mult timp un om si-a cautat libertatea.a început prima data cu amintirile, dar erau prea vechi pentru a le face ceva mai vii.s-a îndreptat încet spre un trecut mai apropiat.dar degeaba. acolo era mult praf. desi nu închisese nici macar o secunda ochii,s-a trezit in camera sa.era singur,cu usa si geamurile închise.nu era nici zi ,nici noapte înca.statea în pat,dupa un somn lung început în zori.stia ca visase ceva,dar acum nu mai auzea decît voci.poate ca erau franturi de ieri sau ganduri pentru respectiva zi.îi era atat de rau,ca tremura plangand,astepta parca,în tacere,ca ceva sa ia o hotarare,acolo,în interiorul sau.îi era teama totusi de galagia ce-i umplea linistea.o secunda,fara sa-si dea seama,se decisese.facuse deja primul pas.era gata,imbracat,proaspat,cu fata curate,putin rosie din cauza lacrimilor aspre,asa,ca tenul nebarbirit al unui tanar.s-a ridicat si a iesit.nu realize ce face dar gandea.gandea la dorintele,la visele sale,la nevoia de a iesi,de a fi…departe.nu mai stia cum sa se minta ca sa se linisteasca si nu mai stia nici ce sa vorbeasca ca sa fie inteles.in fond,a spus o minciuna – doar ca sa scape din odaie.dar nu a fost chiar o minciuna,caci s-a dovedit a fi mai reala ca niciodata.
cand s-a vazut insa castigat, in fata unor oameni, nu mai stia nimic- nici ce gandea,nici ce simtise.era acum o liniste in el, adanca,calda,ca-n apele de mare acoperite de gheata.nu crezuse pana atunci ca va avea puterea de a-si trai gandurile.pana in aceea zi doar le scisese,din cand in cand,pe foi volante..niciodata nu vroise un adevarat caiet,pentru ca ii era frica sa le puna una langa alta.toate aveau in fond aceeasi idee.
Stia acum ca este pentru prima oara cand reuseste sa-si impuna gandurile in fata dorintelor si mai stia ca,Dumnezeule,avea atata forta incat se temea sa nu o piarda.
pentru un timp capatase puterea sa-si spuna “liber”.asa se alinta.dar cu voce stinsa,caci ii era frica sa nu i se spuna ca minte.stia ca nu visase pentru ca traia alaturi de ceilalti si pentru ca avea atata emotie in glas cand vorbea.avusese atata rabdare sa se abtina,sa nu vorbeasca,incat acum cand ar fi fost nevoit sa o faca,tacea.tacea poate de frica sa nu i se spuna iar si iar ca el este de fapt o lunga minciuna.se temea sa nu i se fure din nou libertatea de a spune ce gandeste si apoi ce simte.nu,nu mai vroia ca libertatea sa sa fie inteleasa prost.si de aceea inceta de atunci sa o mai scrie in mesajele sticlelor lasate pe tarm.dar nu renunta insa la un lucru - sa iasa,zi de zi,din odaia sa,macar cu gandul.sa merga acolo,unde,ceas de ceas, acel "liber"al sau poate sa traiasca, independent de tot ce se cheama in jurul sau -om.
stia ca de acum vroia sa fie dependent de libertate.
in aceea zi a incetat sa mai citeasca semnele.in aceea zi a inceput sa le srie.iar primul cuvant l-a pus chiar pe el - se stie. era "liber".si inca e..



pentru cei care au uitat cum e sa vrei sa fii liber,
iva