agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-06 | | Unde aflăm cu ușurință că varza-i de două feluri iar ochii mici și trași spre tâmple sunt plini de enigme. * Savetuța e o femeie vrednică și descurcăreață. Toate-s așezate pe căprării și în bună rânduială la ea în bătătură. Femeile din sat o tratează cu respect și-i zic țață, nu că ar fi așa mare de ani, dar deh! pe toate le știe ca nimeni alta. Pe seară, când orătăniile se așează spre odihnă, vacile-s mulse iar laptele așezat în ulcele acoperite cu ștergare curate deasupra, Savetuța, își desface pestelca din brâu și își schimba baticul doar nu se cade să ieși oricum în fața porții. Nici nu ajunge bine pe băncuța verde, sub cireșul încărcat de miresme alburii și, gata, vezi cum apare câte o cumatră cu vreun oarece necaz sau nelămurire. De multe ori se întâmplă să le găsească acolo, depinde de gravitatea sau urgența problemei. Seara aceasta se ițește destul de liniștită, numai Milica lui Șopu s-arată pe drumeag. Musafira, nu-i place cine știe ce Savetuții, căci, are ochii mici și trași spre tâmplă și-i doar bun știut că soiul ăsta de oameni sunt cam vicleni și fățarnici. Una-ți zic pe față și cum te-ai întors, gata! ți-au și pus poalele-n cap. Da! Da! A auzit ea câte ceva, dar, n-are a face dacă așa a rânduit Dumnezeu să fie și nații din astea. - Sara bună,țață! - Bună-bună, Milică! Gata cu treburile? - Apăi, le termini vreodată? Și cu mânurile pe chept de am să fiu, tot o să mă strige hodorogu' să mai prășesc olecuță, răbufni Milica care atâta aștepta, să fie întrebată. - D-apăi lasă, că doară și le ține el pe chept cât îi ziua de lungă! Mânca-l-ar pârdalnicu' de bărbat puturos, ce ai! - Ce să fac țațo, ce să fac? Am zis că i-o mai crește mintea la bătrânețe, da' bag samă că se-mpuținează mai grozav! Savetuța dă din mână a lehamite, știe ea sigur că, mintea ți-i croită ca ș-un capot. Dacă ai prins o croitură mai în strâmt , n-ai ce face, așa te porți toată viața. - Þi-am zis eu, Milică, degeaba te plângi. Bărbatul cum îl crești, așa ți-l ai! L-ai învățat să se scarpine pe burdihan când i-i foame, așa face de-acu’ până a muri. A' tău tre’să aibă numai dungi, ca motanul Rădoaiei cel vărgat! Își pune mâna la gură și râde înfundat. Milica râde și ea, iar când o face, ochii se micșorează și mai tare, aproape nu se mai văd din încrețiturile obrazului. -Ha! Ha! Ha! Þață, iaca la asta nu m-am gândit, drept îți spun! Își șterg cu broboada colțul ochilor, încântate grozav de așa o lacrimă veselă - Off! Și picioru' aista mă necăjeste aman, schimbă brusc registrul Șopoaia, vinovată parcă de hohotul risipit pe aiurea.Când mă săgeată câteodată simțesc junghi la inimă, nu alta! - Ai pus frunze de varză cum ți-am spus? - D-apoi, am pus țață, am pus! - De cu seara, legate binișor, să tragă peste noapte? - D-apoi! Cum ai spus, binișor- binișor, legate- legate! Numa' că nu ș-o făcut ifectul. Oare, de la trăsătură să fie mâncărimea? Că să știi, țață, grozav mă mai mănâncă, de-aș fi pe voia mea m-aș scărpina mai rău decât purcica în coteț. Da' nu pot să mă ating de usturime! - Ei, nu mă ameți! Cum se poate una ca asta? Saveta e încruntată toată si năucită. N-a pățit ea rușini de astea până acum. Își așează mâinile in ilic pentru a câștiga timp de gândire. - Să nu fi fost stropita cumva, Milică! -Cine, țață? - Varza, Milică! - D-apoi, ci te-ncrezi că nu? O fi fost, țață, o fi fost... anu' trecut doar o fost amar de gândaci p'în tot locul! - A! Îi de anu' celălalt, varza! Păi, zi așa! Se cheamă că o fi fost otânjită, fată. - Se poate, țață, se poate că trânjul ista a' meu când o pune la murat o trântește cu-o ciudă în fundul polobocului, de parcă ar fi din binele altuia. Pfui! Ci te-nchipui c-o mai scăpat și toată găleata cu sare. Eh! Am băut la apă iarna asta că tot nu-mi vine a crede cum n-o săcat fântâna lu' Gherosu! - Aracan de mine! strigă Savetuța plesnindu-și palmele una de alta. Să nu-mi spui că ai pus varză murată, fimeia lu' Dumnezeu! Faci prostia cât casa primarului și te-ncrezi că-i din cauza mea! - D-apoi, murată țață, murată, de unde păcatele mele să iau alta la timpul aist? Fața Savetuței e roșie de supărare și mult nu mai durează până să-i spună de la obraz că-i croită mai strâmb la minte decât crezuse până acum. Șopuloaica nici nu vede măcar cât și ce fierbe în țață și continuă nevinovată ca un prunc. -Și pusei ș-olecuță de gaz că-mi pare că te-am auzit când ziceai că-i bun de romatism... - Fimeie hăi, poți să te superi pe de-a-ntregul, da' eu îți zic să nu-ti pui bază că ți-a mai crește mintea vreun strop. Tot îi bun că nu ți-a trecut prin cap să te așezi pe prichiciul sobei așa unsă cu gaz sa-ți faci bine și la șale! Păi, ce ai tu acolo, se cheamă romatism? Þi-s umflate vinele, Milică, ai varicelă de ceea boierească de atâta sprijinit sapa-n gură! Clar-am fost! Frunze proaspete de varză și dormitu' cu picioarele-n sus, mai sus decât capul adică, c-ai mai înțelege altă minunăție, Doamne iartă-ma! - Hai, țață nu te răpezi așa la mine, nu te răpezi,m-am socotit că-i tot varză, că nici n-ai zîs rândul trecut că am var... varoleală de asta. Am stat cu picioarele mai sus, da' una că juncanu' cel vărgat de bărbat a meu, a spus că oi avea vreo fierbințeală de stau așa răscrăcănată, ș-a doua îi, că-mi alunecau picioarele grozav de pe oală, n-am închis un ochi toată noaptea... -Ce oală, fimeia lui Dumnezeu? strigă Savetuța, presimțind deja, o grozăvie și mai mare decât tot ce auzise până acum. - Păi, oala cea mare în care făcui sarmale pentru praznic, că pe pernă mi se afundau picioarele și tot dracu' ăla ar fi fost! - Ptiu! Ferit-a Dumnezeu! Ș-acu’ spui după ce-am fost la pomana lu' tat-tu ș-am mâncat cogemitea strachină de sarmale? - D-apoi, țață, acu' zîc,acu', că n-am avut vreme atunci în fruntea praznicului! Ba, parcă mi se mai ușurase usturimea pe deasupra. Acu' ce să mai fac, merge cu vorba între ale ei Șopoaia, că de asta m-am abătut pe la mata, să mă sfătui! Savetuța rămasă cu privirea fixă, se vede că-i blocată chiar și numai după părul vâlvoit în mijlocul frunții. Baticul e un alt semn important căci altfel n-ar sta cu nici un chip așa, strâmb, lăsând urechile expuse vederii. Într-un sfârșit străbate spre ea, ultima parte a întrebării și, brusc își dă seama, că a te supăra pe Șopoaia ar fi, ca și cum te-ai supăra pe ploaie că-i ploaie, pe vânt că de ce îi vânt că doară printr-o simetrie ciudată poți socoti că și prostul e prost că-i... prost, nu? Ce vină poate să rătăcească în ochii ăștia mici și trași spre tâmplă ce-o țintuiesc acum? Simți în coșul pieptului o căldură ciudată. - Ptiu, bată-te să te bată norocul Milică, hăi! Vino cu mine-n ogradă te-oi unge eu cu ceva, să nu mai paț altă poznă cu tine! - D-apăi merg țață, merg cum nu! Þ-oi zîce mii de bogdaproste, de m-ai putea doftorici. Și să mă ierți de-am mai vorbit cu păcat, știi doară că așa-s eu mai proastă la gură. - Da-da, se aude îngânând fără să vrea Savetuța, cam proastă, cam proastă... Da', păcate nu-s la tine, deh!, te iartă Dumnezeu c-o minută înainte, că doară el o-ncurcat capoatele astea. Pleacă împăcate pe deplin cu rostul lucrurilor. Și totuși, Savetuța cu mintea-i mereu sprințară nu reușește să se așeze, ea cu dânsa, că iaca, vezi? nici ea nu le știe pe toate. Ochii mici și trași așa tare spre tâmplă pot avea deci, mai multe înțelesuri... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate