Dr. Costică Carol Orășeanu, Othelo, Sonia Sunătoare.

Dr. Orășeanu: Eu cred că vă place să vă repetați. Nu-mi mai spuneți povestea asta, pentru că mă plictisiți și mă enervați în același timp. Dar doresc ca un lucru să stabilim pentru totdeauna: în orășelul nostru nu pot exista doi medici care nu se înrudesc și care au același nume și la propriu și la figrurat.

Ohtelo: Numele meu nu are nimic de a face cu numele dumitale! Eu sînt doctorul Urbănici iar dumneata ește doctorul Orășeanu. Nu simțiți nici o diferență în exprimarea și expresia acestor două nume care au doar ceva foarte îndepărtat, aproape strămoșesc și care se trag de la rădăcina patrată, a ăstuia, cum se spune domnule pe nume, a orașului ca numitor propriu, numitor comun și numitor istoric ca să zic așa? Nu simțiți diferența lor în citit, ascultat și pronunțat pentru sine însuși, pentru persoanele a doua și a treia plural, pentru familie lume și univers în general?

Dr. Orășeanu: Nu simt nimic! E ca și cum ai vrea să spui curechi în loc de varză și cartofi în loc de barabule.

Othelo: De unde ați învățat neologisme atît de frumoase din limpa româneasca pitorească?

Dr. Orășeanu: Acestea nu sînt neologisme ci arhaisme. Eu mă trag din Moldova și nu mi-am uitat limbajul cil dulși moldoviniesc, di pe vriemea cînd mă chema Amariței. Aciestea iaste o limbî arhaicî foarti frumoasî dar pastoralî, nu pitoreascî.

Othelo: Nu puteați rămîne acolo?

Dr. Orășeanu: Te rog, colega, să nu ne pierdem cumpătul și bunele maniere, nu încerca să-mi influiențezi sentimentalismul prin trezirea unor amintiri de acasă atît de dragi mie. Scurt pe doi: Ori vă schimbați numele imediat, ori vă dau în judecată.

Othelo: (aproape strigînd). Pe mine să nu mă ameninți domnule cu schimbarea numelui, că te scot afară. Chem doi felceri de la spitalul de psihiatrie și te leagă în cămașă de forță imediat! Auzi la el! Vii la mine la cabinet ca să mă ameninți! Am schimbat numele ca și dumneata cu acte în regulă, știe și primăria asta și poliția, și notariatul de stat! Nu mă cheamă Orășeanu ci Urbănici. Și cu asta am terminat eu, că eu sînt la mine acasă iar dumenata în vizită și ca gazdă medicală am dreptul la ultimul cuvînt.
Ajunge, am zis, destul.

Dr. Orășeanu: Nu vezi că n-ai argumente? Păi dacă n-ai, n-ai. O să vezi ce fac eu cu reputația dumitale: Praf ți-o fac!

Othelo: Ei, și? Pagubă-n ciuperci. Cine crezi că ascultă un cîine turbat? Ajunge la hingheri și-i iau pielea. Du-te domnule la biserică de te spovedește, că niciunde nu o să te asculte cineva. Poate vreun popă o să te asculte dacă o să-și ia timp pentru spovedanie. Pentru mine, ca psihiatru, ești un internist nebun care trebuie băgat în psihiatrie.
Eu sînt psihiatru și ar trebui ca să te iau ca pacient, dar nu te iau pentru că nu vreau, iaca! Nu am timp pentru terapii de lungă durată, că mai am și alte afaceri și o clientelă de invidiat. Mi-am debarasat toată concurența și am rămas numai eu în acest sector, la mine vin sute de pacienți. Ia uite la el, parcă nu poți să-mi vorbești ca un om? Ce, ești maniac? Iar acum vă rog să mă scuzați domnul meu, dar am treabă. Mă așteaptă pacienții din sala de așteptare. Timpul acordat vizitei dumneavoastră s-a terminat.

(Ohtelo sună dintr-un clopoțel. Sonia, secretara sa, îmbrăcată într-un halat elegant, mini și foarte fardată).

Othelo: Sonia dragă, însoțește-l te rog pe domnul doctor Orășeanu pînă la ușa de la intrare, pentru că dorește să ne părăsească.

Doctorul Orășeanu: Am zis că nu plec acum...

Othelo: (ridică vocea și amenință cu pumnul drept)
Nu mai ai nimic de zis! Gata, gura mătii de bou! Nu văzuși că vorbii frumos cu tine, ce mă iei peste picior la trei parale? Te ții de cioace cu mine, te dai șucar? Ia, spală tu putina de aici! Hai! Sonia, scoate-l dragă pe infractorul ăsta de drept comun din cabinet.

(Secretara iese cu Orășeanu, care, amuțit, mai gesticulează doar din mîini, roșu de furie, cu ichii ieșiți din orbite. După un minut, apare din nou secretara).

Sonia: Mai aveți vreo dorință?

Othelo: Da, dar nu acum ci după consultații. Acum vreau să fiu singur.

Monolog:

Ce nărozi sînt unii oameni, domnule. Păi în loc să vină ca să comunice, te scuipă la tine-acasă. Hai că iar am încurcat borcanele cu nesimțitul ăsta. Am uitat tot jocul, am uitat rolul, la naiba cu el! Deci, recapitulare: Următoarea pacientă este doamna Mardare. Trebuie să-i spun pacientei că e sănătoasă iar pe de altă parte trebuie să-i scriu pe fișă că e paranoidă. Bun, bravo, e foarte bine pînă aici. Apoi dau iar telefon la centrul social de la spital, ca să trimită, vreo trei patru moașe sau niște felceri vînjoși prin oraș, ca să o urmărească. De ce să o urmărească de fapt? Că uite, asta am uitat la cursurile de specializare. Cred că trebuie să se uite la ea din cînd în cînd, să mai iasă și ei de sub preisunea stresului de acolo din spital, că e mai greu decît la privat la noi, mai mănîncă și ei o pizza în oraș, mai beau o bericică rece la vreo grădină de vară, acum că e sezon. Și cînd nu e sezon? Ei uite o întrebare cheie, că nimeni nu se plimbă cu plăcere pe stradă la minus 15 grade Ricter, sau Paracelsius..nu nu așa cred că Celsius totuși dacă nu mă înșeală memoria. Se duc ei, undeva, ei, asta este acum, că doar sînt școliți să urmărească un pacient pînă și pe Everest sau pînă în munții Bucegi cînd e sezon de schi.
Bun, după aceea o pun pe doamna Mardare pe scaun și bag volți în ea, atît cît să nu dea ortul popii. Nu de altceva, dar pierd o pacientă de nădejde dacă moare. Vezi, că și curenții ăștia sînd dați naibii de irascibili ce sînt.
Sincer vorbind, mă mir acum chiar singur, sincer vorbind cu mine însumi, cu mine corporal si psihic, nu-i prea înțeleg pe curenții ăștia, volți, unii amperi, sau cum naiba le spune lor serios sau în jargon în dicționarul micului fizician de la A la Z cumpărat mai dăunezi de la librăria Cartea romanească din centru. Păi să zicem că bagi volți destui în pacient, ca și cum ai vrea să-i faci o injecție cu vitamine, dar de fapt tu-i bagi hormoni, așa cum fac interniștii care vor să schimbe sexe în lumina secolului 20, 21 și 22 în era noastră și cele de poimîine, din niște timpuri foarte prielnice științei la zi, atît de avansate prin experimente de pionierat de care se bucură și țărișoara noastră precum Austria de exemplu, țară pe care am vizitat-o acum o lună și unde m-am simțit excelent, am mîncat specialități japoneze și am luat ideea de a deschide un restaurant japonez in care să vînd rulouri din pește și sosuri, că am luat rețete de la niște țigani roma care lucrau acolo la bucătărie și de la care am cumpărat patentele: sushi-maki, kittomaki, fujimaki și futomaki pe o nimica toată, că mi le-au dat la negru fără știrea patronului, că le-am spus oamenilor sincer și serios de la început că nu fac reclame cu ele în Austria, ci vreau să-mi deschid în țară un local select pentru lume bună, cu rulouri, popice, aruncare la țintă și ruletă în ansamblu mic, că nu-mi dă mîna să mă extind deocamdată din cale afară de mult, mă întind cît mi-e plapuma. Cu doamna Mardare am priceput, azi bag o porție redusă cu zece la sută, ca să nu aibă iar distonie nervoasă la inimă și la ficat sau te pomenești că și la rinichi și-i dau cadou un magnet, ca să nu-și piardă monezile din buzunar din cauza curenților ăia buclucași. Bagi curenți în pacient după plăcerea și satisfacția aproape cerebral vorbind a inimii și vezi cum se bîțîie pe scaun ca o morișcă de rîzi cît te țin plămînii, pînă nu mai poți. Ceea ce mă deranjează este însă faptul că doctorul Hozomann nu ne-a spus de ce trebuie să băgăm volți în pacienți și să le spălăm creierul? Ne-a lăsat să gîndim noi ce vrem. Da, ce, sînt eu oracolul din Delhi ca să mă întreb și să-mi răspund singur la grelele întrebări ale științei? Habar n-am de aceea spăl creiere și gata. Spăl și fără să întreb. De ce ne-o fi lăsat el pe noi singuri și să ghicim, nu știu, dar de ce să-mi sparg capul cu asta acum? Să zicem că printr-o spălare de creier, va face creierul cu cele două emisfere ale sale, creierul mic, foarte mic, cel mai mic precum și bulbul rahidian și măduva spinării mai curate, mai îngrijite. Igiena este o datorie în medicină, trebuie să facem uz de ea! Ceea ce-mi place mie mai mult în această acțiune interesantă e bîlbîiala spontană și blocajul verbal de situație și de ocazie ca să mă exprim în limbajul publicului consumator și paciental. Mă face să rîd ca atunci cînd mă gîdilă Dezdemona în pat după partida de sex lunar. Mi-am propus să devin un călugăr modern în familie, să-mi folosesc nevasta pentru procreere și secretara ca saltea pneumatică pentru orice ocazie: o împarți la cei mai buni prieteni, o recomanzi unuia, altuia, faci bani buni cu ea, dar o poți mai ales folosi în uzul casnic sexual ca amantă permanentă și ca parteneră și secretară la locul de muncă. E practică și de neînocuit, mai ales că are și ea avantajele ei, e star la TV, moderează Show-uri, o să fie actriță, trăim în lumea civilizată, ne ajutăm. Ea are ce vrea iar eu am ce vreau dar numai prin simbioză iar ea știe asta, că nu poate face carieră decît prin mine.
Nevasta e altceva: e feministă, conduce o societate de femei, organizează un dineu, un party, e acum moașă la Bragadiru cu diplomă de la mine, din surse proprii, pentru ca să aibă și ea sărăcuța un ban al ei, un drept de pensie, un ban de buzunar, de, ca pentru doamne. I-am cumpărat și o șaretă cu cal, ca să fie mai romantică și să facă economie de benzină pînă-n comunele Bragadiru sau Poiana mare, care nu sînt decît la o aruncătură de băț de București. Ea taie drumul principal prin cîmp, că zice că-i e frică de mașini pe autostradă de aceea merge pe șosele de țară și poteci neumblate, vine acasă cu flori de mușețel și le pune în glastră și cîntă toată ziua romanțe. Cînd vine înapoi, lasă șareta la barieră, vine cu autobuzul pînă la Gara Bararab iar de acolo vine cu Jago al nostru cu mașina, butlerul care s-a aciuat pe la noi.
Acum aș face mereu copii, că mă impresionează călugării japonezi tare mult, cu longevitatea lor si cultul lor pentru a face sex odată pe an: anul și copilul, anul și copilul, restul timpului sexual petrecîndu-l în altă parte, numai acasă nu. Deci, nevasta odată pe an și amantele de cinci ori pe săptămînă, că de aia citesc eu despre budism acum atît de mult, că-mi place stilul acesta lejer de viață.
S-a făcut tîrziu și mai am pacienți în sala de așteptare. Tocmai azi cînd sînt atît de stresat mai am cinci pacienți, iar acum n-am chef să scot nici măsele.
Să mai fac pentru liniștire niște găuri în dulapul ăsta, cu mașina de găurit.Găuritul mă calmează. Ia te uită că nu mai am cuie! Ce ghinion. Să notez pentru mîine, să cumpere femeia de servici cuie de toate dimensiunile. Trebuie să agăț plăcuțele astea pe care am imprimat zodiile, triptice, pagini mormonice prescurtate și hieroglife aromâne. Abia aștept să mă duc cu dulapul la o expoziție de artă, că mi-au zis mie niște experți că asta este o artă abstractă expresionistă peste care pot arunca ceva sînge și niște fecale, ca să deschid prima expozitie de acționism si flux din Romania, sa fiu al doilea Hermann NItsch.