Într-o țară în care cultura este cenușăreasa sistemului, iată că se mai întâmplă și minuni, fie ele chiar și pentru o săptămână. Există prinți care descoperă în colbul cenușii bijuterii ale spiritului creativ românesc. Ei știu să le pună în valoare prin diverse evenimente. Dacă sistemul postdecembrist nu a găsit niciodată resurse pentru cultură, dimpotrivă, a distrus-o step by step, au existat oameni datorită cărora frumusețea spirituală a căpătat puteri magice. Ei au găsit resurse prin care să adune anual, în tabere de creație, oameni de valoare, a căror operă n-ar fi fost cunoscută decât postmortem, așa cum se obișnuiește în ultimele decenii în România, din păcate. Nici atunci nu ar fi fost cunoscută, dacă nu ar exista niscaiva interese politice sau de altă natură. Autoritățile române nu au nevoie de cultură, ele nu-și recunosc valorile decât atunci când sunt descoperite de alte culturi, autoritățile române sfidează frumosul care nu se asortează nici cu nuanța banilor, nici cu lăcomia, aroganța, ignoranța sau dezinteresul aleșilor.

Am avut onoarea să cunosc oameni iubitori de cultură,într-o tabără de creație, departe de mirosul nociv al banilor, departe de noxele orașelor supraaglomerate, departe de miticii care se luptă pentru putere. Acest loc numit Agrieș este un petic de rai, un sat la 80 de km. de Bistrița, binecuvântat de Dumnezeu, unde oamenii sunt niște gospodari desăvârșiți, blânzi, înțelepți, primitori, oameni care se iubesc, se respectă, se ajută. Cătălin Rus, medic psihiatru, un tânăr de 27 de ani, mare iubitor de cultură, a reușit prin forțe proprii și cu ajutorul material venit din partea primăriei satului vecin Târlișua, să adune circa 30 de oameni speciali, din toate colțurile țării, scriitori, pictori, muzicieni, oameni de teatru.

Participanții au fost cazați de câțiva gospodari ai satului, tot timpul cu zâmbetul pe buze, oameni care ne-au pus la dispoziție confortul necesar pentru ca noi să ne simțim ca acasă. Baza, unde ne întâlneam de trei ori pe zi, era casa familiei Rus. Doamna Delia, o gospodină minunată, a avut grijă ca noi toți să avem ce ne trebuie, răsfățându-ne cu mâncăruri tradiționale, specifice acelei zone: fasole cu afumătură și salată de ceapă, zeamă de cartofi cu afumătură și smântână, paste cu brânză, paste cu carne tocată și sos de roșii picant, friptură de pui cu garnitură de orez și salată de sezon (roșii, castraveți, ceapă, ardei gras) etc.

Cei care au făcut posibilă întâlnirea atâtor oameni talentați au fost: scriitorul Adrian Suciu, scriitorul Alexandru Uiuiu, pictorul Eugen Alupopanu, Cătălin Rus, organizatorul și gazda taberei de creație.

Luni, 15 iulie, am fost întâmpinate, eu și prietena mea Raluca Neagu, la gara din Beclean, după o călătorie cu trenul de 8 ore, de Adrian Suciu care ne-a condus la bază. După ce am băut o cafea, am pornit spre tabără. Am fost plăcut impresionată de faptul că s-a oprit de câteva ori pentru a culege flori de câmp, pe care să le punem în camera unde urma să fim cazate. Un gest remarcabil, de admirat, într-o lume în care am uitat să privim frumusețile din jur, să mirosim o floare, să ascultăm susurul unui râu coborât din creștetul munților. Câmpurile pline de fârșituri, căpițe uriașe de fân pe care le-am asemuit cu soldații fânețelor bogate, ne întâmpinau tăcute. Frumusețea locurilor, cu gospodării mândre, făceau pe cei care treceau pentru prima dată pe acolo să-și dea seama de hărnicia oamenilor de pe acele meleaguri. Nimic nu era pus aleatoriu în bătătură iar mușcatele, vesele ca niște majorete, erau nelipsite din tabloul zonei.
Am fost cazate la doamna Horoba Dochia, o femeie de toată isprava.
Deși a plouat toată seara, atmosfera a fost caldă, toți cei prezenți au fost prietenoși. S-a glumit, s-au spus bancuri, s-au citit poezii.

Marți, 16 iulie, activitatea din tabără a fost intensă. Pictorii au început să lucreze în ateleierul improvizat de pe marginea răului sau într-un pod al unei case nelocuite, scriitorii au selectat lecturi pentru evenimentul de a doua zi, ce urma să aibă loc la Vama Veche din Bistrița, trupa micilor actori pregătea un moment special pentru seara de marți, Teatrul Forum, regizat de poetul Raul Coldea, proaspăt absolvent al Facultății de Regie. Petronela Ionescu i-a fost alături, venind cu idei noi. Micii actori- Rusalim Cornel, Negrilă Simona Maria, Bardașu Adrian - au fost însoțiți de actrița Adam Johanna, profesor de teatru la Școala de Arte din Sibiu. Tema momentului teatral a fost cea a discriminării în școli. Subiectul a avut priză la public, acesta dezbătând anumite probleme deficitare întâlnite în învățământul românesc actual.
A urmat un scurt moment liric. O seară reușită în care ne-am apropiat de ceilalți participanți, cunoscându-i mai bine, pictori, muzicieni, actori amatori.

Miercuri, 17 iulie, au fost finalizate primele trei tablouri ale pictorilor Alexandra Narcisa Floarea și Lucian Andrei Avăcăriței. Trupa de teatru repeta pentru surpriza serii, ceilalți participanți făceau miniexcursii prin locurile însorite ale satului, scriau, citeau, pictau. La ora 15:oo ne-am adunat la bază de unde am fost luați de un microbuz și duși la Vama Veche, din Bistrița, nu înainte de a servi câte o pizza.
Soare, bucurie, glume, râsete, bere rece, băuturi răcoritoare, toate la terasa Vama Veche, dotată cu o scenă imensă, împrejmuită de copaci mari care umbreau pe alocuri mica pădurice, întinsă până aproape de piscina modernă.


Seara a debutat cu momentul surpriză pregătit de echipa de teatru, regizată de Raul Coldea. Fiecare actor se apropia de poetul a cărui lectură urma să o citească, îi întindea un pahar cu vin, ciocneau, apoi recita. Astfel au fost citite lecturi aparținând poeților : George Pricop, Valeriu Mircea Popa, Claudia Minela, Raluca Neagu, Adrian Suciu, Silvia Teodora Peleș, Raul Coldea.
A urmat un moment muzical dăruit de Silviu Ilarion Chiorlise , violoncel, care a interpretat suita nr. 6 Sarabanda, de Johann Sebastian Bach.
Au mai citit Alexandru Suciu, poezie și Alexandru Uiuiu, proză. Fiecare dintre cei șapte poeți prezenți la seara de lectură au avut propriul moment liric, bine primit de cei aflați în Vamă, după care Adrian Suciu a prezentat volumul de versuri ,,Cercul de Camfor’’, autor Valeriu Mircea Popa care a încheiat seara de lectură, citind din volumul său câteva creații de excepție.

Am plecat spre Agrieș bine dispuși. Acolo pictorii ne așteptau la foc de tabără, pe malul râului. Am petrecut până după miezul nopții când obosiți ne-am retras spre dormitoare.

Joi, 18 iulie, o zi specială cu multe evenimente. După ce am servit micul dejun, am făcut excursie în munți, într-un loc unde existau izvoare de borcut, apă minerală naturală. Tinerii au făcut foc și țepușe din crengi de copac, în care înfigeau slănină și o perpeleau pe jar. O mâncau cu pită și ceapă.
Am parcurs potecile din apropierea foișorului și ni s-au întipărit în minte frumusețile acelui loc. Izvoare, minicascade, copaci care parcă atârnau între cer și pământ, ca niște cascadori ai universului, fluturi blânzi care ți se așezau pe mână, păsări privindu-ne speriate, parcă certându-ne că am dat buzna în lumea lor sălbatică, au fost motivele care ne-au inspirat, determinându-ne să scriem poezie.
Am părăsit pentru moment acel loc, retrăgându-ne într-o poieniță. Acolo, Adrian Suciu a preparat fripturi, mici și ciuperci, a făcut un pat din ferigi în care a așezat preparatele fripte.


Cât timp grătarul își vedea de treaba lui, s-au format două grupuri: unul cu actorii care faceau jocuri, fiind în continuă mișcare, iar cel de-al doilea, grupul care cânta, fiind acompaniat de Alex Suciu la chitară. Armonie, bună dispoziție, natură ... ce-și mai poate dori un om al betoanelor?
Seara alt foc de tabără. De data asta am participat toți. Adrian Suciu ne-a recitat din poeziile lui Emil Brumaru pe care l-a cunoscut personal. Ne-a povestit întâmplări haioase de la câteva întâlniri cu tataie Brumărel, cum îi spun eu. S-au recitat poezii, s-a cântat, s-au spus glume și întâmplări din alte tabere la care au participat cei de față. Ne-am retras în jurul orei două noaptea.



Vineri, 19 iulie, ultima noastră zi de tabără, am petrecut-o cu pictorii. Este minunat să-i urmărești creând, îmbinând culorile, punând acolo pe pânză o bucățică din sufletul lor și din spiritul rustic, tradițional al satului. Tineri talentați, au reușit să se desprindă de matrițele generațiilor anterioare, aducând un suflu nou în pictură. Am creat poezii privind tablourile tinerilor, pot spune că fără voia mea am fost inspirată de tematica și cromatica lucrărilor.


În anul 2007, în Italia s-a creat o nouă mișcare literar- artistică numită Imagine&poezie, o operă completă născută din fuziunea celor două forme expresive aduse din diverse zone geografice, o combinație de stiluri prolifice celor două arte, momente de creativitate încrucișată. Cred că acest experiment ar putea avea recidive, pentru că pictura este poezia formelor, a simbolurilor și a culorilor. Alexandra Narcisa Floarea, o tânără dinamică, a reușit într-un timp record să realizeze cinci lucrări, fiecare tablou având o altă sursă de inspirație, păstrând totuși tematica propusă de organizatori – satul postmodern.
Eduard Constantin Olaru și lucrarea lui au fost o surpriză pentru mine. Tabloul realizat cu o migală demnă de invidiat, grafică simbolistă, mituri, sintetiza legende ale plaiurilor mioritice adunate în conturul unei perechi de boi. Cuvintele sunt de prisos atunci când privești o asemenea lucrare fără precedent care simbolizează spiritul dacilor liberi.
Iulian Mihai Arseniea reușit să surprindă prin lucrarea sa inocența și blândețea viețuitoarelor satului, sursă de hrană a locuitorilor acelei zone. Cel de-al doilea tablou al său a fost o surpriză pentru tânăra poetă Raluca Neagu. Pe un fundal de umbre pastelate, ea trebuia să scrie poezia realizată cu o zi în urmă, inspirată fiind de ,,bătrânii satului trași în țeapă’’, fârșiturile de pe câmpuri. Lăudabilă inițiativă.
Lucian Andrei Avăcăriței a ales ca temă a lucrării sale ușa unei case părăsite, ușă în spatele căreia erau adunate multe povești despre viețile celor care au locuit acolo. Cromatica aleasă a fost aceea a naturii în stadiul celui de-al treilea anotimp, trecere de la explozia de viață specifică verii, la acceptarea sfîrșitului unui ciclu existențial, toamna, anotimpul care transformă natura într-un ritual de culori, de la brunul pământului, la verdele smarald al firului de iarbă.
Loredana Coman a realizat un tablou cu simboluri puternice, crucea, șervetul alb cu motive naționale, simbolul spiritului neaoș românesc, farfurii cu motive tradiționale specifice zonei, o lampă, simbolul luminii, toate având rădăcini albe către credință, către divinitate.
Îmi pare rău că nu am stat până la finalul taberei, lucrările pictorilor Eugen Alupopanu și Cristinei Borșa nefiindu-ne prezentate, nu am putut scrie nimic despre ele. Sunt convinsă că și tablourile lor sunt speciale.

Am lăsat în urmă un sat frumos cu troițe din loc în loc, semnul credinței, un sat rupt de lumea urâtă a orașelor care transformă indivizii societății în victime ale civilizației, în care omul a uitat să trăiască, îndepărtându-se de natură, de credința adevărată, de tradiție și obiceiurile străbune. Privesc în urmă, merii parcă își iau rămas bun, mișcându-și crengile pline de fructe, fârșiturile sunt înălțate de gospodarii locului care, cât e ziulica de mare, cosesc iarbă și înalță soldați de paie, vacile trec leneșe spre casele lor, bătrânele satului încă mai spală preșurile la râu, același care ne conduce până la gara Beclean.



ave!