Am intrat. Imense coridoare de marmura. Ratacesc in semiintuneric. Zgomotul pasilor mei sfasie linistea sinistra ca de cavou, amplificandu-se sub inaltele coloane. Ca un ecou tarziu gandurile se intorc asupra mea mereu si mereu... Si ma gandesc la tine si continui sa te caut prin coridoarele infinite...
Deschid o usa nesfarsit de inalta: pustiu - pupitre acoperite de praf. Tipatul tacerii imi sparge timpanele. Ajung la capatul coridorului si incep sa cobor treptele intr-o nesfarsita spirala. Ma afund. Dupa o viata ajung la capatul treptelor si te gasesc in sfarsit. Acum nimeni nu ne mai poate desparti! Cu mainile tremurande iti sterg craniul de praf...