Epigramiștii sunt oameni serioși, dom’le! Nu te pui cu ei, că ei, în patru versuri, exprimă esența lumii. Și, dacă îi mai și pui să organizeze festivaluri, ai sfeclit-o! Programul e program, orarul e orar, albul e Eugen Albu, negrul e Dan Negru!
Așadar, am ajuns la Humor vineri, pe seară, care-cum. Unii cu trenul, alții cu ca-trenul! Am fost cazați compact, pe o rază de maxim zece kilometri, împrăștierea fiind planificată în funcție de sexe, vârste și sforăicioși. Evident, onor juriul a beneficiat de business class!
Aventurile au început sâmbătă dis de dimineață, când, conform planificării, trebuia sa fim la 10.00 în față la primărie, să plecăm cu un microbuz în drumeție. Așadar, la 10.30 fumătorii încă mai trăgeau din papiroase, dar, în urma îndemnurilor celoralți, i-am grăbit în așa hal, încât, matinali, la 11.30 am decolat.
Preventiv, politic vorbind, am fost băgați la ocnă. Adică, sincer vorbind, până am intrat, întâi s-au fumat alte șaij’de mii de țigări, am gustat din producția locală de bere artizanală și de gogoși specific bucovinene (donuts). Dar a meritat! Am văzut Salina Cacica, unde ne-a uimit perfecțiunea galeriilor și minunăția sălilor funcționale încă. O mențiune pentru sala de bal, unde, oameni serioși, am pus de un rock’n’roll. În rest, ne-am măsurat replicile, pentru că, nu-i așa, „Cine limba lungă are/ Va săpa cinic ani la sare”!


Epigramiști la ocnă!

Cât ne-a ținut cumpătarea, se vede:

După vizita la Salina Cacica
Epigramiștii-n ocnă-au fost,
Pe scările epuizante,
Că poate-poate este rost
De niște sare, pentru poante.
Laurențiu Ghiță

Pe la salină, după ani,
Afirm și eu, ca toți cei triști:
Azi, printre-atâția bolovani,
Am mai văzut și umoriști!
Vasile Larco

În mină, barzii de tot felul
Au coborât în pas ușor,
Visând s-ajungă la nivelul
Atins de operele lor.
Florian Abel

Între câteva reprize de ploaie, ne-am ostoit neliniștile religioase, vizitând Catedrala Catolică din Cacica și mânăstirile Arbore și Dragomirna. Așadar, 2-1 pentru ortodoxie. În consecință, a urmat rătăcirea prin pădurea prin care trecea drumul spre Dragomirna, cu evidențierea primarului Moldovan, cel care a alertat un pădurar care ne-a descuiat bariera. Altfel, deja se făceau planuri de barbecue cu hribi și coajă de mesteacăn! Sau se căuta un umăr de sprijin:


Oboseală mare!

Foamea, disperarea, ne-au împins la gesturi necreștinești, cei mai înfometeți dintre noi atentând la cireșul amar al Sfintei Mănăstiri. Numai gardul cu sârmă ghimpată, electrificat și afurisit ne-aoprit să sărim și la mere.


Nică-a lu’ Ștefan al Gârdei și Corneliu Zeana la cireșe.

Dar, ce, te pui cu foamea noastră de cultură? Adică.... ce cultură? Foame, nene, pur și simplu! Prima dată ne-am așezat la masa la o benzinărie. Cârcotașii au cârcotit și am ieșit, ca să mergem la restaurantul alăturat. Aici, din motive de nunți și botezuri, am primit reject. Așa că ne-am mai așezat o dată la vechile mese. Dar bucătarii, bată-i vina, nu ne-au dat un termen de livrare furaj mai mic de 45 de minute, așa că ne-am luat stomacurile la spinare și am ajuns în Suceava, la pizeria Del’Iri.
În așteptarea bucatelor, s-au citit versuri și s-au recitat catrene. După o poezie a lui Larco având ca leit-motiv expresia ”din când în când”, Petru-Ioan Gârda a făcut observația justă:

Ne-a dus cu... vorba dom’ primare
Pe la biserici, rând pe rând,
Ne-a îndemnat să lingem sare
Și să mâncăm... din când în când!

După ce, în sfârșit, au apărut chelnerițele cu platourile, noi, delirând deja, ne-am îndopat ca ploșnițele.
Logic, odată ajunși apoi la următorul punct din program, la berbecuțul la proțap pregătit pentru cină, numai disperații au mai făcut față, restul, făcând fețe-fețe. Iar când gazdele au scos la iveală și o salvă de mici și două duzini de fleici, rumeneala din obraji a făcut loc la un verde crud de toată frumusețea.
Dar asta nu ne-a împiedicat să ne facem de cap, adică să citim epigrame și să chibițăm pe marginea duelului cartoforico-iluzionistic Vasile Vajoga- Carmen Steiciuc, câștigat la galop de poeta suceveancă, ea având cărți mai multe, mândre și cornute, și spectatori mai bărbați. Cavaler, Vasile a recunoscut:

D-rei Carmen Steiciuc și iluzionismul practicat de ea

Speranțele ne sunt deșarte,
Conform acestei seci concluzii,
Când Carmen scoate-o nouă carte,
Să nu vă faceți mari iluzii!
Vasile Vajoga

Dar Festivalul își cere drepturile sale și deci, a doua zi, după o vizită la Muzeul Oului din Vama, păstorit de surorile Letiția și Cătălina Orșivschi, ne-am deplasat la Casa de Cultură din Gura Humorului, unde a avut loc Festivitatea de Premiere, în cadrul căreia, juriul amintit câteva paragrafe mai sus (și alcătuit din George Corbu, Cornel Udrea, Ioan Toderașcu, Petru Ioan Gârda și Carmen Steiciuc) a binecuvântat următorii premianți la
Secțiunea EPIGRAMÃ:

Premiul I : Florin Rotaru, Buzău:
Soartă
În traiul ăsta furtunos,
Pot afirma că-s norocos,
Căci ghinion nu am avut
Decât... atunci când m-am născut.

Șansă
În ziua-aceea, când ne-am întâlnit,
Cu-adevărat Fortuna mi-a zâmbit,
Dar norocos am fost cu-adevărat
Când am cerut-o și... m-a refuzat.

Confesiune
Ades norocu-n cale mi-a ieșit,
Și l-am simțit alăturea, fidel,
Că unde-am mers mereu m-a însoțit,
De regulă, când am călcat în el.

Fapt divers
I-a servit și doamnei șocul
Viața, cu-ale ei contraste,
C-a bătut-o ieri norocul
...De i-a rupt vreo patru coaste.

Fatalitate
În viață, fără echivoc,
Trăind așa, după șablon,
Eu am avut mereu noroc
...de ghinion.

Premiul II: Gheorghe Bălăceanu, Iași:
Noroc
Să fac amor c-o blondă-așa frumosă,
Chiar am noroc, departe de-a mă plânge,
Înclin să cred că e și credincioasă,
Căci mulți mi-au spus că are cruci și-n sânge...

vestea
Aflând că și copilu-a moștenit
Defectul meu, „căzui” din tot înaltul!
Noroc de vestea ce m-a liniștit...
Că l-a făcut nevasta mea cu altul.

salariat
Că-i noul șef corect, s-a bucurat
Căci numai dânsul, pentru prima oară
I-a spus că nu va fi persecutat,
Ci merită din plin... să-l dea afară.

concurs cu premiu surpriză
Fiind câștigătorul desemnat
Cu mult noroc de-o conjunctură fastă,
Patronul bucuros mi-a înmânat
Pe fiica sa urâtă, de nevastă.

chirurg renumit
Noroc când fu să fie operat,
Avea, deoarece și singur cuc
Putea s-o facă, dar a refuzat...
Fiindcă nu voia să-și dea ciubuc.


Premiul III: Vasile Larco, Iași:
Unui soț și simultaneitate

Noroc și ghinion de ai
Îți poți modifica destinul:
Când prinzi și ultimul tramvai
Și pe nevastă... cu vecinul!

competitorilor mei

Pe la concursuri de umor
Uit să trimit - crud abandon –
Se vede că am ghinion...
Dar ăsta e norocul lor!

Căruțașul care nu știe că are un cal năzdrăvan

La moară-n deal când se ducea
Dădea cu biciul des în cai
Dar murgul cel din hăis zicea:
„ Azi OM să fii, noroc să ai”!

Ghinion național

Motive sunt de-ngrijorare
Cu soarta unui brav popor
Când țara lui e ca o floare
Și mulți o vor în „glastra” lor.

Ghinion izvorât din noroc

Vitezei n-o să-i duc azi dorul,
Zicea șoferul prea grăbit,
Și-a prins pe verde semaforul...
Dar și fiola s-a-nverzit.

Mențiuni: Sorin Cotlarciuc, din Iași, Ionel Iacob Bencei, din Timișoara și Laurențiu Ghiță, din București.
La Secțiunea Poezie Umoristică, premianții au fost tot epigramiștii noștri: Florian Abel, din Valea Măcrișului, Florin Rădulescu, din București, Vasile Vajoga din Iași. Mențiuni: Tincuța Bernevic, din Bacău, Dorel Gaftoneau, din Botoșani și inevitabilui Vasile Larco, din Iași.
Ne-am luat adio de la gazdele noastre, exprimându-ne recunoștința, cum altfel decât în patru versuri, care cum a putut:

Pe Cotlarciuc și Moldovan,
Când văd că trec în goană anii,
Eu, astăzi, nu mai dau doi bani,
Ci, dau, că merită, toți banii!
Vasile Larco

Lui Constantin Moldovan, primarul Mănăstirii Humor:
E gospodar, de pus în ramă
Și nimeni nu-i contestă harul;
Semnează chiar și epigramă,
Cum știm cu toții, ca primarul.
Florin Rotaru

Pe final, iată și poza agonicilor, cu un grup extrem de fericit:


Agonicii. De la stânga la dreapta, de sus în jos: Vasile Vajoga, Petru Ioan Gârda, Florin Rotaru, Eugen Sfichi, Laurențiu Ghiță, iar jos: Ioan Toderașcu, Florian Abel, Alexandru Oltean.

La plecare, pe drum, împătimiții șahului au dat un simultan printre mici și ciorbe rădăuțene, în timp ce oamenii serioși își descărcau pozele pentru eventuale cronici. Până ne-au gonit ospătarii, că țineam masa ocupată!


La o tură, pe centură.

Mulțumim maeștrilor pozari Ioan Toderașcu, Petru Ioan Gârda, Laurențiu Bădicioiu, precum și celorlalți care au pus mâna pe telefoane, pe coase, pe furci și topoare și ne-au pozat de s-a umplut FACEBOOK-ul.


Laurențiu Ghiță, București