EXT. STRADÃ – ZI

Dintr-o mașină îl vedem pe David pășind grăbit pe trotuar. Automobilul încetinește când acesta se apleacă pentru a-și lega șiretul de la pantofi, apoi pornește încet, urmărindu-l. Tânărul traversează o străduță, iuțește pasul și deschide o portiță metalică. Mașina trage pe dreapta în același loc.
Sus, pe peretele de la stradă al clădirii a cărei ușă David tocmai o deschidea, se poate citi: Colegiul A. Saligny.
INT. CLASA A-XII-A “A” – CONTINUARE
Liceenii sunt strânși în jurul uneia dintre mese, vorbesc în șoaptă, ca și cum s-ar teme să nu-i audă cineva.
ELEV 1(cu frică): Ești sigur?
ALEX: Ești prost? Normal că-s sigur, nu vezi că profu’ n-a venit încă? Nici la Mate n–avem pe nimeni azi, baba-i bolnavă.
ELEV 2: Și unde..., unde vrei să mergem?
ALEX: Tu sigur ești idiot. Cum unde? La fotbal! Fetele pot veni să ne facă galerie... (ridicând puțin tonul) Hei, fetele! Cine vine cu noi?
Un murmur afirmativ se aude din piepturile lor.
CARMEN: Nu știu...
Alex (ridicându-se și apoi așezându-se pe banca în care era așezată fata): Ce nu știi? Vrei să vii, sau nu?
CARMEN: Știi că vreau, dar nu cred că profu’ nu vine...
Alex își ridică o sprânceană.
CARMEN (continuând): Și, în plus, ai destule absențe ca să fi exmatriculat de două ori, nu cred că mai ai nevoie de altele...
ALEX: Nu sunt absențe dacă n-are cine să le pună, nu? Hai, ce zici, vii? Eu vreau să vii.
Auzind accentul ultimei propoziții fata își ridică privirea spre el, cercetează dacă restul colegilor îi urmăresc, și apoi își fixează din nou atenția asupra lui.
Se privesc câteva momente, ea cercetătoare, el încercând să pară sigur pe el. Alex zâmbește și ea îi urmează imediat exemplul.
CARMEN: O să vin cu tine, trebuie să vorbim.
Sprâncenele tânărului se ridicară atât de sus încât păreau să-i crească direct din podoaba capilară.
ALEX: Despre ce?
CARMEN (uimită): Cum “despre ce”? Nu știi?
Alex ridică din umeri.
ALEX: Habar n-am.
CARMEN: Ali...
Ochii tânărului se rotesc fulgerător prin sala de clasă, mișcarea o sperie și fata își înghite restul vorbelor.
ALEX (mârâind furios): Þi-am zis să nu-mi mai spui așa!
CARMEN (plecându-și ochii pocăită): N-am vrut..., am uitat.
Tânărul pare satisfăcut de faptul că ceilalți nu păreau să le acorde vreo atenție.
Un păcănit sec se aude în spatele lui, dar Alex îl ignoră.
ALEX (tare): Deci, mergem la fotbal?
Liniște.
ALEX: CUM? Nu mai vine nimeni? Ce pro...
DAVID: Sper că nu aveai de gând să mergi la fotbal în timpul orei mele! Asta ar fi... foarte puțin etic din partea ta.
Alex se întoarce îngrozit.
ALEX (cu o jumătate de gură): Bună ziua, domnule David Echil.
DAVID (simulând bucurie): Bună, Alex.
În timp ce profesorul avansează spre catedră, clasa își ocupă locurile într-un foșnet dezordonat. David aruncă catalogul pe masă, împinge sub catedră scaunul și apoi se așează pe masa din fața clasei. Are o expresie concentrată pentru câteva clipe, deodată – trăsăturile lui se relaxează într-un zâmbet tâmp.
DAVID: Nu, azi nu scriem.
Cei câțiva care-și mai scoteau caietele din genți îngheață cu mâinile în ele.
DAVID (plimbându-și privirea peste ei): Astăzi vom vorbi despre voi. Mai exact, veți vorbi despre voi!
Liniște.
DAVID: Cât de greu poate fi? În pauze abia așteptați să vorbiți despre ultimul prieten, sau prietenă, despre calculatoare și jocuri, telefoane sau filmele care vă plac...
David sare de pe catedră și începe să se plimbe printre bănci.
DAVID: Și, pentru că era atât de activ mai înainte, o să începem cu domnu’ Alex!
Clasa respiră ușurată, toți în afară de inculpat. Carmen își îngăduie o privire fulgerătoare în direcția osânditului, apoi își pleacă capul.
Alex se ridică în picioare.
DAVID: Te rog, stai jos, azi e o zi pentru confort. Doar dacă, desigur, preferi să stai în picioare...
Alex se lasă să cadă cu zgomot înapoi în scaun.
DAVID: Așa mă gândeam și eu.
ALEX: Ce vreți să vă zic?
DAVID (corectându-l fără amuzament): Ce vreți să spun, domnule David Echil?
Elevul se supune privirii, mormăie aproape neauzit formularea cerută. Profesorul plescăie mulțumit.
DAVID: Ce bine că m-ai întrebat! Despre ce vrei tu.
Alex tace încurcat.
DAVID: Bine, te ajut. Spune-ne, domnu’ Alex, dacă ești virgin sau nu?
Alex: Ha?
Clasa izbucnește în hohote de râs. Băiatul se înroșește ca racul. Carmen își ascunde chipul în palme.
DAVID: Liniște! E o întrebare serioasă, te rog domnu’ Alex, bagă!
ALEX (posomorât): Nu văd ce are asta cu Etica...
DAVID: Normal că nu vezi. N-ai vedea nici dacă “legătura” ar sta în fața ta îmbrăcată cu o pălărie.
Clasa râde din nou, dar mai reținut. Nimeni nu dorea să fie în locul nefericitului.
DAVID: Legătura e că, la vârsta la care sunteți voi acum, sexul e, de departe, cel mai important lucru din capul vostru, prin urmare e un factor în procesul de luare a deciziilor, prin urmare –domnu’ Alex- în strânsă legătura cu materia așa frumos amintită de tine mai înainte.
Zâmbetul pașnic care se întinse pe chipul profesorului ascundea o tonă de sarcasm. Alex își lipi buzele cu fermitate.
DAVID: Deci, spune-ne te rog, ești... sau nu ești.
Tăcerea dintre bănci era demnă de un cavou. Nimeni nu privea în ochi pe nimeni.

DIZOLVÃ LA:

EXT. PARC - ZI