In acea zi era cea mai fericita persoana de pe Pamant. Cel putin asa i se parea lui. Avea si motive, cunoscuse o persoana care reusise sa-i ofere ceea ce nu mai primise de mult. Era prima fata care il facuse sa tresara atunci cand o vazuse. Nu-i venea sa creada ca poate exista cineva atat de desavarsit in orasul lui, oras care intotdeauna i se paruse ca o cutie de chibrituri. Acum mergea bezmetic pe strada, totul se invartea cu el, nu mai avea astampar, ii venea sa tipe in gura mare ca… ca nu mai poare de fericire, ca iubeste! Nu mai simtise niciodata o dorinta atat de puternica de a trai. Simtea ca a gasit in sfarsit un motiv pentru a trai.

*

Inca nu reusea sa-si dea seama cine este, unde este si de ce se simte atat de ciudat. Facea eforturi extraordinare dar nu reusea sa-si dea seama decat ca nu mai exista ca persoana fizica, nu mai respira, macar de asta isi dadea seama. Ajunge la concluzia ca ar fi mai bine sa doarma. Usor de zis, greu de facut. Nu era catusi de putin stapan pe simturile lui, vointa parca-l parasise si lasase in loc un mare gol, ceva care il facea sa se resimta. Minune, in sfarsit un fel de toropeala il cuprinde si parca se simte mai bine. Se trezeste din nou, insa peisajul este acelasi. Parca avea in fata o singura panza de tablou care nu se misca, ca si cum ar vedea doar o mica parte dintr-un perete care nu vrea sa se schimbe. Incerca sa-si dea seama ce reprezinta dar se lasa pagubas, se pare ca nu reprezenta nimic. Era o adunatura de pete: albastre, galbene, verzi, apoi in alta parte rosii si in rest negru. Totul se sfarsea cu un abis negru. Parca nu mai exista nimic pe langa acele pete de culoare. Dintr-o data imaginea se misca. Se misca atat de violent incat are impresia ca il ia ameteala. Isi aduce aminte cum il cheama. Il cheama S. Atat isi putu aduce aminte. Cine era? Greu de zis. Noroc ca era o persoana inzestrata de natura cu destul de multa rabdare.
Se trezeste intantaneu. Imaginea se schimbase. Era mult mai ampla, continea mai multe pete de culoare, mai intens colorate, incepeau sa se contureze forme. Vagi, dar erau noutati care-l fascinau. Dar in curand se intrista, erau aceleasi culori. Incepuse sa delireze. Vedea multe obiecte care parca i se prelingeau pe suflet. Era constient ca ceva nu e in regula cu el. Dar ce avea de facut? Trebuia sa astepte! Era din ce in ce mai linistit. Putea sa-si controleze mai usor emotiile, facea prograse.
La un momentdat l-a cuprins un sentiment ciudat, era frica de necunoscut. Il cuprinse deodata si-l ravasise. Acum imaginile se inchegasera si luau forme. Era o singura problema… Ce reprezentau ele? Le analiza linistit, timpul se subtiase, isi aduce aminte ca mereu era presat de timp. Cine era de fapt el? Ce stia era faptul ca se numea S. Mai mult nu stia. Dupa lungi eforturi isi da seama ca incepe sa-si aduca aminte unele notiuni, legate de ceea ce i se perinda prin minte. Nu putea spune ca-i trec prin fata ochilor pentru ca nu simtea ca are asa ceva. Era ca o molecula de apa intr-un pahar de apa. Se putea invarti, rasuci dar peisajul era acelasi. Se concentra si vede ceva. Ii apare in gand ceva nou, era fericit.
Era atat de fericit ca poate gandi incat nu mai conta ca nu poate trece de aceasta bariera care-l retine sa gandeasca pe deplin. Vede ceva care seamana cu un ochi. Era un ochi verde de o mare frumusete si desavarsire. De fapt era albastru. Era atat de cuprins de fiorul care-l trecea incat nu mai conta ce culoare are. Vede niste buze. Desavarsite. Ale cui erau? Greu de spus. E greu sa gandesti cand esti obligat sa renunti la unele idei pentru a-ti putea veni altele. Parca nu avea loc in gand sa se desfasoare. Dupa un timp in care face un efort sa nu se mai gandeasca la nimic vede un chip. Fericirea il inunda, il face sa ajunga in bratele lesinului. Dar care lesin? Nu cunostea aceasta notiune. Era ca un individ fara maini, fara picioare, fara trunchi, fara cap, doar un ochi care inmagazineaza in el toate trairile si ideile lui. Deocamdata ii era de ajuns.
Se trezeste. I se parea ciudat modul in care se trezea fara ca in prealabil sa adoarma. Ca si cum ar adormi fara sa-si dea seama. Facuse progrese. Acum vedea mai multe imagini. Neclare, dar era un pas inainte. Deslusea un cap desavarsit, un inger cu parul balai, era din nou fericit. Isi aduce aminte din nimic ca era nefericit. Cand? Cum? Nu stia. Dar deja stia mai multe. Il chema S, vedea un chip de inger, se intreaba, oare unde este? Ii apare in minte ideea de spatiu. Incepe sa se agite, unde este?
Se trezeste din nou. Era calm. De cat timp se gandeste asa in gol? Ciudat, facea cunostinta cu notiunea de timp. Din ce in ce mai multe informatii ii napadeau mintea. Incepe sa-si aduca aminte cine este. Vede un copilas blond, cu parul lung, mama lui il lasa intr-o camera bine luminata, inauntru vede o mare de indivizi ca si el. Nu intelege ce cauta acolo. Era se pare o gradinita. Este lasat acolo. Se schimba peisajul si ajunge intr-o strada larga, nuci inalti, un pic racoare, era dimineata, multi copii alergau de colo colo, el era retras langa mama lui. Se uita in sus si este foarte fericit ca are pe cineva langa el. Mama lui era stalpul de care se agata de fiecare data cand se simtea singur. Se schimba iar peisajul. Era intr-o camera micuta, in semiantuneric. Strangea in brate un pled, se gandea ca este barbat si ca nu trebuie sa-i fie frica sa doarma. Se vede apoi singur intr-o curte, era tot dimineata, erau multe fete dragute, baieti care-i zambeau. Merge spre ei si fac cunostinta. Isi da seama ca se schimbase radical totul. Acum putea vedea mult mai multe, putea auzi, putea simti.
Se trezeste cu o durere in zona care corespunde capului. Nu are inca un corp dar isi da seama de integritatea corpului sau. Era intins si totusi nu vedea nimic. Se sperie. Nu mai vedea decat o lumina intensa. Vroia sa se ciupesca, sa fie sigur ca nu viseaza dar ce sa ciupesti daca esti imaterial? Lumina il orbeste. Nu se poate concentra, nu este ca atunci cand o lumina intensa te orbeste. Era ca un val alb, ca o perdea groasa care-l acopera. Oare ce se intampla cu el? Nu-si putea da seama. Simtea ca ameteste, sarea se misca, parca era un mielusel care zburda pe o campie. Deodata lumina dispare si lasa sa se intrevada mieluselul alb ca zapada care zburda pe un ochi imens verde. Fugea, alerga spre o margine care de fapt nu exista, devenea din ce in ce mai mare, mai mare si il loveste. Totul dispare si face loc durerii. O durere seaca. Se simte de parca ar fi strans intr-o menghina uriasa. Vede o ghilotina care straluceste intr-un soare inexistent si care incepe sa-l taie neincetat. Ramane din el doar un ochi. Un ochi rosu, un ochi care pluteste in deriva, in nimic. Era un ochi mare, se deschide, apar pleoape, clipeste si el se lipeste de suprafata ochiului imens, umed, care-l face sa se simta sublim.
Se trezeste din nou. Se misca. Fugea. Vedea de fiecare data o aceeasi imagine. Era fericit si deodata ceva se apropie de el, el zambeste, simte o durere si totul devine intunecat. Devine obsedant. Ii apare iar si iar aceeasi imagine. Simte ca inebuneste. Face un efort sa opreasca imaginile dar ele nu fac decat sa devina mai sterse, dar le simte efectul cu aceeasi intensitate. Face inca un efort si vede ceva rosu care se apropie cu o viteza naucitoare. Din nou durere. Iar si iar.
Se trezeste intr-o camera cu peretii albi. Vede un tavan prevazut cu o oglinda imensa. Se vede, o vede si pe ea. Cine este? Inca nu stie dar este iar napadit de fericire. Ce o provoaca nu stia dar stia ca trebuie sa fie fericit. Simtea nevoia sa fie fericit. Apar mai multe persoane. Toate au aceeasi fata inexpresiva. Face eforturi dar nu-si poate da seama cine sunt cei de langa el. Avea sentimentul ca-i cunoaste, ca trebuie sa-i iubeasca, neconditionat si asta ii era de ajuns. Isi da seama ca este intr-un spital. Nu poate vedea decat pe cei care stau aproape de el. Si-ar dori sa-i poata vedea mai bine dar culorile se estompeaza, se face intuneric, se sperie. Devine nervos, vrea cu ardoare sa poata vedea din nou pe cei dragi. Nu conta ca nu stia cu exactiate cine erau, trebuia neaparat sa-i vada.
Se trezeste din nou. Durerea il cuprinde din nou. Simte ceva in zona capului. O usoara furnicatura, simte cum ceva ascutit ii strapunge pielea si un lichid strain incepe sa-i circule prin corp si sa-i produca o senzatie de liniste. Durerea dispare si lasa loc unui neant de fericire in care se poate scalda in voie. Simte pe mana ceva cald. Se simte in siguranta. Ii vine sa planga de fericire dar nu este inca stapan pe sine. O lacrima insa rasare in coltul ochilui, o simte calda, se prelinge pe obraz, incepe sa-si simta fata, ca si cum ar inlatura o panza, putin cate putin, lasand loc pielii catifelate sa iasa la lumina. Imediat isi doreste sa spuna ceva, orice, dar nu reuseste. Aude un tipat, isi da seama ca nu izvoraste din plamanii pe care ii simte cum pompeaza aerul si-l ajuta sa respire. Era un tipat de bucurie. Sta cu ochii deschisi, simte cum camera se umple cu aceleasi fete, cunoscutii ii strang mana dar incetul cu incetul dispar, numai o mana calda ii mai acapareaza mana atrofiata pe care n-o poate misca. Este din nou fericit.
Deja se obisnuise cu trezirea brusca si fenomenul parandu-i-se ceva normal. Vede mai clar ca niciodata. Simte cu inca o data o lacrima temerara incepe sa sa infiripe in coltul ochiului si se scurge. Simte cum mana ii este stransa, apare un personaj nou, vorbeste cu ingerul blond pe care-l vedea in vis si pleaca de langa el. Simte din nou cum pielea ii este strapunsa de un obiect ascutit si simte cum ul lichid incepe sa i se prelinga prin vene. Simte cum prinde puteri si un nou tipat de bucurie ii strapunge urechile. O forta care nu-l mai asculta il face sa-si indoaie un deget de la mana, apoi toate degetele deodata.
Devenea suparatoare aceasta retrezire la viata instantanee dar era din nou fericit. Putea sa-si miste mana dreapta. Curios putea sa-si miste cealalta mana, un pic capul, si dintr-o data simte ceva umed pe buze. Dupa buzele care se impreunau cu ale sale simte ceva cald si sarat. E abundent si-i provoaca placere. Vede din nou acea fata placuta, cu ochi albastri care acum erau plini de lacrimi. Strange mana care-i cuprindea mana stanga si incearca sa zambeasca. Dupa reactia ei isi da seama ca reusise. Instantaneu isi da seama ca stie cum o cheama. O cheama E. Acum totul ii era mult mai clar in minte. Era o chestiune de timp pana totul se va lamuri.
Se trezeste. Nu mai este intr-un salon ci intr-o casa imensa, luminata si mirosind a brad, a rasina. Intr-un semineu arsea focul, era o caldura placuta. Misca capul si vede langa el pe E care dormea. Era o imagine sublima. Era impracata in albastru, un albastru care-i aducea aminte de mare. Ii era mila sa o trezeasca, dar simtea nevoia sa-i vorbeasca. Intinse cu greu o mana si o atinse usor cu degetul pe obraz, apoi pe buze. Ea tresari si se trezi. In culmea fericirii il stanse in brate fara sa tina cont de gemetele lui de durere. Face inca un efort si o saruta. In acel moment toata viata i se derula din nou prin fata ochilor. Era din nou cel mai fericit om din lume. Poate cel mai fericit.

*

Statuse in coma 2 ani. Cuprins de fiorul iubirii este lovit de o masina in plina viteza. Mana stanga si ambele picioare ii sunt rupte. Capul ii este facut ferfenita. Medicii nu-i dau sanse de supravietuire. Dupa o perioada foarte lunga de timp E afla de ceea ce patise S si este neanduplecata. Viata ei se imparte intre scoala si spital. In perioada in care ea ii este aproape el paraseste starea de “leguma” si incepe sa dea semne de viata. Incepe sa-si revina. Acum se pare ca legatura tacita dintre ei este de netagaduit. Sunt de nedespartit. Incepe pentru amandoi clasa a12a. Ajung amandoi in aceeasi clasa, in aceeasi banca, in aceeasi viata, avand acelasi suflet, totul revine la normal. Pentru el Paradisul se muta pe Pamant. Ce poate fi mai sublim decat o iubire traite orbeste…