Personajele:

- CUCU: După vârstă ar trebui să fie un bărbat copt la minte, altminteri scund, chel, de profesie... casnic.
- DOAMNA CUCU: Nevasta și egala lui în drepturi, în realitate cu un cap mai mare ca dumnealui.
- COANA MARE: Mama dumneaei și soacra dumnealui. Debordantă și plină de energie, întotdeauna imprevizibilă în mișcări, într-un cuvânt, capul răutăților.
- HALVIÞÃ: Recidivist, răsfățatul penitenciarelor și spaima celor de bună credință, care pot fi luați drept gură-cască.
- FIRICÃ: fotograf – norocul lui cu ghinionul care se ține scai de el.
- ESCROCUL: Permanent în căutare de naivi pentru câștigul lui și al moralei.
- SUBOFIÞERUL: De fapt o tânără subofițer, de curând încadrată și care trece fără să răsufle dintr-un bucluc în altul.

Pe scenă mai apar doi brancardieri trași la indigo, niște țărani fruntași și vigilenți, recuzita mai apelează la tot felul de zgomote ciudate și la două coruri de gură-cască aflate în stradă. Toate din vina autorului.

Partea I-a

Spațiu larg mobilat convențional. Pe peretele din spate, o fereastră mare cu precizarea că în locul geamului se află hârtie de calc sau o folie de polietilenă pe care este desenată imaginea unui cunoscut bulevard bucureștean. În dreapta, bucătăria. În stânga, dormitorul. Partea centrală a scenei este ocupată de o masă și câteva scaune. La ridicarea cortinei, Cucu își face de lucru pregătind masa. În monologul său cu un ton pune întrebările și cu altul își răspunde. Poartă șorțuleț cu Donald și fredonează un cântecel naiv.


CUCU: Cucule pune masa că vine tovarășa noastră de la serviciu înfometată și n-are timp să aștepte. Da' ea e drăguță. De fapt e mai mult o doamnă decât o tovarășă. N-ai ce face, trebuie să recunoști. Mai ales dacă o fi avut și vreo ședință din alea, știi tu. Eh, dar când nu are ea ședință? (Răsfoind o agendă); Astăzi care va să zică „Avantajul muncii pregnant organizate pe faze și etape de producție în funcție de plan și perspective, de sus în jos, concomitent cu mobilizarea elanului creator și al entuziasmului de nestăvilit al oamenilor muncii, de jos în sus, cerință esențială pentru progres și bunăstare”. (Mai citește o dată mormăind). Săraca nevastă-mea, d-aia umblă ea cu geanta plină de aspirine. (Tare): Să nu râzi Cucule, că nu e de râs. Nu! Așa să știi. E de plâns, asta e. Păi, nu? Soția ta e fruntașă și tu... (Se uită în oglindă): Caraghiosule! Cine e mă' caraghios? Eu? Tu, tu. Soția care este nu-i așa, baza societății, mama viitorilor tăi copii trebuie apreciată și respectată. Asta e soția ta! Adică a noastră. Cum a noastră, mă'? Eu știam că e numai a mea. Împărțim la bine, împărțim la rău, împărțim chenzina că altfel nu se poate. A cui chenzină? A ei, nu a mea. Munca mea nu este remunerată. Eu fac totul din pasiune. Din pură pasiune. De amorul artei. Așa să știi. Împărțim patul. Asta e: una caldă, una rece. Și mai departe nu mă interesează. N-o suspectez, n-o caut în poșetă, ce eu am nevoie de cucuie... De Cucu-ie cum are chelul de tichie... (Își pipăie creștetul capului)... de mărgăritare?... hm, mai știi?
(Pendula bate ora exactă. Din colivie iese un cuc strigând: „ Cucule, Cucule!”)
CUCU: Cine mă strigă?
Cucul pendulei cu ton de șagă: Cu-cu-le... Cu-cu-lee.
Cucu: Care ești mă' ? (Se uită în jur, sub masă, sub scaune, ridică șorțul): Aaah, tu erai mă' piticuțule? Să știi că iar m-ai păcălit, hai fă-te cuminte și intră la loc în colivie. Ãsta e rolul tău, n-ai ce face. La noi fiecare are rolul lui. Asta e. Eu am rolul meu, tu ai rolul tău. Un cuc e mai mare (arată la el), alt cuc e mai mic. Ni se umple lumea de cuci, nu alta. Nu te-ntreabă nimeni dacă-ți convine sau nu. Dar în schimb tu n-ai condică, n-ai ședințe, n-ai șef, nu tu învățământ politic, nu te scoate la muncă voluntară, nu te scoate când vin... cucii ăia mari în limuzine negre și cu sirenă. Domnești, nu alta. (Către public): Ãsta da, cuc fericit Sărmanul de el! Nu eu Cucu. Cu-cu! Eu cu-cu!

Se aude soneria.

CUCU: Da, mamăă!... A venit tovarășa noastră de la serviciu (deschide ușa soției).
DOAMNA CUCU: (Îmbrăcată tinerește, fustă nu pantaloni, se apleacă și-și sărută soțul pe frunte. Cucu se comportă ca un motan alintat): Ce mai faci măi Cuculeț? Þi-a fost dor de mine?
CUCU: Dor mărunt, dor mărunt.

Mișcare liberă. Doamna Cucu trece în dormitor, se schimbă, apoi în bucătărie, se aude robinetul, se spală. Reapare ștergându-se pe mâini. Stau împreună la masă care nu durează mult.

DOAMNA CUCU: Săracul de tine, să nu te topești de-atâta dor.
CUCU : Mai bine povestește-mi ce ai făcut azi la serviciu. Te-am sunat toată dimineața și centralista mi-a spus de fiecare dată: Sunați mai târziu, sunați mai târziu. Că pân-la urmă
m-am înfuriat și am întrebat-o: Da' Dumneavoastră până când stați acolo?
DOAMNA CUCU: Te-nșeli Cuculeț. La noi nu se stă. Se lucrează. Și încă tare de tot.
CUCU: Pe cine ai mai „lucrat”, mamă? Nu vrei să te astâmperi?
DOAMNA CUCU: La turnătorie ne-a venit un macaragiu nou. Lucrează pe macaraua aia mare de zece tone.
CUCU: Aia la care-i spuneți voi „scroafa”? O scroafă de zece tone. Saturi cu ea un cartier întreg, nu alta.
DOAMNA CUCU: Scroafă dacă zici tu. Dar el e tânăr și drăguț foc. Macaragiul i-a dat fiecăreia dintre noi o garoafă.
CUCU: Și ție?
DOAMNA CUCU: Da, și mie.
CUCU: O garoafă?
DOAMNA CUCU: N-ai ghicit.
CUCU: Þi-o fi dat un trandafir?!
DOAMNA CUCU: Un buchet întreg, așa să știi.
CUCU: De trandafiri!
DOAMNA CUCU: De trandafiri.
CUCU: Ãsta nu e întreg la minte.
DOAMNA CUCU: De ce Cucule, să nu fie întreg la minte?
CUCU: Habar n-ai tu câți au pățit-o din cauza... trandafirilor.
DOAMNA CUCU: Nu ți-am spus?
CUCU: Ce mi-ai spus, dragă?
DOAMNA CUCU: Că e drăguț (Cucu bate darabana cu degetele pe fața de masă).
CUCU: Mă' ăsta vrea să-ți facă curte.
DOAMNA CUCU: Asta e.
CUCU: Lasă-l mă ' să se-nvețe minte!
DOAMNA CUCU: Măi Cuculeț dar tu nu ești gelos deloc?
CUCU: Ba da.
DOAMNA CUCU: Păi, nu se vede.
CUCU: Eh, păi asta e că nu se vede.
DOAMNA CUCU: Să știi că tot ce ți-am spus, este adevărat
CUCU: Da, mamă, știu. Afară de flori. Trandafirul este... floarea noastră națională, ce știi tu. Dar rezolvăm noi și asta. A trecut vremea când bărbații mai cumpărau încă flori pentru doamne, le cântau serenade sub balcoane, le închinau ode, se băteau în duel pentru dumnealor.
DOAMNA CUCU: Măi Cuculeț te pomenești c-ai prins șpilul.
CUCU (misterios): Cucule, fă-ți autocritica. Ia spune tu sincer de când nu i-ai mai cumpărat soției tale flori? Mândria noastră, turnătoarea familiei își dorește un buchet de flori. Dar nu vrea trandafiri că ăștia se ofilesc repede și mai ales înțeapă. În-țeapă, ai înțeles? (iese din cameră și se întoarce cu un buchet imens pe care-l oferă soției înălțându-se pe vârfuri pentru a o săruta).
DOAMNA CUCU: Pentru asta te iubesc eu pe tine, Cucule. Pari tu nersărat dar ești copt la minte.
CUCU: La fel ca pepenele, dragă: nu-i afli gustul dacă nu-l strângi în brațe. Dar nu prea tare că altminteri crapă și s-a zis cu el.
DOAMNA CUCU: Haiti!
CUCU: haiti!
DOAMNA CUCU: Și mai scoate odată șorțul ăla de pe tine că nu te-ai născut cu el de gât!
CUCU: Imediat, imediat mamă. Deformare profesioanlă.
DOAMNA CUCU: Ia exemplu de la mine. Eu numai la uzină sunt turnătoare. Acasă sunt o soție model. Model, nu alta.
CUCU: Mie-mi spui? Da' ce eu nu sunt fruntaș la locul meu de muncă? Sau nu-ți mai place cum gătesc și cauți motive pentru o strâmbă? Adică ce, dacă tu poți să fii soția mea și încă una model, eu de ce n-aș putea să fiu gospodina ta și încă una model? Sau mă consideri și tu un fel de... parazit? Fac alergie ori de câte ori aud cuvântul ăsta. Parazit social.
DOAMNA CUCU: Cuculeț, nu mai suferi dragule, că la urma urmei sunt și paraziți absolut necesari și de care nu te poți dispensa. Și eu n-am văzut nici un fel de parazit care să gătească așa de bine ca tine. Hai, te rog, nu mai plânge că-i inundăm pe vecini și-au să ne ceară evacuarea că-i cunosc eu. Ia închipuie-ți că te făcea mama doică la maternitate și cu salariul tău de-abia plăteam o bucătăreasă, căreia poate i-ar fi plăcut să mai și tragă la măsea sau să alerge după pensionari prin Cișmigiu. Asta zic și eu catastrofă, nu tu.
CUCU: M-ai convins, mamă. Mă duc să-mi leg iar șorțul de gât. (Își pune șorțul, se duce la bucătărie de unde se întoarce cu două cești aburinde de cafea).
DOAMNA CUCU: Ai găsit cafea? Te pomenești că e și naturală.
CUCU: Aroma e naturală, sută la sută, dar cafeaua...
DOAMNA CUCU: Aha!
CUCU: Cine bea cafea naturală, în fiecare zi, am citit în nu știu care ziar că ziarele de-asta scriu ca să băgăm la bilă, se urcă singur pe butuci. Adică este nocivă, nocivă cu litere mari. Din cauza asta eu nu fac abuz. Și uite ce bine mă conserv (Își bate bicepșii, pectoralii, își umflă pieptul teatral). Dinamită, nu alta!
DOAMNA CUCU: Nu crezi că la atâta dinamită, mai e nevoie și de puțin fitil? (Răsfoiește o carte, o pune la loc) Apropo de dinamită, dacă eu m-aș duce să lupt undeva pe front, n-are importanță unde...
CUCU: Aoleu, unde să te duci să lupți și pentru ce, mă rog?
DOAMNA CUCU: Nu asta e important. Să zicem pentru... revoluția mondială sau pentru eliberarea... eliberarea cui o fi de sub cine o fi eliberarea aia. Fiecare își eliberează vecinii de cine poate.
CUCU: Tu, ca mercenar? Am trăit s-o aud și p-asta. Sau în forțele ONU: Armata mondială a femeilor libere.
DOAMNA CUCU: Nu mă mai întrerupe, te rog. Și dacă ai rămâne singur acasă, cine te-ar mai proteja pe tine?
CUCU: Aah, nu se poate, nu se poate. Aș veni imediat după tine.
DOAMNA CUCU: Nu mai spune. Și de ce mă rog?
CUCU: Mi-ar fi dor de tine (Alintându-se). M-ai proteja de una, de alta, aș avea grijă de pușca ta, ți-aș unge cocoșu'...
DOAMNA CUCU: Bravo, Cucule: te-ai și repezit la pușca mea.
CUCU: Ssstai!
DOAMNA CUCU: Nu mă speria că trebuie să mă schimb după aceea.
CUCU: Am vrut să spun ceva și am uitat. Ce păcat că era tare amuzant.
DOAMNA CUCU: De unde știi că era amuzant, dacă nu mai ții mine?
CUCU: Știam, dar mi-a ieșit din dovleac.
DOAMNA CUCU: Notează Cuculeț pe o bucată de hârtie deh, că anii trec.
CUCU:Nu, că nu m-am ramolit. Știu eu. Mi-am adus aminte. Ce bine că mi-am adus aminte! Așa, cum să nu, păi se putea...?
DOAMNA CUCU: Mor de curioasă, nu alta.
CUCU: Dimineață am avut un spectacol. Sus la deputata.
DOAMNA CUCU: Haiti! Iar s-a mai certat cu cineva.
CUCU: Aș, de unde. S-a dus bărbatu-său să țină o conferință la clubul din cartier. Învățămât și educație.
DOAMNA CUCU: Conferință? Despre ce?
CUCU: Noroc cu mine că sunt întotdeauna bine informat. (Scoate din buzunar o hârtie mototolită pe care o citește silabisind). Despre „Superioritatea relațiilor de familie întemeiate pe raporturi de stimă reciprocă și afecțiune asemenea în comparație cu starea decăzută a instituției familiei burgheze în societățile bazate pe exploatarea omului de către... de către...” alt om, nu?
DOAMNA CUCU: M-ai dat gata. Dar nu văd unde este spectacolul.
CUCU: Păi, tocmai aici e că în timp ce bărbatu-său trebuia să țină conferința cu argumente teoretice, ea tocmai primise vizita unui personaj masculin, exact ca în familiile alea decăzute burgheze... Ai înțeles, nu?
DOAMNA CUCU: Să n-aud de tine că ai tras cu urechea.
CUCU: Nu-ți stric eu ție dosarul cu mărunțișuri d-astea, mamă, doar mă cunoști.
DOAMNA CUCU: Atunci de unde știi atâtea amănunte?
CUCU: Stai că ajung eu și acolo. Când i s-a dat cuvântul, bărbatu-său și-a căutat conferința în toate buzunarele că nici el nu putea să țină minte ditamai titlul, cu un titlu ca ăsta poți să omori toți elefanții neștiutori de carte dintr-o junglă, și-a căutat cum ziceam conferința prin toate buzunarele dar n-a găsit decât sandwichiul lui cu slănină de două' ș' doi că din aia de optsprezece nu se mai găsește de la un timp. Și atunci...
DOAMNA CUCU: Și atunci...
CUCU: A venit acasă după conferință iar musafirul și-a luat tălpășița prin spărtura de la ghena de gunoi.
DOAMNA CUCU: Ce soartă tristă mai au și cavalerii în ziua de astăzi! Să-și găsească salvarea în ghena de gunoi. Nici nu-ți vine să crezi. Se adunase multă lume?
CUCU: Ca la circ, nu alta. Și fiecare își da cu părerea și comenta în fel și chip. Unii spuneau că deh, la așa conferință, așa căsnicie: adică model! Alții dădeau vina pe ea că a devenit rea de muscă tocmai acum când trebuia să se cumințească. Alții că musafirul e de vină, dacă se grăbea și el un pic, scăpa de belea.
DOAMNA CUCU: Amuzant,amuzant.

Se aude soneria. Cucu tresare speriat. Se dezmeticește, vrea să pornească glonț spre ieșire dar îl oprește autoritar soția care apoi iese din scenă. Se aude în sottovoce un dialog galant purtat cu un bărbat, în vervă. Râs spumos. Cucu fierbe. Doamna trece veselă și bine dispusă fredonând aria amorului din Carmen, intră în dormitor, închide ușa. Zgomote ciudate, nedeslușite. La Cucu, privire de copil neajutorat. Încearcă să se apropie în vârful picioarelor de ușă dar de fiecare dată este readus la realitate de vocea Doamnei Cucu: Ce vrei să faci Cuculee? Apoi vrea să se uite de la distanță pe gaura cheii. Vocea soției: Cucule, nu e frumos să fii prea curios.

CUCU: Iar a pus-o cu roatele în sus. Acum o umflă. Acum îi drege clopoțelul, să vezi.

Se deschide ușa, apare Doamna Cucu purtând bicicleta de ghidon.

CUCU: Iar vrei să pleci, nu-i așa?
DOAMNA CUCU: Da, avem o acțiune foarte importantă: crosul viitoarelor mame. Știi, am fost alese numai noi, cele mai tinere, care intenționăm să devenim mame în viitorul apropiat. În viitorul foarte apropiat. Ințelegi?
Cucu: Păi dacă vrei să devii mamă, stai acasă, nu te duci la cros.

Doamna Cucu iese din scenă. Cucu se apleacă și mai deretică puțin în urmă. Soneria. Temur zvâcnit la Cucu. Deschide ușa un personaj straniu într-un pardesiu de circ în carouri. Partea din față a pardesiului este mai scurtă, în timp ce partea din față atinge podeaua. Poartă cu el un pachet de catifea de vreo doi metri.

ESCROCUL: Bu-bu-bu... Bună zi-zi-zi... noroc dom'le.
CUCU: Ce mai e și cu paparuda asta aici? (Tare): Târgul Moșilor la Obor neică, nu la mine acasă.
ESCROCUL: N-a... n-a... n-a...
CUCU: Ce-mi dai, mă'?
ESCROCUL (opintindu-se): N-a... n-a...
CUCU: Na-ți-o frântă că ți-am dres-o!
ESCROCUL (negație): N-a... n-a... n-a...
CUCU: Na, că mi-am găsit beleaua!
ESCROCUL (Cuvintele întregi le pronunță repezit): N-a văzut Pa, n-a văzut Pa... N-a văzut Parisul ce-ai să ve... ce-ai să ve... ce-am să-și arăt eu ție.
CUCU: Uite că se poate.
ESCROCUL: Te fac in... te fac in...
CUCU: Nțâ! Cânepă vreau.
ESCROCUL: Te fac in... te fac in...
CUCU: Incognito.
ESCROCUL: Te fac in... te fac in...
CUCU: Indian tonic.
ESCROCUL: Te fac in...te fac in... te fac nevăzut dom'le.
CUCU: Neneee, nevăzut dom'leee.
ESCROCUL: Te fac ne... te fac ne... te fac invizibil dom'le, asta e.
CUCU. Nevăzuut?!
ESCROCUL: Nici rada... nici rada...
CUCU: Nici Rada baba, nici baba Rada.
ESCROCUL: Nici rada... nici rada... nici radarele NASA nu te mai detec... detec... nu te mai prind.
CUCU: Stai așa că se schimbă modificarea. Dar dacă nu te grăbești un pic, să știi că aici facem revelionul.
ESCROCUL: Te fac re... te fac re... te faci iute, asta e.
CUCU: Gata. Dă-i drumul.
ESCROCUL: Asta co... asta co... da' plătești.
CUCU: Nu cred până nu mă văd... invizibil. Asta e.
ESCROCUL: Stai un pic, stai un pic... stai un bob zăbavă.
CUCU: Cât costă mă' chestia asta?
ESCROCUL (imaginând un teanc de bancnote): Uite-atât.
CUCU: E cam mult dar să vedem dacă merită (aduce o casetă din care scoate banii).
ESCROCUL: E prea pu... e prea pu...
CUCU: Prea puțin? Știi că ești și pretențios pe deasupra?
ESCROCUL: Mai pu... mai pu... mai pu-pu... Înc-odată atâta.
CUCU: Hai că ne-am înțeles (mai adaugă ceva bani). Dar mai repede că oamenii ăștia (arată spre sală) se grăbesc să știi.

Escrocul deschide coletul din care formează la repezeală un fel de cabină improvizată cum sunt cele de probă din magazinele de confecții. Interiorul celor trei pereți și partea de jos, din catifea neagră.

ESCROCUL: Ești ga...ga... Ești ga... ga... Ești pregătit? (Intră în cabină și începe să se dezbrace lent): A-bra... a-bra... a-bra...
CUCU: Alege și tu un cuvânt mai ușor din două, trei silabe ca la școală. Ce să-i faci? Dacă elaborezi așa cum o faci tu, te adaptezi la situație.
ESCROCUL: A-bra... a-bra... ca-dabra! (Pe ultima silabă se face nevăzut).
CUCU (stupefiat): Bâlbâiță... unde ești mă'? Arată-te din nou. Îl caută prin încăpere). Unde ești mă'? Noroc că nu te-am trecut în cartea de imobil că n-o mai scoteam la cap cu sectoristul. Sau ce mă făceam eu la recensământ? Unde-ai dispărut mă'...? (În diverse puncte ale scenei, apoi în sală se aude intermitent: Cu-cu Cu-cu!
CUCU: Dacă nu te arăți una două îți dau foc la drăcovenie. (Scoate și aprinde bricheta).
ESCROCUL: (reapărând în interiorul cabinei sale improvizate): Cu-cu!
Cucu: Unde ai fost mă' împestrițatule că ți-am dus dorul? (Escrocul își pune pardesiul și iese din cabină).
ESCROCUL: Te inte... te inte... te inte... vrei și tu la fel?
CUCU: Mă dau în vânt, nu alta.
ESCROCUL: Mai dai niște ba... mai dai niște bani ca să te fac ne... ca să te fac ne... ca să te fac invizibil, asta e. Dacă nu... dacă nu... să știi că rămâi așa toată viața ta.
CUCU: Nici prin cap să nu-ți treacă o chestie ca asta. (Rămâne totuși pe gânduri). Toată viața zici?!... Uite pun ultimii bani din bugetul familiei și trecem în regim de alimentare exclusiv pe bază de biscuiți, timp de un an.

Escrocul ascunde banii și-l conduce pe Cucu în interiorul cabinei.

ESCROCUL: Zi: a... zi a...
CUCU: A...
ESCROCUL: A-bra...
CUCU: ...cadabra!
ESCROCUL: Bravo. Să știi că nu te mai v...v... văd. (Se preface a-l căuta după faldurile draperiei, pe sub scaune, prin sală). Uuu... Unde te-ai ascuns domnu' Cucu?
CUCU: Cu-cu. Cu-cu... (Convins cănu-l zărește nimeni, face o serie de giubușlucuri copilărești, îl imită pe Escroc, se ascunde în spatele lui, și altele).
ESCROCUL: Nu mă sss... peria. (Mimează spaima). Nu mă sss-peria că plec și gata.
CUCU: Cu-cu. Cu-cu.
ESCROCUL: Domnu ' Cucu. Domnu' Cucu...
CUCU: Eu sunt in... eu sunt in...
ESCROCUL: in... in... incognito???
CUCU: Eu sunt in... eu sunt in...
ESCROCUL: Indian tonic???
CUCU: Invizibil! Se vede asta cu ochiul liber.
ESCROCUL (aparte): Uite cucu! (tare) M-ai bă... tut. Ești mai ta... ești mai ta... ești mai tare ca Ulise și mai bun ca mine .

Se aude soneria. Cucu privește încântat spre ușă. Escrocul disperat nu mai știe unde să se ascundă. Trece în spatele lui Cucu. Intră Tânăra Subofițer.

TÃNÃRA SUBOFIÞER: Bună ziua domnule Cucu.
CUCU: (se adresează Escrocului):Pleacă de aici că pe mine nu mă vede.
TÃNÃRA SUBOFIÞER: De ce să nu văd, crezi că am albeață?!
CUCU: Cu-cu. Cu-cu. Pe mine nu mă vede, pe mine nu mă vede.
ESCROCUL: Sărmanul Cucu!
CUCU: Nu mă vede, nu mă vede. (Tinerei subofițer): Nu mă vedeți, nu mă vedeți, nu-i așa? Cum să mă vedeți dacă eu sunt...
TÃNÃRA SUBOFIÞER: Cum te văd și cum mă vezi.
CUCU: Cum să mă vedeți dacă nu mă vedeți că eu sunt... eu sunt...
TÃNÃRA SUBOFIÞER: Tras pe sfoară, asta sunteți cetățene Cucu.
CUCU: Păi eu nu sunt... (Dezamăgire) invizibil?!
TÃNÃRA SUBOFIÞER: În nici un caz. V-a tras în piept escrocul ăsta mic și chel.
CUCU: M-ai păcălit, mă'?!... M-ai păcălit mă'?! Așa care va să zică. Hei, las' că-ți arăt eu ție să mai păcălești oamenii cinstiți și care își văd de treburile lor.

În tot acest timp Escrocul care căutase să pună între el și omul legii o distanță asiguratorie, îl vede pe Cucu furios și caută el protecția Tinerei Subofițer.

CUCU: Te strâng de gât,nu alta (gest semnificativ). Ai înțeles mă'? (Pândă prelungită și plină de semnificații).
TÂNÃRA SUBOFIÞER: Dac-ai ști de când te caut drăgălașule. Drăgă-lașule! (Îl ia de guler).
Escrocul se ascunde în interiorul paravanului, își dezbracă pardesiul și dispare. Derută. Nici tinerei subofițer nu-i vine să-și creadă ochilor.