Nene Iancule, how are you, man? Am fostu în Canada trei zile să-mi vizitez rubedeniile, nene, și ce văzui acolo... mi-am făcut cruce și mă gândeam la Bucureștii noștri - așa de liniștiți și goi, monșer... neamurile mele din Canada, mai precis din Chebec (un fel de Roșiori de Vede cu mult fond de ten) s-au așezatu într-o căsoaie de trei etaje, un adevărat maison , parol, nene, parol. Când am ajuns acolo cu avionu' (să vezi nene, o pasăre mare care zice că nu-ți cere de mâncare) am crezut că am ajuns la alieni (ăia cu antene lipite pe capete) nene, să-ți spui...

La aeroport (un fel de hangar în care dacă te rătăceai nu te mai găsea, bine ca io', atent ca-ntotdeauna, m-am agățat de fusta Aglaiei - de, nene trebuia să plec cu cineva, nu se cuvine domnișor singur într-un loc strein, ce Dumnezeu nene, știi și matale) mi-a luat repede geamantanu' (lada de lemn din armată că alta nu avui și renumerația-i mică, după buget) un băiețaș cam pișpiriu și urâțel de s-a închinat și Aglaia și mi-l purtă până la mașină, să-ți spun, Iancule dragă, ce trăsură, fără cai ce-i drept, da' trăsură... A, mă-ntrebi de băiețaș, da' să vezi ce obraznic și împiedicat, după ce că-mi dădu și o spaimă, că nu știui nene unde-i lada mea îmi ceru și bani, mi-a zis: Sir... și-mi făcea cu ochiu'. Nene, crezui că e bolnav de uitare și mă speriași așa de tare că aproape mă urcai în brațele Aglaiei, iartă-mă nene, da' așa fu.

Iancule, să-ți mai spui... când să dau să cobor cu Aglaia din trăsură, vizitiu' se-ntoarce către mine și, la fel ca și ăl de la aeroport îmi face cu ochiu': Sir... Mă speriai iară, și trăgând-o pe tanti Aglaie după mine dădui buzna în casa alor mei... Ce casă, coane! Mai ceva ca vila aia a matale de pe Vale... Parol, coane!