Sa calci pe umbre e usor cand n-ai pe nimeni care sta in drum si poti sa traversezi si ceata groasa... In fiecare zi cu tipat de cocos turbat in urechi, pasesc nestingherit pe treptele reci de langa patul meu. Perna e uda iar, si-mi da speranta ca ceaiul va fi bun. Privesc prin casa si ma gasesc intr-o oglinda pe jumatate sparta si doua poze rotunde in colturi cu doua fete dezbracate ce ma fac si pe mine mai... poate mai frumos ca ieri. Am obrajii rosii si degetele pline de sange-nchegat ce-mi da o pofta nebuneasca de cersit viata calda.
Cu pantalonii rupti in genunci si pete de rugina veche, plec spre brutarie. Amarat si plin de jeg calc in cacat- dracu sa le ia de javre! Incerc sa mestec cu pofta un cotor pe care l-am avut si ieri. Trec prin gropi dure cu bete ude de care se leaga fiecare sarantoc timid si-i dau si lui cotorul meu. Ma saruta parinteste si-acum poate- calca pe umbre si taie ceata cu cutitul... caci a avut si el cotorul meu. Prostii mor repede si calm ma asez pe bordura, in locul lui si cersesc libertate. Toti ma privesc cu frica si plec capul... il ridic si primesc... o paine! Brutareasa nu-mi mai cere bani de mult, ci doar viata mea- i-o dau si ei si eu... sunt mai sarac ca ieri, caci ranile trec, dar dintii tot raman si rod acolo undeva ce am avut odata. Si le e foame, si mie... mie nu! Mai bine plec acasa, si-i seara, si e ceata, si ma opresc uimit: viata-mi sta in drum... si-o calc nepasator. Eu vreau acasa!