Nu vreau să parafrazez cântecul familiei de circari din „Fram, ursul polar” cu omul și fiara. Opereta sau filmul muzical nu mai sunt de mult la modă. E mai greu să uităm interpretarea unor actori ca Octavian Cotescu și Carmen Galin. Eu am încă o vorbă să mai spun despre cea a ursului în carne și oase...

În primul rând să-l luăm în reflectoarele arenei pe autorul romanului după care s-a ecranizat filmul. Cezar Petrescu. Mare om mare, dom’le! Despre el, publicul interbelic, Carol al II-lea, criticii oficiali (interesați) aveau impresia că e la fel de mare ca Rebreanu și Sadoveanu. În „Note zilnice”, Camil Petrescu deplânge la data de 4 aprilie 1936 tristele realități ale Societății Scriitorilor Români de atunci, în special acordarea premiilor literare unor cântăreți de glii strămoșești și de curți boierești-domnești: “Ieri, Rosetti mi-a arătat raportul lui către rege… A primit un înalt ordin să premieze cu Premiul Național al Fundațiilor Regale pe I. Pillat și Cezar Petrescu. Arată că acesta din urmă are Premiul Național încă din 1931... Propune premiul, postum, pentru Gib. Mihăescu. Ideea nu e rea.
Dar surâd melancolic la gândul că excelentul meu omonim are Premiul Național încă de acum cinci ani, când despre mine nici nu e vorba, nici nu bănuie nimeni că ar putea să fie vorba măcar...”.

Nu ne vine să credem... Gib. Mihăescu putea să moară și să nu obțină și el distincția mult dorită pe-atunci; Camil Petrescu putea să se uite lung pe standul librarilor, ocupat de teancurile romanelor tizului său literar, Cezar Petrescu, care-l acuza în 1930 că se folosește de brandul C. Petrescu pentru a vinde „Ultima noapte…” Lovinescu alături de Blaga puteau fi aleși în Academie numai dacă Ion Petrovici se unea cu Sextil Pușcariu ca să fie înmulțite voturile atât ale unuia cât și ale celuilalt. Altfel, cine știe cine se-alegea... Poate se alegea însuși Cezar Fram urs polar al Academiei Române.

Ursul orgolios, Cezar Petrescu, a făcut ca specia romanului să fie plebeizată. A dat cu laba înspre mesele Cazinoului din Constanța și a apărut primul capitol din “Întunecare”. A elogiat martirajul din 1916-1917 și a inventat clișeele romanului politizat de front. Dacă în perioada interbelică ar fi citit cineva “Jurnalul” lui George Topârceanu, ca să afle murdăria umană din prizioneratul suportat în Bulgaria, ar fi zis că fabulează! Măcar de “Ultima noapte” a lui Camil să se fi auzit atunci mai mult, să fi intrat în manualele liceenilor, precum romanele lui Cezar Petrescu…

Ce înseamnă și trecerea ursului polar pe la Palatul regal, pe la Peleș!