agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-08 | | Ale vieții valuri mă împing grațios, dis-de-dimineață, pe scara unui tren personal. Bizuindu-mă pe unduire mă ajut și de coate așa încât, depășesc grațios patru damingene, șase saci de cartofi bașca treizeci de oameni care țineau morțiș să rămână în posesia lor. Împingerea aceasta scapă de sub control, astfel ca, mă trezesc purtată evident, de val chiar pe o bucățică de banchetă. N-apuc să fiu politicoasă cu îngerașul plasator că, următoarea creasta de val are cocoțată pe muchie, o matahală înflorată de la batic și până la șosetele supraelastice marca "Barbi". După ce-și termină de așezat vârtejul de fuste, îmi dă de știre că ochelarii mei de soare așezați cam strâmb pe fizicu-mi plăpând la o oră așa de matinală i-au atras atenția. - Hai să-ți ghâcesc, frumoaso! Hai să-ți spun cine tă iubăște, cine tă dorăște... Da' ce sufli așa greu? Nihăi că te-ai deochet! Pune zăce mii să te descânt că mori dacă a fost întors de trei ori dă la țâță! Gândul că aceasta îmi va fi ultima imagine pe retină mă face să îmi așez ochelarii încetișor, hotărâtă să nu scot vreun sunet. - Ce? N-auzi, de ești mută așa? Dă-ți carcaleții aia jos dă pe nas că eu ghâcesc în pupila ochiului și să-ți spun câte mai ai dă trăit, dă chinuit! - ... - Haoleu! Ești și mută, ești și surdă! Aracan de bafta ta! Ei, lasă că-ți ghâcesc p'in carcaleți, că se vede și pân' părete câte farmece ai pă nașterea mata. Þi-i făcut de urât cu legătoare de la un mort putrezit, vermuit, ț-o fost pusă-ntr-o zamă opărită... Adă-ți aminte la cine ai băut o cafe, un suc ceva, că acela te vrea legată la limbă și sub limbă. Toată lumea din vagon s-a bulucit la ușa compartimentului să mă vadă cât mi-s de legată și la limbă și sub limbă. Simt că ochii mi s-au lipit de partea interioară a carcaleților și în mod clar, asta o ajută pe telepată să citeasca din mine ca din Sandra Brown. - Partea mata e un bărbat blond cu ochii albaștri care te iubăște, da-i tare chinuit și veștejit că s-au luat făcăturile și pe el. El mai are o muiere care-mparte aștărnutu' cu ea și, asta muiere îi dă să bea stropitură dă iepuroi în călduri, să se țână dă ea ca iepuroiu'și să te lase pe mata. De asta-ți cade părul și ai să chelești păste tot! Și te lasă pă marginea drumului că dihoroaica îți vrea și casa matale... nici perna nu ț-o lasă, ascultă ce-ti spun! Vădit încurcată de gestul reflex prin care pupilele mele și-au schimbat locurile prin încrucișare , înfoiata înflorată , lasă un strop de liniște să se prelingă strategic între noi. Aș putea să jur că l-am auzit oftând pe mecanicul închis în locomotivă. Femeile de pe culoar au mâna pusă compătimitor la gură. Revine în forță în timp ce, eu nu reușesc să-mi aduc aminte măcar, dacă soțul meu e blond sau brunet! - Pui la mandea milionul și-ți fac o fiertură din mațe de mormoloci de rămâne ciorditoarea ca o broască râioasă și lu' bărbată-tu a să-i iasă ochii ca la melci când te-a vedea. N-a să știe niciodată ce l-a pleznit, a să te iubască ca pe Halba ca Zăpada... -... - Nu vrai, ha? Dă inelu', dă lănțucu' dă ceva că eu cobor acu' și rămâi așa hamețită ca o oaie tunsă! Tot nu vrai? Pfui! Și urâtă și zgârcită, și fărmăcată! Haidilea dă soarta ta! Cu o mișcare a mâinii împrăștie lehamitea ce a cuprins-o, în tot compartimentul. Trenul oprește, telepata coboară iar eu răsuflu ușurată. Memoria imi revine, portretul cu tușe ciocolatii al soțului e recuperat... Uff! - Domniță! Trebuia să-i fi dat măcar zece mii, asta-i Maria, n-o știți? Ghicește ca o șerpoaică toate celea! Să nu vă blesteme, ferească Dumnezeu! îndrăznește o femeie care a asistat tăcută la cenaclul de pupilologie. Da’ de fapt... continuă ea, adunând cu mâna o mingiuță din lehamitea Mariei, omul își mai face și singur soarta. Mie, mi-o luat mana de la vacă cineva. Acu' vin de la o cumătră mi-o făcut un leac. Am să-ți dau și mata, cică leacul dacă-i împărțit între două vaci are mai multă folosință. Uite un smoc descântat din coada Joianei. Îl iei, îl pui să ardă în camera unde dormi. Stai în fumul cela să-ți intre binișor pe nări și-n timpul asta îți faci de lucru cu-o flanea, tragi de ea sa se deșire fir cu fir și zici: " Cum s-a deșira flaneaua, Așa să se deșire de la mine Farmecele și boala!" Asta șapte seri la rand una după alta. Înțelegi? Dau din cap că da, în timp ce mintea-mi sprințară, calculează că aș fi ieșit mai ieftin cu opăreala de mormoloci. - Ai! era să uit! Dimineața nu ieși din casă până nu stuchești pe-un deget, întingi în cenușa de la smoc, îți faci un benghi în frunte și zici: "La Scaraoschi nu te-ai uita, Nici la mine să nu se uite nimenea!" Îi mulțumesc femeii și cobor experimentând cu exactitate acea amețeală de oaie tunsă pe care Maria a anticipat-o cu atâta precizie. Fum, flanele, benghiuri, smocuri, Scaraoschi... Pfui! Ce dimineață lungă! Și soarele asta timid ca o văcuță, scoasă pentru prima oară la cireadă... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate