Soneria ușii metalice își arătă din plin forța.
― Acum, acum! strigă locatarul. Cine-o fi la ora asta? E aproape două dimineaÈ›a...
Ușa se deschide, iar în prag stă o femeie tânără.
― Nu eÈ™ti gata, Mihai? Telt ne aÈ™teaptă.
― Lucia, spuse surprins bărbatul, despre ce vorbeÈ™ti?
― Hai, Mihai, în cinci secunde să fii gata! Plecăm spre Telt, a treia planetă ce gravitează în jurul Soarelui Vestic din galaxia Niliopiei, Universul-al-treilea paralel cu universul nostru. E următoarea noastră misiune.
― Misiune? La ora asta? Și unde? ÃŽn Universul-al-treilea... universul al treilea paralel cu universul nostru?! Uau!! Nu am fost niciodată acolo. ÃŽn cinci secunde sunt gata, Lucia.
Dar abia după cinci minute bărbatul apăru gata îmbrăcat și pieptănat, din spatele unui panou.
― Scuze! spuse el. Aparatul meu de înviorare refuza să mă pregătească. SusÈ›inea că el e programat să execute comenzi doar de la 4 dimineaÈ›a în sus, aÈ™a că a trebuit să-i schimb programul.
― Bine, bine. Acum urcă. Trebuie să ajungem pe Telt la prânz, spuse femeia, arătând cu mâna spre o navă de două persoane.
― Cum, atâta drum facem până acolo?
― Nu, dar pe Telt e deja ora 11,30. Vom ajunge acolo în jurul orei 12 È™i 10 minute. DistanÈ›a e doar de 50 de milioane de ani lumină. Þine-te bine, plecăm!

***

― Uau!! spuse bărbatul imediat ce păși pe pământ teltian. ÃŽn ce oraÈ™ suntem?
― După aparatul meu de InolcuÈ›iune Materială, se pare că suntem în oraÈ™ul LUS, oraÈ™ cu suprafață de 514 mii de kilometri pătraÈ›i, capitala Telt-iei.
― Super! Hai să-l vizităm puÈ›in.
― Din păcate, nu avem timp. La ora 12,30 suntem aÈ™teptaÈ›i la C.N.S.T..
― C.N.S.T.?
― Compania de Nave SpaÈ›iale Toron.
― A... păi aÈ™a spune!
― Ia să vedem, eu..., o, nu!
― Ce e? Ce s-a întâmplat, Lucia?
― Aparatul de InolcuÈ›iune Materială s-a stricat. Cum vom găsi noi C.N.S.T.-ul în LUS-ul ăsta gigantic?
― Nu poÈ›i să-l repari?
― Nu È™tiu, voi încerca. Oricum, nu vom fi gata la timp.
― Dar dacă mă duc să întreb pe cineva?
― Crezi că poÈ›i?
― Da. Tu stai aici È™i vezi ce poÈ›i să-i faci. Dacă dau de ceva, vin È™i-È›i spun...
Astfel Mihai începu să cutreiere LUS-ul. De multe ori încercă să vorbească cu teltienii – ființe ciudate, cu trei ochi, trei guri, un nas și patru mâini – carem neștiind pământeana, dădeau din umeri. Din toți patru deodată. La un moment dat, vede o femeie care semăna cu o pământeancă, dar, după trăsăturile fizice, și-a dat seama că este o anheliană, o locuitoare a planetei Anhelia, planetă pe care fusese și el și învățase limba.
― DomniÈ™oară, nu È™tiÈ›i cumva unde este C.N.S.T.-ul?
― Ba da, Mihai, stai chiar în faÈ›a lui.
― MulÈ›umesc, dar de unde È™tiÈ›i...
Imediat ce primi răspunsul, Mihai rămase trăznit. În fața lui nu se mai afla nimeni.

***

Cinci minute mai târziu, Mihai și Lucia se aflau în biroul domnului Toron.
― Detectivii intergalactici?
― Da, domnule, chiar noi.
Mihai privește pe fereastră. E deschisă, iar priveliștea e minunată.
― Iată de ce v-am chemat. O femeie, pe nume Andaluzia, a furat de la noi cinci miliarde de tone de alimente, a cincea navă din convoiul de 300 de nave cu hrană pentru planeta Telt. O vrem înapoi! Iată È™i poza hoaÈ›ei.
Pentru a doua oară în ziua aceea Mihai rămase surprins. În poză era chipul anhelienei. Și, minune, alături de domnul Toron se afla chiar ea, Andaluzia.
― Cum ai...
― ... ajuns aici? preluă aceasta. Am zburat.
― Mihai, ce faci? întrebă Lucia.
― Sssssst! se repezi acesta la ea.
Apoi, întorcându-se către Andaluzia:
― Și cum ai...
― ... reuÈ™it să mă fac nevăzută?
― Da. Credeam că...
― ... anhelienele au o singură putere? Nu te-ai înÈ™elat. Dar, vezi tu, eu sunt doar pe jumătate de origine anheliană. Mama mea era din Catarsia. De la ea am moÈ™tenit încă o abilitate. AÈ™a că am două puteri: zborul È™i invizibilitatea.
― Și de ce ai...
― ... furat? Să È™tii că nu am furat din viciu. Poporul meu era înfometat È™i trebuia să fac ceva, pentru că teltienii au votat împotriva noastră, când am cerut provizii de la Marele Comandament al Universurilor...
Pentru a treia oară Mihai rămase surprins.
― Deci nu eÈ™ti o...
― ... răufăcătoare? Judecă singur.
Mihai întoarse hotărât privirea spre Toron:
― ÃŽmi pare rău, domnule, dar nu vă putem rezolva cazul.
― Cum, Mihai?
― Lucia, eu decid soarta misiunii. Te rog să mă urmezi. Ne întoarcem pe Pământ.
Spunând acestea, Mihai porni spre ușă, lăsându-i pe Toron și pe Lucia uimiți. În spatele lor, Andaluzia zâmbea mulțumită.