiar si de dragul unui mecanic de lift... - Ia si dumneata o piersica , nea Pompilica, imi aud propriul glas si in acelasi timp ma gandesc sa vand cat mai repede apartamentul. Nea Pompilica ma asigura ca in 2 ore liftul va functiona, si imi zambeste dezgustator, in timp ce se departeaza stergandu-si piersica de cracul pantalonului. Nu am de ales asa ca ma avant sa urc cele 8 etaje ale scarii blocului in care locuiesc. Nefiind prima oara cand urc scarile, incerc sa ghicesc cam in ce dispozitie sunt bunii mei vecini de la etajele inferioare. Cum reusesc ? Nu aveti idee cate poti afla numai adulmecand mirosurile (sau miasmele) emanate din apartamente. Ajung la etajul 1 unde ma intampina miros de ardei copti si crema de ghete. Sigur madam Gela se lupta cu zacusca pe care o vor gusta aproape toti locatarii. Spun aproape toti, pentru ca din cele 40 de familii care au locuit aici de la inceput, au mai ramas doar douazeci, si acestea incomplete. Probabil ca mirosul de crema de ghete vine de la apartamentul unde s-a mutat de curand un tip spilcuit si , dupa parerea gurii mahalalei, elegant,. (faptul ca poarta ciorapi albi cu pantofi negri – imi spune multe). Urc agale scarile, ajungand la etajul 3 si am grija sa nu fac nici un fel de zgomot, pentru ca si cel mai mic sunet este simtit de cuplul de batrani care locuiesc in apartamentul de langa lift si pe care-i stiu de cand eram mica. Mult timp am avut impresia ca au patul langa usa de la intrare. Orice contact al unei persoane cu spatiul din fata usii lor se incheie in mod invariabil cu scuza : A, dumneavoastra erati, nu stiam cine tot umbla pe aici. Cu toate grozaviile de la televizor.... nu stii la ce sa te astepti. » Nu-mi termin gandul si usa se intredeschide : -Dienuta, maica, da ce’ai slabit asa ? Ori iubesti ? Lasa-i incolo de barbati, ca... -Da mai lasa fata in pace nu-i mai impuia capul cu prostii, se face auzit glasul de tenor al capului familiei, domnul Iancu. Dupa ce mai renunt la inca 2 piersici ma eliberez din catusele convenientei care ma obliga sa raspund cat mai detaliat in ceea ce priveste viata mea particulara, urc in goana urmatoarele doua etaje invocand un musafir care ma asteapta la usa de un sfert de ora. Abia dupa ce traversez palierul de deasupra sotilor Iancu, realizez grozavia : va urma o ancheta amanuntita referitoare la persoana care m-a vizitat si spre care alergam cu atata convingere.... Mirosul de urina si blana de caine plouat ma avertizeaza ca am ajuns la etajul 6. Totul devine certitudine cand zaresc smocurile de par cazute din blana ciobanescului al carui posesor este prea ocupat cu sedintele de yoga pentru a-i oferi cainelui sau cea mai elementara ingrijire.... Cu nasul in punga de piersici ma grabesc sa traversez palierul si zaresc in treaca o silueta care se furiseaza in apartamentul de langa scara. Domnul arhitect Zaulea a incercat sa-si rebranseze firul de la cablu, deduc eu si in sprijinul teoriei mele vine scaunul taburet pe care arhitecul in graba sa l-a uitat langa perete. Ajung la etajul sapte unde stiu ca ma asteapta o surpriza placuta. Aici din apartamentul doamnei Sofia razbat arome cu parfum de tei. O vreme am crezut ca usuca flori de tei, dar chestia asta era frecventa, chiar si iarna... Misterul s-a lamurit odata cu portia saptamanala de miere pe care o depunea in bomboniera mea, eu in schimb oferindu-i o ceasca de cafea cu frisca... Imi arunc ochii pe geamul care da in curtea interioara a blocului si ma gandesc cu groaza ca atunci cand voi rasuci cheia in broasca usii vecina mea de apartament va deschide usa furtunos si ma va interoga, ca de obicei, in legatura cu idilele mele. Madam Zoe, o frumusete apusa, acum corpolenta si cu un vocabular foarte colorat este preocupata sa-mi gaseasca jumatatea (o gluga de coceni – cum il numeste ea pe viitorul meu sot). Asa se si intampla ; numai ca, de data aceasta fiind joi, nu prea are timp de pierdut intrucat prietenele cu care joaca bridge o asteapta in sufrageria mobilata cu gust desi mobila este foarte veche. Cu paharul de coniac intr-o mana si cu cealalta agitand un tigaret la capatul caruia fumega o tigara fina imi arunca : - Hai pisicuto, ai venit ? Credeam ca in sfarsit ti-ai gasit si tu un amorez ! Dar se vede treaba ca toata scoala aia pe care ai facut-o nu-ti ajuta la nimic ! Si mai scurteaza din fustele astea ca ai chicioare frumoase, slava domnului ! Hai ca te astept inauntru... Ii spun, jenata de situatia in care ma pune prin decibelii pe care-i produce, ca astept un telefon urgent de la o editura pentru care am facut o traducere, si ca voi lua niste bani buni, si ca este o oportunitate pentru mine in speranta unui serviciu mai bun.... Degeaba. Madam Sofia ma pironeste cu o privire demna de un reprezentant al Inchizitiei : - Nu stii ce-i aia distractie. ! Esti o toanta ! Iti tocesti coatele scriind si citind si n-ai o suta de mii de taxi ! Nu simt dusmanie, ci am numai sentimentul constient al insuficientei personale . Ma destram, o detest, ma inec in remuscari, dar in final ma adun si cu ultimele resurse ii promit ca, cu prima ocazie sunt la ea in sufragerie...Inchide usa fara sa-mi raspunda, constienta de faptul ca, in ceea ce ma priveste a pierdut o batalie si nu un razboi. Intru in apartament obosita, prin fata ochilor plimbandu-se imagini plate si confuze. Ma autosugestionez amintindu-mi ca omul, desi are radacini adanci in solul pe care s-a nascut, este totusi o fiinta alergatoare, si nu numai cu picioarele , ca orice vietate, ci si cu gandul. Si in primul rand cu gandul |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate