Partea I



EXT. PEISAJ URBAN – ZI

GABRIEL (O.C.): Gata! Pot și singur.
ALEX: Prostii.

Ajutat de Alex tânărul coboară din automobilul acestuia. După ce Gabriel e pe picioarele lui dincolo de bordură Alex se oprește.

GABRIEL: Acum ce mai e?
ALEX: Nu știu... Nu știu cum să-ți zic.

Gabriel zâmbește amuzat.

ALEX: Uite, vezi! Despre asta vorbesc!
GABRIEL(nevinovat): Despre ce?
ALEX: Să știi că nu ești comic. De acum încolo nu mai ești prietenul meu.
GABRIEL: Foarte bine.

Alex îl privește încruntat, sprâncenele lui par a-i crește direct din ochi.

ALEX: Nu mai glumi. Ai stat în spitalu’ ăla..., chiar! Cât ai stat?
GABRIEL(serios): Știi bine că nu-mi amintesc.

Începe să meargă și prietenul lui îl urmează ca un cățeluș.

ALEX: Dar ți-am spus acum zece minute. Cum poți să nu-ți amintești?

Gabriel ridică din umeri. Privirea lui e ciudată. Clipește ca pentru a alunga un coșmar. Zâmbește.

GABRIEL: Doctorul a spus că voi suferi pierderi de memorie...
ALEX: A zis că e posibil.

GABRIEL(privindu-l nedumerit): Tu..., tu cine ești?

Gura lui Alex se deschide și rămâne așa,

ALEX: Gabii..., sunt eu!
GABRIEL: Cine e Gabi?

Alex e șocat. Privește pierdut în jur, apoi își privește prietenul care păruse a-și fi pierdut mințile. Observă că Gabriel zâmbea din nou foarte amuzat. Glumise.

ALEX: Nenorocitule! După ce te vindeci tu și cu mine vom avea o discuție serioasă.

Fără alt cuvânt Alex o ia înainte. Gabriel îl privește în urma lui teribil de amuzat.

ALEX(O.C.): Ce faci? Dormi?

Gabriel oftează ușor. Trăsăturile lui devin rigide. Își urmează prietenul.


INT. SALON MEDICAL – SEARÃ

Lidia spumegă. Din ochii ei curg fulgere și strigătele ei pot fi intuite chiar dacă nici un sunet din această scenă nu s-a auzit încă..

LIDIA: Cum adică a plecat? Când a plecat?

În fața ei două asistente se privesc încurcate între ele.

ASISTENTA 1: Un prieten a venit după el acum două ore. Chiar după ce s-a trezit...
LIDIA(ca și cum nu ar fi auzit): Unde e domnul Moldovan?
ASISTENTA 2: Nu e aici.

Lidia pierde orice urmă de control. Își aranjează nervoasă părul în spatele urechii și le fulgeră pe cele două.

LIDIA (printre dinți): Cine l-a lăsat să plece?
ASISTENTA 1: Nimeni. Imediat după ce s-a trezit a vrut să vorbească urgent cu domnu’ doctor Moldovan și cu un preot. Domnu’ doctor lipsea iar preotul era foarte ocupat la capela... Prietenul lui, băiatul acela înalt, a strigat la noi și apoi au vorbit ceva în șoaptă. După aceea au plecat...
LIDIA: Așa?!
ASISTENTA 2: Pur și simplu.

Lidia se întoarce.

ASISTENTA 1: Domnișoară!
LIDIA(aproape în lacrimi): Da...?
ASISTENTA 1: A lăsat asta pentru dumneavoastră.

Din buzunarul femeii apare un petic de hârtie. Lidia tresare. Cu mâna tremurândă ia hârtia și părăsește încăperea.

EXT. CURTEA SPITALULUI – CONTINUARE

Lidia despăturește emoționată mesajul. Un geamăt slab alunecă de pe buzele ei.

FOCUS pe mesaj:

„Mulțumesc din tot sufletul.
Ne vom revedea în curând.
Gabi”