Ușă înaltă, imperială. Dorin duce mâna la gărgărița din perete. Aceasta îi zâmbește, îl încurajează cu pleoapele. În spatele său Georgeta întreabă:
- Dorin știi ceva?
- Îî.
- De ce Maher nu se uită niciodată la sânii mei?
- Nu e de rău, dovlecel, fiindcă suntem prieteni.
- N-am știut că am țâțe doar pentru dușmani. Să nu te mai uiți niciodată la pepenii mei!... Da’ poți să mă pipăi. Dorin, tu știi de ce le place femeilor să fie pipăite?
- Nu totdeauna, dovlecel.
- Am spus eu totdeauna? Când le place, de ce le place?

Le deschide o namilă de bărbat cu părul prins în codiță, la spate.

- Salut Chelbasa.
- Ca să vezi.

Le întoarce spatele ca să fie urmat. Apartamentul lui Maher e o cameră mare, rotundă, bătută jur împrejur în uși masive de stejar.

- Dragul de el, îl căinează Georgeta, numărând ușile. Suferă de claustrofobie. Să poată fugi una-două. Cu atâtea uși îți vine mereu s-o iei la goană. Diii!, mână ea niște căluți închipuiți. Dorin!, strigă ea din alergare, nechează și tu! Hai, diii!
- Să-mi aduci aminte să-ți cumpăr o geacă nouă. Asta ți-a rămas scurtă.
- O geacă nouă? Ha! Mi se vede mijlocelul? Ia zi, cum se vede?
- Năpârlești pe spate. Nu mai ai pufuleț.
- Nu mai sunt șoricuță? Diii!

Majordomul apare când și când, de fiecare dată dintr-o altă direcție, slalomând printre uși ca și când s-ar juca. O jiletcă trei sferturi îi servește drept șervețel și veșmânt pentru toate anotimpurile. N-are vârstă, nici profesie. Vechi pușcăriaș, s-a atașat de Maher ca un câine la turmă. Georgeta frânează chiar în fața lui, strunindu-și calul.

- Prrr! Ho, nebunule! Domnule, aveți un neastâmpăr. Vreți să ne jucăm? Dacă vreți să ne jucăm trebuie s-o luăm de la-nceput și să ne explicați regulile jocului. Păcat că n-aveți cal. Prrr! Hoo!

Vechiul tovarăș al lui Maher rămâne ținutit locului. După o rumegare de câteva momente dă drumul cursiv la următoarele cuvinte.

- Vă mulțumesc de întrebare, vă mulțumesc. Domniile voastre vreți să vă jucați cu mine vreți?
- Vreți să vă jucați cu mine vreți, îl imită fata învăluindu-l cu duioșie. Cred că am înțeles cum e schema. Repet la urmă verbul de început. Uite, încerc: ne-a părut bine de cunoștință ne-a părut. Cum e?
Fața majordomului se zbârcește de bucurie.

- Maher trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta trebuie.
- Pot să mă mai joc?, cere ea încuviințarea lui Dorin. Fiți atent, domnule. Îl cunoașteți de mult pe Maher îl cunoașteți?

Majordomul răspunde ușor afectat:

- Domnul Maher mă cunoaște de când ne scuipam în cap mă cunoaște. Nu știți cum e cu scuipatu-n cap?
- Fain de tot, pe cuvântul meu!, se bucură Georgeta. Începem să ne scuipăm în cap? Dar avem tot ce ne trebuie?
Dorin o trage după el pe unul din taburetele care îmbracă toți pereții. Majordomul continuă să rămână țintuit locului.

- Spuneți-mi, vrea să știe Dorin, când mergeți pe-afară mergeți singur sau vă scoate domnul Maher?
- Ca să vezi!
- Lucrurile încep să se lămurească, zice Dorin, trecând în revistă înșiruirea de uși.
- Vă jucați și de-a ușile?
- Ușile sunt pentru hoți sunt.

Dorin dă dojenitor din cap.

- Cam mare deranjul pentru niște hoți. Sau aveți obligații?
- Prietenul la nevoie se cunoaște.
- La nevoia cui? Prietenul care te caută la nevoie nu e prieten dacă te caută.

Georgeta exultă:

- Dorin, pe cuvântul meu, parcă am fi în balada Miorița! De altfel nici nu e de mirare. Natura e de partea împerecherii, Dorin. Simți forța felurică?
- Telurică! Ci T, cu te, nu cu fe, felurică.
- Bun, dar o simți?
- Da, absolut!
- Și eu! Și totuși pe-a mea o simt cu F.
- Pentru că ești fată.
- Nu mai sunt șoricuță?
- Nici n-ai fost șoricuță.
- Ce-am fost, atunci.?
- Focă, cu F. Se pare c-a venit Maher, să fim atenți la ușa pe care intră.

Maher apare pe una din ușile laterale, dispare și revine chiar în spatele lor.
- Am sosit.

Vocea sună vesel, ca a unui om fără opreliști, dar muritor, totuși. Mereu cu palmele ca niște menghine pe umerii prietenilor săi, îi sărută efemer pe frunte.

- Așezați-vă. Cum vă vine mai bine așezați-vă, că avem ceva de discutat... Chelbasa, îi spune majordomului, adu marafeturile: ceai, pișcoturi, pesmeți, dulceață, coacăzată și celelalte.

Chelbasa o ia vajnic și hotărât spre ușă. Maher își alege unul din divanele din mijlocul încăperii și se tolănește. Vorbește rar, potolit, ca să-și ascundă febrilitatea.

- Iată la ce m-am gândit. Există câteva pârtii țepene pe care, dacă pornim cu atenție, putem cuceri Nepalul și privatiza Hymalaia, privatizarea - calea dragă mie.
- Calea olandeză, icnește Georgeta.
- Ce olandeză? Nici o olandeză. Crahu’ financiar ...
- Cracul?
- Crahul, nu cracul! Crahul finamciar e o minunăție. Dumnezeu să te țină, Doamne! Uneori mi-ești al dracu’ de drag! Nu vă mint. Unele lucruri le-a ticluit al dracu’ de dibaci. Recunosc, mie nu mi-ar fi trecut prin cap chestia cu crahul.
- Dacă și coacăzata va fi ce se așteaptă îndeobște de la o coacăzată, observă Dorin, l-am prins pe Dibaciu’ de picior. Crahu-n mâna unui om de suflet poate face adevărate minuni.
- Tocmai am început să-i simt și eu forța felurică. Tu, Maher, cum simți forța asta? Cu F, felurică sau cu T, telurică?
- Cu F. Forța crahului.
- E normal, îl asigură Dorin. Crahul financiar e ca gripa. Dacă o tratezi, durează șapte zile, dacă n-o tratezi durează o săptămână. Întrebarea este cum îl declanșezi pe crahul ăsta?
- Gripa cum o contactezi, se lansează Maher? Ia să vedem: o cumperi? Nu. O inventezi? Cum dracu’? Gripa, fraților, se ia de la un alt bolnav. Unul singur, verificat, care a mai îmbolnăvit și pe alții. Ghici ciupercă cine-i?

Georgeta se dă bătută.

- Eu nu știu.
- FMI-u’, măi copii. Iată cum facem. Poetul nostru ticluiește o cerere de ajutor internațional. Cu vrăjeli d-astea: ființă națională, vicisitudini istorice... știe el, pe care o trimitem FMI-ului ca venind din partea nepalezilor. Din statisticile mele rezultă că până astăzi nici o țară unde FMI a pus mâna n-a ieșit sănătoasă la cap. Praful se-alege! Gripa - gripelor! Mama gripelor!
- Va dura mai mult de șapte zile, avertizează Dorin elegant. Într-adevăr, prăbușirile cu ajutorul FMI sunt cele mai sigure. Nici crizele, nici revoluția, nici chiar corupția n-au dat, tot statistic vorbind, rezultate mai spectaculoase în materie de faliment național. Dar prezintă un neajuns. Agoniile cu el sunt lungi. Cu FMI e cum nu se poate mai tâmpit. Nici nu mori de-a binelea, nici nu trăiești.
- Ce-ar fi să organizăm un viol în masă?, meditează Georgeta mult mai sigură pe propria ei soluție. Dorin ar fi bun pentru așa ceva. În plus, s-ar antrena pentru vremurile de crac financiar.
- Dă-i înainte, o-mboldește Maher. Înțeleg că ești de acord cu cracul, da-n condiții de viol.
- Invers, Maher. Propun violul în condiții de crac.

Maher îi atrage atenția că nu gândește în spiritul economiei de piață.

- Dacă am obținut cracu’, puștiule, gata! Le-am pus botniță. Un crac venit la timp face cât două. Violul ar veni în plus. Și ce-i în plus e lipsit de eficiență.
- Violul?!, se crucește fata. Violul e lipsit de eficiență? Sfinte Sisoe cel mic, ai auzit? Păi dacă nici violul nu-i eficient... Dorin, tu nu spui nimic?
- Î, începe Dorin, nesigur pe el. Un viol, ce-i drept, nu e rău. Altu-i neajunsul. Violul nu e chiar piesa mea de rezistență.
- În condiții de crac, Dorin, nu te mai uiți la piesa de rezistență. Dai totul din tine.
- Haide să nu ne mai certăm, propune Maher. Să le luăm pe rând. Băiețică, ce-ai împotriva violului?
- Împotriva violului? Propriu-zis n-am nimic împotriva violului. În sine comportă unele dificultăți, atâta tot.
- L-ai încercat măcar?
- Nu cine știe ce.
- Totuși, ai tu niște cuie împotrivă. Spune-le. Nu sunt de nescos, nu?
- Eu rămân la viol, anunță Georgeta.
- Nu e corect ce faci, puștiule. Vrei să-l influențezi.
- Nu mă interesează, o apără Dorin. Mă gândeam că ar cam fi nevoie de un certificat de violator pentru treaba asta.
- Nici o problemă, îl asigură Maher. O să-l ai. Să spunem că l-ai și obținut.
- Pragul cel mare este necunoașterea limbii nepaleze, Maher. Cum poți să te asiguri, necunoscând o boabă nepaleză, că violul este aplicat exclusiv femeilor care nu vor? Violul, ca să fie viol, trebuie aplicat exclusiv celor care nu se lasă. Cum afli atâta vreme cât nu cunoști limba?
- Dorin, îl previne Georgeta, te eschivezi. Nic tu, nici Maher nu sunteți în formă azi. Eu de când te rog să insiști cu un viol? E-adevărat, nu cunosc nepaleza, dar nici nu ai încercat, ce să mai vorbim? Necunoașterea limbii nu-i un motiv. Nu te-ascunde după deget! Cum să obții certificatul de violator dacă nu te antrenezi un pic? Uite, m-apuc să-nvăț nepaleza.

Dorin și Maher dau neîncrezători din cap. Georgeta reia și mai hotărâtă:

- Dorin sunt sigură că până la urmă te vei descurca în ciuda dificultăților de limbaj și calificare. Calificarea se poate obține la locul de muncă și în loc de limbaj se poate folosi foarte bine datul din cap. Sau nedatul din cap. Vezi, e simplu?!
- Este, convine reporterul. Când te apuci de nepaleză?
- Pentru început o să mă rezum la datul din cap, Dorin. Adică da. Cu nedatul din cap, adică nu, mă descurc mai greu. Vreți să recapitulăm? Ia să vedem ce știm până acum.

Apare Chelbasa, care anunță:

- A sosit domnul Goncu a sosit.
- Te grăbești, meștere?, îl oprește Maher. Unde-s ceaiul și celelalte?

Majordomul nu se grăbește să șteargă putina. Ușa pe care a venit rămăsese ușor deschisă și o-nchide. Se convinge că pe acolo nu mai pătrunde nici musca, revine și așteaptă. Întrebarea lui Maher pare să-l fi mișcat până la lacrimi.

- Nu avem ceai, iarăși ai avut dreptate ai avut.
- Și te-ai descurajat, îl ia Maher peste picior.
- Dimpotrivă, Maher. De-atunci mă gândesc.
- Și?
- Nu avem ceai. Din mai multe pricini nu avem ceai, Maher...

Bătrânul pușcăriaș face o pauză ca să-și aleagă cuvintele liniștitoare și continuă:

- Una dintre ele ar putea fi aceea că s-a terminat ceaiu’ ar putea fi.

Maher așteaptă și alte explicații și acesta continuă:

- Un alt motiv ar mai fi că am uitat să cumpăr ar mai fi. O să mă informez dacă mai sunt și alte pricini și tu vei fi primul care vei ști, Maher. Nu te las io așa, mă cunoști, doar. Mai bine spuneam de prima oară.
- Și celelalte?, insistă Maher.
- Celelalte n-am avut timp n-am avut. Domnu’ Goncourt m-a rugat să-l las s-asculte la ușă m-a rugat și mi-a fost teamă c-aude cine știe ce mi-a fost teamă. Am vrut să fiu de față și să veghez să n-audă ce nu trebuie s-audă am vrut. Pot să spun de pe acum că n-a auzit ce nu trebuia s-audă pot să spun. Se oprește, privește cu subînțeles pe cei de față și adaugă: în legătură cu Fondul Monetar Internațional, eu cred că domnu’ tânăru’ are dreptate. În legătură cu fondul ăla are. Dar o să mai vorbim.

Domnul Goncourt pășește în aulă fălos ca un toreador. E rotund ca un stâlp de afișaj și la fel de colorat. Se oprește în mijlocul încăperii parcă așteptând aplauze. Și, fiindcă acestea nu vin, nici măcar o vorbă bună acolo, nu se pierde cu firea și zice:

- Am să vă explic îndată ce este cu Fondul, dar mai-nainte permiteți-mi să vă adresez un salut călduros și să ne urăm reciproc succes lucrărilor pe care le avem de dus la bun sfârșit. Presupun că ați ghicit deja ce vânt m-aduce.
- Dragul de dumneavoastreă!, se înduioșează Georgeta. Trebuie să fiți președinte. Sunteți autodidact?
- Sunt absolvent al Școlii Superioare de Caraulași, domnișoară. Nu sunt membru al niciunui partid, nu sunt, prin urmare, nici autodidact.
- Înlocuitorul lui Oscar, se dumirește Maher.

Individul ridică pumnul drept în aer și excalmă:

- Yes!
- Ce poliglot sunteți! V-ați mondializat?

- Sigur n-ați fost comunist?, îl iscodește Dorin cântărindu-i entuziasmul de yankeu.
- Foarte puțin, îi explică toreadorul americanizat. Chiar foarte puțin. Revoluția m-a prins într-o școală de cadre a Partidului Comunist care, după plecarea profesorilor comuniști la ruraliști și democrațieni, a devenit Școală Superioară de Caraulași neutri și independenți. Să vă explic cum e cu Fondul Monetar Internațional.

Chelbasa veghează la buna desfășurare a întâlnirii cu un aer detașat, dar vigilent.

- Văd, zice, că sunteți burdușit văd... Cu toate alea sunteți burdușit. Ați auzit de unul a lu’ Papadochia? Eu am fost cu el în pușcărie am fost. Știți ce-i făceam? Îl scuipam în cap îl scuipam. Iar el, de prost ce era, nu zicea nimic. Și toți îl scuipam în cap. Știți ce-i acum? I se zice Pepedohaias și e baștanul peste Departamentul Personal al Fondului. D-ăștia cu „penal” de i-am scuipat noi de la „comun” în cap, avem un batalion avem. Am putea încropi un batalion FMI și n-am mai avea nevoie de ei.
- N-o facem că suntem un popor ospitalier, explică Goncourt, pe care nevoia luminării celorlalți nu-l părăsește nici o clipă, și nu ne amestecăm în treburile altora. La noi, ce-i de scuipat în cap, ne scuipăm între noi. Nu amestecăm străini în afacerile noastre interne. Mai bine scuipați în cap decât să ne amestecăm în treburile altora. Uitați-vă la evrei: i-a scuipat în cap Hitler, da’ unde-au ajuns, scuipați în cap cum sunt?
- Nu știu. Chiar, unde au ajuns?, întreabă Georgeta. Da’ unde-au ajuns, au ajuns fiindcă sunt scuipați în cap sau fiindcă sunt circumciziați? Sincer, părerea mea e că circumciziatul e cu totul altceva decât scuipatul în cap. Dorin, o să te rog să-mi arați și mie cum e cu circumciziatul ăsta... Și la urma - urmelor, se revoltă ea, întrucât nu se grăbește nimeni să-i ofere explicațiile cerute, unde puteau să ajungă decât în Israel?
- În țara sfântă a lui Izrael, o completează Chelbasa. În vechime evreii erau îngropați în peșteri erau și în țara aia erau cele mai potrivite peșteri pentru așa ceva. Oamenii se-ngropau de drag. Când au ajuns romanii acolo n-au mai vrut să plece, așa de mult le-au plăcut peșterile.
- Ia loc, moșule, îl ispitește Georgeta, făcându-i loc chiar lângă ea, și povestește-ne.
- Au șters-o de-acolo evreii, îl ajută Goncourt.
- Au șters-o în Europa au șters-o ca să se învețe cu mormintele de tip nou să se-nvețe. Și s-au întors scuipați în cap s-au întors, indiferent dacă erau circumciziți sau nu. Democrația asta au învățat-o de la slavii ruși au învățat-o. Unde nu contează dacă ești circumcizist sau nu, protestant sau catolic, femeie sau bărbat, copil sau bătrân, contează doar să fii ortodox contează. În schimb, evreii i-au învățat comunismu’ pă toți pă la care au tras. Ei au chestia asta: inventează multe lucruri frumoase inventează, da’ numa’ pentru alții le inventează. Ei au inventat și Fondu’ ăsta. Da’ tot așa, nu pentru ei. Chiar pentru bunu’ nostru Iisus. Tot ei l-au născut, da’ pentru europeni l-au născut. Comunismu’ a-mpins în față KGB-u, creștinismu’ Inchiziția și Fondu’ tranziția... Domnu’ Dorin, nu-i arătați domnișoarei circumcizia, căci nu ea e de vină. Ci sămânța. Sămânța e de vină.
- Io o să iau loc, zice Goncourt, întrucât nimeni nu-l invită.
- Ce face Oscar?, schimbă vorba Maher, adresându-i-se domnului Goncourt.

Ca să-l trimită pe Chelbasa la ale sale, dar și fiindcă în materie de creștinism, Iisus și Dumnezeire, nu suportă decât un punct de vedere - al său. Goncourt, așezat turcește lângă Georgeta, se căznește să-i explice:

- Numai în împrejurări istorice concrete, concret definite, un penis care a suferit operațiunea de circumcizie poate căpăta valori ale sufletului.

Sedusă de harul de povestitor a caraulașului, Georgeta mijește ochii și, privindu-l galeș, îl roagă:

- Să fiți sincer cu mine și să-mi spuneți verde-n față dacă circumciziștii sunt mai virili decât necircumciziștii, fiindcă, vă spun mai târziu... Fiindcă, m-am gândit mult, dacă să-l circumcizuiesc pe Dorin sau nu.
- Goncourt, intervine Maher, te-am întrebat ceva! Și nu primprejur, ca fata asta, ci direct.
- M-ați întrebat ce mai face Oscar. Aud tot!, se laudă el. Vă raportez imediat. Mai-nainte aș vrea să-nchei discuția cu domnișoara. Domnișoară, nu vă pot da un răspuns sistemic și punctual la rugămintea dumneavoastră. Există probe indubitabile în arhive că marii virili ai lumii - un Cassnova, un Don Juan -, n-au fost circumcișuiști la naștere.
- Sigur?
- Foarte sigur. Ce-au făcut ei pe parcurs nu mai știu. Sigur e că amândoi au fost caraulași sub acoperire, dar n-aș putea concluziona că de-aici li se trage virilitatea.
- Cât au trăit?, întreabă Maher.
- Dar să spuneți exact, îl roagă Georgeta. E foarte important. Maher e convins că doar homosexualii trăiesc mult din cauza vicisitudinilor care-i oțelesc.
- Exact nu știu nici eu. La Don Juan chiar nu știu. Cassanova trebuie să fi trăit în jur de 450 de pagini. Le-am citit trase la xerox, p-alea de la urmă nu le-am mai apucat c-a venit revoluția. Să vă raportez despre Oscar acum, se-ntoarce el spre Maher. Ce să facă? E bine - mersi la televiziune. E mare de tot! E invitat până și la desene animate. Și dacă n-ar fi beleua cu comisiile...
- Ce comisii?, îl întrerupe Maher.
- Pe lângă comisia de la noi, care îl cercetează profesional pentru luare de mită, de la bricheta aia, știți, i se trage, s-au mai înființat câteva: una la Camera Deputaților, o alta la Senat și mai sunt. La Corpul de Control al Guvernului, la Garda Financiară, la Ministerul Justiției, la Președinție, la Curtea de Conturi, la Ministerul Finanțelor și la blocul domniei sale. Are de lucru peste 100 de ani. Un caraulaș este obligat prin regulamentele militare să sprijine comisiile statului împotriva sa.

Goncourt se simte ca-ntr-o familie.

- Foarte cinstit! Au fost clipe când m-am îndoit de alegerea făcută. Și totuși, ce meserie frumoasă e caraulășia! Ești în vâltoarea vieții. Þara a-nflorit în comisii, delațiuni, opinii, editoriale, corupție, scenarii, comploturi, diversiuni, acuzații, provocări, intoxicări, manipulări, campanii, scandaluri... Fiecare își vede liniștit de treaba lui și treaba merge înainte și merge, merge, merge... Caraulașul stă și veghează. Noi suntem posteritatea dacilor, adoptă el un ton solemn. Urmașii lor. Viitorul lor.

Majordomul plutește peste mocheta persană până în dreptul lui Maher. S-a întors așa cum a plecat, cu mâinile goale. Răspunde străfulgerării din ochii stăpânului cu un șuvoi de devoțiune și încântare.

- Nu mai avem nici coacăzată, nu mai avem nici pișcoturi, nici pesmeți, nici dulceață... Iarăși ai avut dreptate ai avut.

Chelbasa se grăbește să-și apere stapânul de el însuși, respectiv de ce citise în ochii acestuia.

- Maher, iată la ce m-am gândit io m-am gândit: știi că, acolo unde ne pregătim noi să mergem, vacile sunt sfinte sunt. Asta înseamnă că gata cu antricoatele, cu vrăbioarele, cu măduvioarele, cu mușchiuleții...
- Ei și?
- Ca să mă dumiresc io cu ce le-am putea înlocui să mă dumiresc, am luat legătura cu Chioru am luat. Îl cunoști. A fost cu noi la Jilava. Da’ unde n-a fost? A cunoscut pușcăriile din toată lumea. E mare și dat dracu’ de norocos. În Argentina a fost luat drept ofițer german SS care se ascundea acolo sub nume fals. L-au cotonogit ăia l-au cotonogit până ce și-a adus aminte că a fost ofițer german SS și-a adus aminte. Și cum îl cheamă și tot ce trebuie. Nu cunoștea limba germană nu cunoștea. Atât nu și-a adus aminte. Da’ n-a putrezit acolo. Când a fost găsit neamțu’ adevărat i-au dat drumu’ și c-un purcoi de bani i-au dat drumu’. Până la Chicago.
- De ce la Chicago și nu la Detroit? Ceva nu e clar în povestirea ta.
- Știi cum e Maher: încurcate-s căile Domnului. Sigur că era mai bine la Detroit, dar el a ajuns la Chicago a ajuns. Unde, băftos, a căzut cu tronc unei băștinașe a căzut. Înnebunise aia după el înnebunise și în câteva zile s-au luat. Cât a durat pregătirile a ținut-o într-o beție a ținut-o și după capu’ lui prost a adormit sub un pod a adormit. La Poliție nu i s-a dat să bea nu i s-a dat. Și pas să-și aducă aminte cu cine se însurase și unde. A recunoscut, bineînțeles că a fost ofițer german SS, da’ n-a ținut șpilu’ ca la argentinieni. L-au caftit ăștia până și-a adus aminte l-au caftit că e spion sovietic.
- De ce sovietic?
- Tocmai asta e, Maher: de ce sovietic? Atunci s-a oțărât Chioru prima oară s-a oțărât. Foarte tare s-a oțărât. Pentru că trebuia, după gându’ lui, să-i spună de la început că e spion sovietic să-i spună. Cum au făcut argentinienii. Argentinienii voiseră să fie SS, a fost SS. Dacă ăia nu i-au spus, el de unde să știe ce spion e? Ãia și-au pus cenușă-n cap, ca oamenii civilizați și-au pus cenușă-n cap și ca să fie dat la o parte un scandal diplomatic, l-au făcut scăpat la Moscova l-au făcut. În Piața Roșie. Unde să să ducă omu-n Piața Roșie? S-a dus la mausoleu’ lu’ Lenin s-a dus. Să se roage.
- Chelbasa, bați câmpii! Cum să se roage, mă, la mausoleu? Ce, mausoleul e biserică?
- S-a dus să se roage, Maher, s-a dus. Și-a avut ghinion. Mausoleu’ era-nchis. Da’ după ce s-a rugat, a scos o hârtie verde de zece dolari și a fluturat-o pe la nasu’ soldatului de pază a fluturat-o. Pe vremea aceea în Rusia verzișori aveau doar bașcanii. Ca și astăzi. Soldatu’, de-atâta verde-n fața ochilor, s-a fâstâcit de-atâta verde s-a fâstâcit de nu mai știa cum să-i intre în voie nu mai știa. L-a întrebat dacă dorește să meargă înăuntru, unde-i frig sau poftește să-l aducă pe Lenin acolo, afară l-a-ntrebat. De așa pleașcă pe capul lui a uitat că tocmai venise ora să predea postul. Ofițerul care asigura schimbarea gărzii l-a prins cu Lenin în brațe și i-a umflat pe amândoi i-a umflat. Între timp se prinsese Chioru cu dragoste de comunism. Se molipsise bietul de el, de la Lenin se molipsise.
- Presimt c-o să fie alungat și de-aicea, prevede Goncourt.
- Cam așa ceva, domnu’ Goncu. Ãia îl miruiau cu vergile îl miruiau și el se ruga să nu fie alungat dincolo de Cortina de Fier se ruga, că e-namorat de cauză și mai bine moare decât să se-ntoarcă în America mai bine moare. Beleaua era că îl băteau degeaba îl băteau. Nu-i cereau să recunoască nimic nu-i cereau. Da’ vezi cum e viața, Maher? Tot răul spre bine. Neavând ce să recunoască s-a lăsat schilodit și, schilod fiind, putea fi luat la-ntrebări de vreo autoritate pentru drepturile omului putea cum că cine l-a betegit în halu’ ală? Așa a ajuns în Albania.
- Am zis eu, se bucură Goncourt copilărește.
- În Albania schilozii nu erau întrebați cine i-a schilodit că era de la sine înțeles era. Și uite-așa schilod tot s-a găsit o muiere să cadă-n fund după el s-a găsit. Că de frumos era frumos. S-a pus Chioru pă trai s-a pus, nu glumă. Ce era pă el nu vă spun ce era pă el. Îl ținea aia numai cu turte și rachiu de ienupăr îl ținea. Și-ar fi dus-o și azi așa dacă în timpul bairamului de la mausoleu’ lu’ Lenin n-ar fi fost tras în poză și nevasta din America, prima, nu l-ar fi recunoscut după fotografie. S-a trezit cu ea la ușă într-o dimineață. Ghinionu’ lui a fost că s-a trezit și ailaltă. A doua nevastă. Și de-aici i s-a tras un proces de mai mare dragu’ i s-a tras. Îl cunoștea toată Albania îl cunoștea. Muncitorii din falnicele fabrici și uzine, țăranii de pe plaiurile agricole, ba chiar și puradeii din școli îl căinau.
- Dragii de ei! Nu-i de ici - de colea să fii puradel albanez.
- Ca să vezi! După revoluția ălora s-a bizuit pe faima sa, că de faimos era faimos, cum v-am spus, și-a înființat un partid. Le-a luat banii și-a venit încoace. Ca tot românul echidistant le-a luat banii. Să vedeți ce vilă și-a ridicat! Și ce mașini trag la scara lui! Nu vă vine să credeți nu vă vine... Da’ altceva voiam să vă spun: n-a fost în Nepal. În Nepal n-a fost. Nici măcar în India n-a fost. Nu cunoaște închisorile de-acolo, da’ a auzit că Nepalu’ ăsta nu se deosebește prea mult de Albania. D-aia mi-a zis să vă antrenez cu pește să vă antrenez. C-o să fie bine o să fie. Așa că, până mă dumiresc din ce motive nu mai e nimic prin casă v-am pregătit ciorbă de plătică, budincă de plătică și o prăjitură de regim cu plătică v-am pregătit. Plătica o avem de la vecinu’ de vizavi, pescar și cămătar. Ca tot românu’, cu două job-uri. A zis că ne-așteaptă cu banii ne-așteaptă că are încredere.

Ascultând povestea majordomului Maher s-a ridicat în capul oaselor. Ultimele fraze Chelbasa le-a rostit din dreptul ușii unde s-a retras să aștepte verdictul stăpânului. Maher își masează tâmplele, își adună, apoi, palmele în poală, îl fixează îndelung pe Chelbasa și zice:

- Cum, bă, plătică? Mă iei de ageamiu? E cod congelat, de contrabandă. Plătică o să-l fac eu pe contrabandistul care întinează idealurile contrabandei... Ce-i fato, sunt mânjit cu ruj?

Își șterge o imaginară urmă de ruj de pe obraz. Georgeta refuză să intre în joc:

- Maher, tu ești lefer? Ce s-a-ntâmplat? Dragul de tine, te vor alunga din pușcărie, o să rămâi pe drumuri și fără regatul Nepalului. Iar tu, în loc să strigi viol - viol te dai bine cu FMI și cu cracul financiar.

Spatele jiletcii majordomului se topește în întunericul coridorului. Maher întoarce privirea spre fată; partea cea mai curată a privirii.

-Apă, apă, puștiule, trimite el la un vechi joc din copilărie. Ești departe de adevăr... Nu te mai amesteca unde nu-ți fierbe oala. N-oi fi Președintele. Numai ăsta se amestecă unde nu-i fierbe oala. Te-ai prostit?

- Maher este cu adevărat un miliardar scăpătat. Ai intuit perfect, dovlecel. Dar nu fiindcă s-ar fi convertit la cinste. De lehamite. Chiar și cei mai mari escroci trec prin clipe de blazare. Lucrul de căptenie este acela de a-și ține rangul. Un escroc sărăcit, dacă rămâne necinstit, profund necinstit, se redresează de la sine, ca Hopa - Mitică. Mulți nu-și revin, se apucă de afaceri curate și dispar. Ai încredere în Maher.
- Mulțumesc, poețică.
- Pentru puțin, Maher.

Goncourt se pregătește să intre în vorbă. Respectiv, simte o nevoie aproape umană în acest sens. Dar nu știe ce să spună. Sentimentul care-l împunge e confuz. Se confruntă, în prima lui misiune, cu o situație din teren inedită. Își drege glasul:

- Hm, hm. Nu vreau să par caraghios. E vorba de raportul meu în urma discuțiilor cu domniile voastre. Vreau să știu: pân’ la urmă ce e: plătică sau cod? Pe agentul ăsta KGB-ist, fost ofițer SS, așa îl cheamă sau e numele lui conspirativ?
- Nu vă impacientați, îl sfătuiește Dorin. Raportul îl scriem împreună. Relaxați-vă. Din istorioara domnului Chelbasa... sunteți atent?, pot fi reținute în principal, două amănunte. Unu: când simți că l-ai apucat pe Dumnezeu de picior în clipa următoare așteaptă-te la un șut în fund. Susțin și semnez alături de dumneavoastră dacă e nevoie. Doi: oriunde ar fura, românul rămâne patriot. Dar apropo de patriotism, sunteți un caraulaș neutru și independent. Ca neutru și independent interesele cărui partid le apărați?
- I-am ales pe sloboziționari, spune indiferent Goncourt, ca să-și ascundă neliniștea provocată de aglomerarea de informații. Dar puteam să mă duc foarte bine la democrațieni sau la ruraliști. Mai anticomuniști decât sloboziționarii. Ca foști comuniști, nu? ... Rapoartele pe care le voi scrie eu vor revoluționa arta rapoartelor. Voi introduce dialogul cu liniuță. Acest aspect grafic a fost neglijat de către toți înaintașii mei.
- N-ați înțeles, îi vine Dorin în ajutor. Contrabandistul și cămătarul de vizavi ar putea fi sloboziționar. În general harurile contrabandei sunt de esență liberală.
- Dorin, se precipită Georgeta, spune-i domnului caraulș tehnica aia bună, nu-l mai zăpăci cu teorii.
- Tocmai ajungeam aici. Rostul mare al oricărui raport, mult stimate domnule Goncourt, este să evidențieze adevărul. Dar nu oricum. Prin omisiune.

Goncourt se pleznește cu palma peste frunte. Palma rămâne lipită cât să priceapă.

- Îl dădeam în gât pe ăsta cu contrabanda și mă trezeam paznic la fabrica de șroturi fără să știu de ce. Adevărul, adevăru-adevărat trebuie rostit clar, răspicat, așa cum a spus domnul reporter. Prin omisiune.
- Și cu dialog cu liniuță.

Fervoarea caraulașului este întreruptă de zgomotul ca un sforăit care vine dinspre divanul lui Maher. Chelbasa se strecoară în vârful picioarelor până în apropierea divanului cu o pătură sub braț. Se convinge că stăpânul său doarme și îi învelește picioarele. Duce arătătorul la buze și se retrage în dreptul musafirilor.

- E obosit. Mi-e teamă să nu se-mbolnăvească. De inimă rea să nu se-mbolnăvească. Pușcăria e adevărata lui casă. Dar fără bani, în ziua de azi nu mai ești primit în nici o pușcărie. Acuma, să vă spui drept, nu mai are nici el chef să se-ntoarcă nu mai are. Îl omoară anturaju’ prost. Prin celulele alea se perindă tot felu’ de amatori: parlamentari, oameni de afaceri...

Va urma.


Părțile anterioare pot fi citite în ziarul online Sentința.