Frunza de stejar a Cenaclului de Seară

« Poetul anunță cetății, pământului
Că ploaia există, anunță oamenilor că au datoria
Să spere »
(Octavian Paler)

Cenaclul de Seară a fost și este de la începuturile sale un spațiu de formare a tinerilor și mai puțin tinerilor cu talent și aplecare spre cele scrise. Desigur, în istoria, puțină ca timp (aproape doi ani), dar densă ca sesiuni (întâlniri săptămânale), au trecut pragul acestui cenaclu – fie că se ținea într-o pivniță, într-o vilă, în Blue Jack, sau în Rotonda 13 – și valori autentice (unii au rămas, alții mai vin din când în când), și poeți de unică folosință, dar și oameni care, doborâți de realitate, s-au rătăcit de drumul pe care noi îl urmăm bucuroși: drumul scriiturii.

Nu am de gând să fac o dizertație despre criza morală a literaturii de astăzi, despre pseudo acte de cultură sau despre zburdălnicii sintactice mai năstrușnice decât iapa popii din Simila pe care le fac confrații noștri. Intenția mea este să afirm că de când tot trec oameni prin cenaclu, puțini au fost cei care doar din câteva discuții să înțeleagă scopurile noastre de grup și să adere mai repede și mai complet la idealurile noastre, ca Violeta Stika, poeta, care ne-a prezentat sâmbătă, 16.06.2007, câteva din creațiile sale.
În scrierea sa, Violeta nu pierde gustul marilor mistere, utilizează cu intuiție feminină trandafirii transparenței spirituale și scrie firesc. Senzațiile și imaginile din versurile poetei redau cu fidelitate acea liniște interioară pe care Omul Violeta Stika le are și stăpânește. De aceea poate nici nu a provocat un cataclism lingvistic sau imagistic atât de așteptat de unii dintre noi. Violeta nu are o scriere cu axele frânte ci una cu o intuiție descriptivă deosebită, în care urmărește, tablou după tablou, să transmită cititorului – uneori poate prea clar – subtilitățile gustului, așa cum le percepe femeia. Violeta este cu siguranță o scriitoare care va dura oricum mult mai mult decât ecourile celor scrise despre ea.

Dl. Profesor Florin Iordache, cel care dezlănțuie de regulă potopul de grindină criticistă asupra cititorilor din cenaclu, susține că Violeta Stika este o poetă autentică, greu de așezat pe o scară valorică. Poemele prezentate curg, sunt în corespondență cu tema aleasă, ies din contextul feminist. Poemele sunt realizate din punct de vedere al prozodiei și se cunoaște că, prin sensibilitatea afișată în texte, poeta Violeta Stika este apropiată lecturilor din Marin Sorescu.

După părerea domnului Ioan Rațiu, cuvintele nu sunt numai uneltele ci și infirmitățile noastre, iar argumentul poetic vis-a-vis de Violeta Stika ar fi: cuvântul ne ajută sau ne înfruntă, între putința lui de a fi și neputința lui, nimeni nu se poate lovi doar de realitate. Violeta clasicizează poetic motivul clipei. Ea a înțeles jocul: clipa este infinitul mic, din cauza căruia nu poți atinge infinitul mare. A scos în evidență dl. Ioan Rațiu și paradoxul întâlnit în versurile Violetei: « visele se duc să doarmă puțin » și faptul că sunt versuri pline de zbateri interioare și de lanțuri de imagini bine conturate. Poezia, spune dl. Rațiu, trebuie să se sprijine pe poezie pentru a rămâne poezie.

Conu Marius, acest conglomerat între conștiința inelului, zbatere poetică și luciditate critică, spune că poezie Violetei Curge, nu are nici o angoasă, nici o nevoie. Poezia i se pare nostalgică, rememorarea unor timpuri și atât. Nu apare lupta cu prezentul și nici superficialitatea ca ancorare în realitate. Există o naturalețe a prozodiei și Conu Marius crede că în poezie nu există nici o lege în afară de fascinația pentru cuvânt și pentru puterea lui. Dacă nu crezi în miracol, dacă nu instigi, nu poți face nimic.

Petre Fluerașu, cel care a citit pe data de 16 iunie la Cafe Deko alături de poetul Adrian Firică, sfâșie poemul introductiv, unde apare construcția « necuvinte », pe care Petre o recunoaște ca nichitiană, considerând poezia Violetei Stika patetică și bazată pe emoții neconcludente: versuri lungi care îngreunează lectura, finaluri ridicole, nu păstrează o logică a textului, majoritatea fiind meditații filosofice care merg ca motto. Dacă vrem să scriem pentru public, zice Petre, trebuie să scriem ce vrea publicul.

Domnului Ioan Turensky îi place evoluția Violetei Stika în postura de poet, fiind surprins de verbul bărbătesc și plăcut al autoarei. Dacă un poet nu poate înțelege ce a scris altul, după părerea lui Turensky, este cu siguranță vorba de chinga, cutuma gramaticală. Orice poet are și lucrări slabe, care scot în evidență versurile bune. Violeta a fost poate prea preocupată de încadrarea poeziei în cutume.

Ioan Rațiu este de acord cu cele spuse de dl. Ioan Turensky, susținând că în fiecare poem există detalii care întregesc imaginile pe care poeta vrea să ni le transmită.

Liloo – Liliana Hanganu, muzeografa noastră, crede că poeta a mers pe două mesaje: primul ca o fugă de prezent și al doilea ca o recuperare a unei tandreți pierdute. Nu este o poezie feministă ceea ce ne-a citit Violeta, ci urmele unui moment trăit intens, o poezie a jocului, ca regăsire a universului pierdut a maturității calde.

M. Ariana Ivănescu crede că există o preocupare pentru poezie în viața interioară a Violetei, cunoscându-se de departe că autoarea iubește poezia, exprimarea în versuri.

Doamna Monica Mureșan vede în poezia Violetei un mixtum compozitum în care și starea și vârsta la care au fost scrise pentru eliberare sau exercițiu, au o influență în dialogul cu sinele ei. Se simte ca tematică drama, poezia Violetei este veridică, nu este superficială, și este egală cu ea, pentru că e sinceră. Nu este o poezie intimistă. Poate că intrând mai mult în lucrurile intime ar fi reușit să depășească epigonismele. Exercițiile stilistice sunt redundante în poezia Violetei, se observă impresiunile lecturilor, și sunt de apreciat ca diversitate de stări generate de amprenta poetei. Are și contrarietăți, demitizări, dar totul este în fapt un manuscris de atelier.

Pauză.
După pauză s-a trecut la partea a doua a cenaclului, care de această dată a fost dedicată memoriei regretatului om de cultură Octavian Paler. A fost evocat prin citate, amintiri, selecții din texte, de către toți cei 20 de participanți la sesiunea de cenaclu. Înregistrarea audio a acestui moment deosebit a intrat în fonoteca cenaclului de seară, alături de discurile de vinil pe care poetul Alexandru Ciocioi ni le-a dăruit.

Partea a treia a fost o îmbinare armonioasă între chitara fermecată a Alinei Stika, venită special să ne (în)cânte pe versurile Violetei și discuții efervescente pe marginea textelor pe care participanții le-au citit. Remarcabil a fost poemul lui Ioan Turensky, dăruit în manuscris Cenaclului de Seară, precum și – din nou Alina Stika și chitara ei. Finalul a fost o surpriză plăcută, făcută tuturor de poetul Alexandru Ciocioi, care ni l-a prezentat pe scriitorul Zaharia Bârsan, autor ardelean de poezie, teatru, eseu, proză, un nume pe nedrept mai puțin cunoscut. Mulțumim, domnule Alexandru Ciocioi.

Vă așteptăm în Rotonda 13, locul liber de cercuri, sâmbătă, 23 iunie, 2007, orele 17.30, pentru a comenta creațiile pe care doamna Monica Mureșan, le va aduce și supune dezbaterii.

Clipa dă Sens !


Ioan Gabriel Pușcă Lupișor