agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3198 .



Elixirul fericirii
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [C. Hanganu ]

2007-06-22  |     | 





Venit de niciunde, Octavian Mareș dă năvală în literatură direct cu un volum, înălțându-și cu sprijinul Editurii Casa Scriitorilor o „Statuie în amurg” (Bacău, 2004) și încercând, astfel, să forțeze atât evadarea din singurătatea care-l apasă, cât și să găsească leacul miraculos capabil să-l țină în viață.
Conștient că „acum, când oftatul trage spre ultimele suflări”, tentativa sa de a se agăța de un pai poate fi o „strădanie poate zadarnică”, nu cade pradă deznădejdii, ci, dimpotrivă, se prevalează de acea „genă rătăcită” ce și-a cerut dreptul, alungându-l în „această țară a versului”, și dă frâu liber gândurilor, oferind prin avalanșa de texte „hrană neîmplinirilor sufletului”.
Slalomând printre „preocupări atât de domestice”, caută vorbă cu stelele, spunându-le ceea ce nici lui nu cutează a-și spune, dar mărturisind în acest fel și lumii „ce gândește ea / mai departe de felul ei de a fi”. Chiar dacă se poticnește adesea, simțind cum „Moare trecutul / Sub geana apusului”, continuă să cioplească „sfârșitul stâncii”, să mângâie „colțuroase muchii / Cu truda frunții șlefuind / Zilele grele / Legănând nopțile lungi”, să rostească rugi încălzile de „Flăcările iubirilor nemărturisite” ori să cheme răcoarea din mâna iubitei.
Ca o „împlinire a jertfei” își dorește pe frunte „mirul sărutului”, însă își dă seama că, „biet sărman ce-ncumetă să viseze”, nu o va putea iubi cu aceeași intensitate pe femeia-zeiță, cioplită din „marmură nemuritoare”, întrucât ea e flacăra ce-l arde, întreținând „Misterul visului / În valea rătăcirilor”. Acestea „învăluie / Liniștea din leagănul / încercărilor”, dându-i posibilitatea să scrie o partitură specială: „Cuvinte răzlețe aleargă / își caută albia / pe urmele lor metafore / arpegii din note picurate / pe răzorul portativului / înfloresc în melodii nemaiauzite / miresmele gamelor minore / tulbură ljniștea sincopelor / ridicate cu măiestria diezului la cheie / întruchipând în cântecul șoaptelor / bucuria poeziei”.
Poezia, de altfel, a răsărit pentru el „ca o floare”, a devenit „o boală”, însă una „care te face sănătos” și acest aspect e sesizabil la fiecare pas, întrucât cuvintele poemelor tâșnesc de cele mai multe ori dezinvolt, exprimând nonșalant stările prin care trece. Această ușurință sau grabă cu care lasă gândurile să zboare nu e totdeauna și benefică, existând suficiente „cioplituri” ce puteau rămâne în afara paginii tipărite, dar care din păcate au fost incluse în sumar, micșorând valoarea de ansamblu a volumului.
Alternând zvâcnirile cu prăvălișurile, stihuitorul își urmează imperturbabil crucea spre „dumnezeirea supremei disperări”, transformând nopțile de „chin și insomnie” în veritabile lupte cu „fantomele ce locuiesc” în hăul în care el însuși se cufundă adesea. Aflat la „răspântia timpului”, caută urmele care-l dor pe „cerul amintirilor”, însă fără a se desprinde de iarba de acasă: „Umblu în amintire prin iarba / Ce mângâie rece cu alint de rouă / A așteptat ani în șir răbdătoare / Sfârșțitul rătăcirilor mele pe oriunde / Dar pe același pământ mereu / S-a ridicat spre soare dorind / Căldura fragedă a piciorului / De copil adăpostit la sânul lui / Am venit / Talpa mea trudită oricând te va apăsa / Vei crește iar și iar / Și pentru mine vei rămâne iarba / Verde de acasă”.
Inevitabil, trimiterile la moarte apar destul de des, dar de fiecare dată în „cenușa amintirii mai e o speranță” și asta pentru că „Poezia e scutită de moarte”, motiv pentru care, în dărnicia lui, o și botează cu „numele de veșnicie”. Oscilând între lumini și umbre, zbuciumul său urcă și coboară pe val, conturând un destin sinuos, ce nu l-a ajutat să câștige nici un război, ci doar ici-acolo câte o luptă.
Ascultând cum „foșnesc / Aripile albe ale depărtării”, Octavian Mareș trece cu eleganță peste încercările ultime și, deși are ochiul „obosit de suferință”, mai cere „acuma răgaz locului unde / Cu împovărarea vieții toate merg”. Cu voia cititorului s-ar putea să meargă și acest volum de debut, care, chiar dacă nu e scutit de imperfecțiuni, aduce în atenție un autor dornic de afirmare, purtător al unui mesaj cu o anume încărcătură lirică, capabil să se lupte atât cu stângăciile, cât și cu timpul. Depinde doar de el dacă „Umplerea amurgului / Însângerat de atâta mers” va fi sau nu cu folos pentru literatura română, așa cum, „Înfrânt, zăgazul adormirii / Dă florilor luciri de diamant”!





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!