Personaje:
Tu – bărbat, îmbrăcat obișnuit, pantaloni și tricou în culori închise, legat la ochi cu o eșarfă neagră.
1 – copil, 10-12 ani, bucălat, îmbrăcat lejer.
2 – tânăr 14-16 ani, grăsuț, îmbrăcat în costum.
3 – tânăr 18 ani, slab, îmbrăcat în costum.

[Scena este goală. E nevoie de câteva reflectoare pentru a face jocul de lumini.]

Scena I (Tu)
[Tu se află undeva în margine. Un reflector luminează centrul scenei. Tu intră în lumină. Stă drept. Atent.]
Tu: Legat la ochi. [își pune mâinile-n buzunare] E mai bine așa.
Tu: Aseară au venit stafiile peste mine. Nu le vedeam, dar le auzeam, le simțeam cum mă cuprind. Cum îmi trimit fiori reci, de trecut, prin tot corpul.
Tu: E mai bine așa. [Se uită în stânga și în dreapta, dar e legat la ochi și oricum nu vede nimic.]

Scena II (Tu, 1)
[1 intră în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, apoi se stinge. 1 Se vede doar în penumbră, datorită reflectorului ce-l centrează pe Tu.]
1: Salut bătrâne, de mine-ți mai aduci aminte?
Tu: Tu? Tu cine ești?
1: Nu, nu, tu ești tu. Eu sunt tu de acum multă vreme. Îți mai aduci aminte?
Tu: Ce?
1: De cum râdeau copiii de tine. [Începe să se învârtă în jurul lui Tu, analizându-l.]
1: De durerea.
1: Suferința.
1: Lașitatea.
1: Nesiguranța.
Tu: Tu nu ești eu...
[1 se oprește.]

Scena III (Tu, 1, 2)
[Intră și 2 în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, iar apoi se stinge. Se află de partea cealaltă a lui Tu, față de 1]
2: Ba da, și eu îmi aduc aminte. [Începe să vorbească de cum intră în scenă.]
1: Vezi, eram sigur.
Tu: Tu cine ești?
2: Nu ți-a explicat el? Eu nu sunt tu. Te-ai prins?
Tu: De ce să mă prind.
[1 și 2 încep să se rotească în jurul lui Tu. Acesta nu vede, dar își plimbă ochii acoperiți după glasurile celor doi, încercând să perceapă.]
2: De ce ești tu!
1: De ce ai iubit fără să fi iubit.
2: De ce ai suferit fără să fi lovit.
1: De ce ai plâns cu capu-n pernă,
2: Doar pentru că nu ai știut
1: Să lovești,
2: Sau să te-mbeți
1: Sau să înjuri...
2: Să te zbați.
1: Ai încercat chiar și să pieri.
2: Nu-ți mai aduci aminte, nu?
Tu: Cine sunteți voi? Ce știți voi cum e să fiu? Cum este oare să fii tu?
1: Pentru că noi...
2: Am fost și noi odată tu.
1: Dar acum numai tu ești tu.
2. Iar noi suntem...
1: Noi suntem...
Tu: Da?

Scena IV (Tu, 1, 2, 3)
[Intră și 3 în scenă. Reflectorul îl urmărește până când se apropie de Tu, iar apoi se stinge. Stă în fața lui Tu. 1 și 2 stau în drepta respectiv stânga lui Tu.]
3: Noi suntem... [Rostește de cum intră în scenă, și-și târșâie cuvintele până ajunge înaintea lui Tu.]
2: Noi suntem... [Își pleacă ochii.]
1: Noi suntem... [Își pleacă ochii.]
3: Noi suntem cei ce-am fost, dar nu mai suntem.
Tu: Vorbiți prostii. Trebuia să mă lăsați aici, legat la ochi și cu mâinile-n buzunare.
1: Păi văd că tot legat la ochi ești. [Lovește cu piciorul nimicul de pe jos și-și pune mâinile-n buzunare.]
2: Lasă-l. Și scoate-ți mâinile din buzunare!
1: Da... [Își scoate mâinile din buzunare.] Haide...
[Încep toți trei să se rotească în jurul lui Tu, iar acesta încearcă să-i urmărească după sunetele vocilor lor.]
2: Trebuie să știi...
3: Primul sărut.
1: Buzele ei...
2: Gustul rujului ei...
3: Prima ei atingere...
1: Respirația ei...
2: Mișcările ei...
3: Mirosul ei...
Tu: Vorbiți prostii! [Devine mânios.]
1: Primul eșec...
2: Frustrarea.
3: Durerea.
1: Neputința. [Ajunge în spatele lui Tu și-i lovește funda ce ține legată eșarfa.]
2: Delăsarea.
3: Disperarea ascunsă!
Tu: De ce să-mi mai aduc aminte? Ce rost mai are?
1: Păi...
2: Pentru că...
3: Trebuie să faci o socoteală.
Tu [Nedumerit.]: Cum poți socoti sentimentele?
1:Vezi...
2: Care sunt...
3: Plăcute.
1: Și...
2: Care sunt...
3: Neplăcute.
1: Faci o adunare.
2: Și o scădere.
3: Și vezi.
Tu: Și văd ce? [Dă din umeri.]
1: Vezi...
2: Cum...
3: Te simți acum.
Tu: Și dacă iese prost. Dacă mă simt rău, pierdut. Legat la ochi?
1: Înseamnă...
2: Că trebuie...
[Se opresc din rotire. 3 este din nou în fața lui Tu.]
3: Să iubești mai mult!
[încep din nou să se rotească, în sens invers.]
Tu: Și dacă mă simt bine? Cunoscător, eliberat?
1: Înseamnă...
2: Că trebuie...
[Se opresc din rotire. 3 este din nou în fața lui Tu.]
3: Să iubești mai mult!
Tu: Vorbiți prostii. Cum trebuie să iubesc mai mult și dacă mă simt bine și dacă mă simt prost?
1: Păi cam ești prost. [Râde.]
2: Lasă-l în pace. [Se uită supărat spre 1.]
3: Mereu ai fost prea blând... [Se uită atent spre 2.]
2. Și ce dacă. Eu am iubit cel mai mult.
3: Tu ai iubit și-ai plâns.
2: Și tu?... Tu n-ai mai plâns. Uite cum a ajuns. [Se uită spre Tu.]
Tu: Eu tot nu înțeleg... de ce trebuie să iubesc oricum?
1: [Râde.] Pentru că...
[Încep din nou să se rotească în jurul lui Tu. Tu se așază pe podea și ia niște nisip inexistent de pe jos. Începe să-l plimbe dintr-o mână în alta. Rămâne fără el și mai ia un pumn.]
2: Iubești ca să fie bine...
3: Și iubești ca să rămână bine.
[Cei trei scot foarfece și taie, în trei părți, acoperământul ochilor lui Tu, iar apoi ies din scenă. Acesta clipește precum un prunc atunci când începe să vadă.]

Scena V (Tu, publicul)
[Tu este pe jos și privește cu ochi mijiți în jurul său. Încă nu vede foarte bine.]
Tu: Cum pot eu să iubesc?
Tu: Ce rost are să iubesc?
Tu: Pe cine să iubesc?
[Se luminează sala. Se vede publicul.]
Tu: Doamne, atât de mulți...
Tu: Cum pot eu să vă iubesc pe toți?
[Se târâie ca o șopârlă, în patru labe, până într-un colț întunecat. Reflectorul nu-l urmărește.]


Scena VI (Tu, vocile lui 1, 2, 3)
[Tu este în colțul întunecat, cu genunchii la gură. Legănându-se încet. Încercând să se calmeze.]
1: Trebuie să...
2: Trebuie să...
3: Trebuie să...
1, 2, 3 [În cor, țipând, ca un tunet dumnezeiesc.]: Trebuie să iubești!
Tu [puțin smiorcăit]: De ce?
1: Ca să nu ieși prost...
2: Ca să nu ieși nefericit...
3: Și la următoarea numărătoare.
Tu: Să vă ia dracu’ pe toți!

Scena VII (Tu)
[Tu se ridică în picioare, scoate dintr-un buzunar o altă eșarfă și se leagă la ochi cu ea. Vine apoi, din nou, în lumină.]
Tu: Legat la ochi. [Își pune mâinile-n buzunare.] E mai bine așa.
Tu: Aseară au venit stafiile peste mine. Nu le vedeam dar le auzeam, le simțeam cum mă cuprind. Cum îmi trimit fiori reci, de trecut, prin tot corpul.
Tu: E mai bine așa. [Se uită în stânga și în dreapta, dar e legat la ochi și oricum nu vede nimic.]