EXT. STRADÃ – NOAPTE

Trăgând după ea un geamantan imens Eva se apropie de ușa de intrare a unui mic hotel. Are o expresie hotărâtă și o sclipire de zâmbet îi luminează ochii. E mulțumită. Ignoră ploaia măruntă și rece care începuse să cadă și se face nevăzută în interiorul clădirii.

INT. DORMITORUL LUI DAVID – DIMINEAÞÃ

David deschide ochii brusc. Simte că ceva nu e în regulă. Se întoarce speriat dar nu e nimeni lângă el. Își lasă capul pe perna de lângă cea pe care dormise și închide ochii inspirând adânc. Parfumul pe care îl simte îl face să se ridice neliniștit în capul oaselor. Expresia lui spune că știe cine dormise în patul lui.

EXT. HOTEL « PARADISUL CLUJEAN » - DIMINEAÞÃ

Eva iese din clădire pășind grăbită. Face cu mâna unui taxi dar acesta nu oprește. Mai face câțiva pași iar apoi observă un alt taxi, acesta oprește lângă ea apoi Eva alunecă înăuntru iar apoi mașina dispare sclipind în lumina dimineții.

INT. HOLUL LICEULUI A. SALIGNY – ZI

David merge pe unul din coridoarele liceului. Nu mai e nimeni. E îmbrăcat la costum și ține un catalog în mâna dreaptă și o geantă agățată de umărul stâng. Se oprește în fața unei uși doar pentru a-și așeza catalogul între corp și mâna stângă iar apoi intră.

INT. CLASA A-XII-A A – ZI

DAVID: Bună dimineața!
Elevii mormăie ceva în semn de salut.
ALEX: Bună dimineața domnule profesor David Echil !
Nici o urmă de ironie în vocea lui care pare sinceră și interesată. Toată clasa se întoarce spre el. Câțiva băieți râd de el și Alex îi domolește aruncându-le o privire încruntată. Carmen îl privește și ea dar numai pentru o clipă. Când privirile lor se întâlnesc fata își coboară capul zâmbind.
DAVID: ‘Neața domnu’ Alex! Văd că mai este speranță chiar și pentru dumneavoastră.

INT. HOLUL LICEULUI A. SALIGNY – ZI

Soneria sună anunțând sfârșitul orelor. Aproape imediat elevii ies șuvoaie din sălile de clasă. Strigă, se împing, râd, se bucură că sunt în pauză. Ușa clasei a XII-a A se deschide încet și elevii ies încet, puși pe gânduri, în contrast cu toți ceilalți copii ce musteau pe coridor. Carmen iese și ea printre ultimii, are ochii roșii ca și cum ar fi plâns. Alex are întipărită o expresie dură. David iese ultimul și se îndreaptă încet spre sala profesorală.

INT. SALA PROFESORALÃ – CONTINUÂND

David intră absent și așează catalogul pe o masă peste alte câteva. O profesoară mai în vârstă, cu o expresie atotștiutoare se apropie de el. Mică de înălțime, cu lentile groase de un centimetru la ochelarii așezați pe un nas demn de Pinochio, d-na C. VICTORIA(59) îi vorbi cu o voce pițigăiată:
C. VICTORIA: Domnișoru’ Echil, ați primit asta.
Îi întinde un plic alb, sigilat. David ridică mirat din umeri.
C. VICTORIA: Cineva l-a lăsat la elevul de servici pentru dumneavoastră.
David ia plicul și îl cercetează nedumerit. Se așează apoi pe un scaun mai retras și deschide plicul.

EXT. CURTEA LICEULUI – ZI

Carmen stă rezemată pe una din băncile frumos dispuse în formă de semicerc la umbra unor mesteceni. E melancolică și pare a fi oriunde altundeva în afara școlii. Câteva fete trec pe lângă ea și o salută zâmbindu-i, le răspunde apatic.
Alex se așează lângă ea. Un alt băiat îl strigă de pe terenul de fotbal unde se mai aflau niște băieți.
BÃIATUL: Alex, ce faci? Vii?
ALEX: Imediat, începeți fără mine.(se întoarce spre Carmen)De ce ai plâns la oră? Știi bine că nu-mi place să plângi.
CARMEN: Serios ?
Alex privește în altă parte.
CARMEN: Nu-ți place...? Cândva credeam în prostiile astea. Credeam că mă iubești..., hm... . Proastă, nu?
ALEX(ezitând): Profu’ ăsta pare să știe ce spune, nu?
Carmen se întoarce spre el pentru prima dată, are lacrimi în ochi.
CARMEN: De ce mă chinui, Ali? De ce vii lângă mine? De ce vorbești cu mine.
ALEX: Trebuie să plec, băieții... mă așteaptă.
CARMEN: Desigur... .
Alex pleacă. Întoarce capul înapoi pentru a o privi cum încerca să-și controleze lacrimile. Maxilarul lui se încleștează.
Soneria sună din nou și, din unghi superior, vedem cum alți elevi părăsesc curtea școlii. David iese și el pe poarta școlii uitându-se în același timp la ceasul de la mână. Silueta lui se pierde printre oameni.
Carmen suspină încă pe bancă. Își șterge lacrimile cu dosul palmei iar apoi se ridică, își ia geanta de pe bancă și părăsește încet curtea școlii.
Alex se oprește în centrul terenului de fotbal și privește lung în urma ei.

EXT. CLUB “KARMA” – NOAPTE

David stă în picioare în fața ușii. Între degete ține o bucățicâ de hârtie cu care se joacă gânditor. Privește cerul de unde o mulțime de stele clipeau în direcția lui. Bagă bilețelul în buzunarul sacoului și intră.

INT. CLUB “KARMA” - CONTINUÂND

Tânărul își scoate sacoul strecurându-se prin mulțime.
DAVID(spre barman): Servus, Costin !
COSTIN: Salut șefu’ !
Cei doi își dau mâna peste bar apoi David îi întinde sacoul pe care barmanul îl agață de un cui din spatele barului.
DAVID: M-a căutat cineva ?
COSTIN: Azi nu. E liniște azi.
David se întoarce spre mese unde câțiva clienți discutau încet pe sub muzică.
DAVID: Da..., văd.
Tânărul își pliază mânecile cămășii și ridică apoi băutura pe care Costin i-o preparase deja mergând cu paharul în mână până la cea mai apropiată masă.

EXT. STRÃZILE ORAȘULUI – NOAPTE

De la un semafor o motocicletă pornește în trombă lăsând cu mult în urmă mașinile. Motociclistul poartă un costum de piele și cască de protecție. Din spatele vizierei o pereche de ochi albaștri sclipește hotărât. Motocicleta virează la dreapta, mai accelerează o dată iar apoi virează din nou la dreapta. Rulează apoi puțin mai încet renunțând la viteza amețitoare. Motociclistul necunoscut strânge frâna și apoi apasă pe un buton roșu oprind motorul. Scoate apoi cheile din contact și coboară de pe bolid parcându-l pe trotuar cu o forță ciudat de mare pentru corpul subțiratic pus în evidență de costumul mulat. Își scoate casca și își trece mâna prin păr de câteva ori. Deschide ușa clubului “Karma” și intră. În scurta rază de lumină o recunoaștem pe Eva.

INT. CLUB “KARMA” - CONTINUÂND

Eva se oprește pentru o secundă strâmbându-se la norul de fum de țigară ce plutea deasupra ei. Se îndreaptă spre bar.
EVA: O bere te rog.
COSTIN(amabil): Imediat.
Eva își ia berea și îl observă pe David stând singur la masa de lângă ea. Tânărul avea privirea rătăcită undeva în gol și nu părea să o fi recunoscut. Fata așează casca pe bar și se îndreaptă spre el. Își deschide haina strâmtă de piele dezvelind un maieu alb, decoltat care îi punea în evidență sânii care nu erau acoperiți de un sutien. Costin cască ochii mari văzând-o că se așează lângă David.
COSTIN(remarcând necăjit): Norocosu’!
EVA: Bună seara! Domnule...(se gândește) Echil.
DAVID: Tot tu!
EVA: Să înțeleg că nu mă așteptai?
DAVID(rece): Deloc.
EVA: Adică ți se întâmplă des să primești mesaje anonime pe care să le onorezi..., așa doar ?
DAVID: Nu e treaba ta.
EVA: Nu, nu e. Știi ceva ? Hai să terminăm cu drama asta. Desigur că e greșit că propria ta familie te-a abandonat doar pentru că nu te încadrai în planuri. Dar ar trebui să încerci măcar să înțelegi tragedia familiei care și-a pierdut cei mai importanți membrii într-un oribil accident...
DAVID: Accident ?! Mama a murit născându-mă iar tata, asta dacă îi pot spune așa, și-a luat viața? Ãsta nu-i accident, e o tâmpenie pe care nu vreau să o mai aud!
EVA(aprinzându-și o țigară): În cazul ăsta, scumpul meu, ce pot să-ți spun ? Ghinion, băiatul meu !
DAVID: Ce vrei să spui ?
EVA : Că, din păcate, va trebui să mă asculți!
DAVID: Și de ce... mă rog ?
EVA : Pentru că o să-ți dai seama că eu sunt, poate, singura care îți vrea binele.
David nu răspunde. O privește atent încercând parcă să-i smulgă toate secretele. Eva bea o gură de bere direct din sticlă și apoi râde știind că de data aceea îl convinsese să o asculte.
DAVID(cu jumătate de gură): Ai zece minute și, te rog, cere un pahar la berea aia!