Comunităţi - Academia Română - Dicționarul L/O de bianca marcovici

ACADEMIA ROMÂNÃ- DICÞIONAR L/O
-2005

Marcovici, Bianca (22.VI.1952, Iași), poetă. Este fiica Anei (n. Blemovici) și Șaul Grimberg, maistru electrician.Urmează în orașul natal Liceul « Dimitrie Cantemir », Liceul de Artă « Octav Băncilă », secția de muzică, și Facultatea de Construcții Civile și Industriale a Institutului Politehnic « Gh. Asachi », lundu-și licența în 1976. Colaborează cu poezie la « Cronica », « Convorbiri Literare, « Luceafărul », România Literară », « Ateneu », « Revista cultul mozaic », « Ramuri », « Dacia Literară”« Poesis », « Contrapunct » ș.a. Frecventează cenaclul ieșean Junimea. Între 1990 și 1991 lucrează ca redactor la Editura Omnia din Iași.

Emigrează în Israel în 1991, este inginer constructor la « Societatea de Electricitate « din Haifa. Colaborează la numeroase publicații de limbă română din Tel Aviv, Ierusalim, Haifa ș.a. și deține mai multe premii literare ) Premiul « Sara și Haim Ianculovici » Haifa, 1991-, Premiul Internațional Uzidin, 2000 și L.Blaga ș.a.).După primele două cărți de versuri – Marii anonimi (1985) și Ochiul cuvântului (1987) -.M. se face remarcată prin culegerea lirică Dincolo de Paradis (1989). Apar aici temele sale esențiale, precum transfigurarea prin poezie spre a ajunge pe « planeta lui Novalis » sau iubirea, văzută ca altă cale de acces spre esențe, trecînd lumii « transparențele poetului ». Impactul psihologic al strămutării în Israel adâncește și conferă textului poetic noi valențe. Volumele Intermezzo (1992) și Revolta sângelui (1992) o situează în câmpul stilistic al postmodernismului. Autoarea renunță la accentele romantice anterioare în favoarea autoironiei și a distanșării de civilizația ce aliniază. Deși mai crede că « fiecare literă are sunet și culoare », poeta se descoperă ca entitate aberantă în noua ei lume. Restructurarea interioară propune și alte echivalențe ironice, eul liric simțindu-se « în renovare », ca o clădire împresurată de schele « de zidărie ». Erotica sună și ea mai puțin exatic în Intermezzo, metaforele sugerează strângeri printre « frunzele remușcării » sau transformă arghezian mierea în venin. Decupașele lirice ale realității israeliene se mențin totuși la nivelul consemnării. Abea versurile Revolta sângelui fixează temele proprii scriitoarei într-o stilistică personală. Discursul are acum ritmul strangulat, răsuflarea tăiată. Realitatea –sechelele dictaturii comuniste, descoperirea traumatică a legii banului și a inechității, eroziunea erosului – se proiectează într-o frazare sobră, puternică și laconică. Focul și sângele, două simboluri convergente, pătrund în miezul dramei istorice israeliene, ca și în inima trăirilor incandescente ale celei care scrie. »Ochii poetului ard », literele carbonizate devin « semne negre încercuite », îmbrățișarea iubitului lasă « arsură ». Poeta se identifică firesc cu o mitologică întrupare chinezească « Dragon am fost, fantastic și rar » Metafora ironică închipuie o lume a fragmentelor dezarticulate, spre a sugera absurdul civilizației contemporane, corsete, capete de păpuși, măști de bufon compunînd un colaj suprarealist alegoric. « Magia pietrei (1995) se organizează în jurul mineralului ca simbol al eternității condensate. Piatra clădește temple, nu neapărat reale, concrete, ziduri cu « crăpături », « morminte », « răni », scuturi », pătrunzînd în simbolul istoriei înseși . Astfel, umbra tatălui priveghează templul de sub o lespede mortuară. Dar pietrele pot fi și palme cu linii misterioase, cerând, ca niște « pietre –ghicitori », cititul chiromanților. Viața secretă a pietrei pulsează de forța expresiei, e « bolnavă de poezie ». Culegerea Þara Extremelor (1997) probează un echilibru artistic matur. Tensiunea « știrilor » dramatice e urmată de pacea Șabatului, « o zi virgină și veșnică », când pacea dilematică și fragilă se aseamănă hainei, « cu stofa întoarsă pe dos ». Cartea de proză « SCHIÞE PE PORTATIV » ( 1995) are un aer comun cu lirica poetei, cel puțin tematic. Evocarea teroarei kafkiene din ultimii ani de regim ceaușist stă alături de instantanee din cotidianul israelian. Autoarea le-a numit « eșantioane », « flacoane » de « viață concentrată », sugerîndu-le astfel esența.

( cărțile din dicționar, până la 2002, apar la biografie in site, n.a.)

Repere bibliografice :

Cezar Ivănescu, Numele poetului, Bianca Marcovici, LCF, 1984, 6 Solo Har, Generația confruntărilor, Tel Aviv, 1994, 177-180. Titus Popescu, O țară poetică și bilingvă, »Þara extremelor », Observator Munchen, 1997, 1-2. Cristofor, Þara Sfântă, L 136-139. Aczel, Scriitori rom. Israel, 100-104
E.E.T
ACADEMIA ROMÂNÃ
, 2005
DICÞIONARUL GENERAL AL LITERATURII ROMÂNE, MARCOVICI, PAGINA 219-220

pentru conf. B.M

agonia romana v3	Agonia - Ateliere Artistice \| Reguli \| Mission	Contact \| Înscrie-te



Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara