Apariția, în 2004, a „Enciclopediei Bucovinei” de Emil Satco a declanșat, se pare, bătălia pentru o replică băcăuană, timp de trei ani economistul Emilian Drehuță asumându-și rolul de mobilizator și coordonator al nucleului de cercetători ce a acceptat această dificilă misiune. Tentative similare au existat și înainte, începând cu Ortansa Racoviță, care în 1892 a publicat primul „Dicționar geografic al județului Bacău”, și sfârșind cu istoricul Corneliu Stoica, autorul enciclopediei „Valea Trotușului”, o lucrare cu adevărat monumentală, singulară pe plan național prin exhausivitate și rigoare științifică, dar în timp ce el și-a valorificat fișele completate cu migală pe parcursul a trei decenii de căutări prin arhive și la fața locului, colaboratorii enciclopediei ce urma să se nască au avut la dispoziție un răgaz înzecit mai scurt, de unde și impresia că „vocile” nu s-au armonizat și că rodul trudei lor e improvizat și lipsit adesea de profesionalism.
Intenția inițială, după cum aflăm din „Prefață”, a fost aceea de a „concentra, într-o singură lucrare, o multitudine de date și informații despre județul Bacău, adunate din cele mai diverse domenii, într-o lungă perioadă de timp”. Pe „baze istorice și statistice” la început, dar, pe măsură ce a avansat culegerea de date, s-a simțit nevoia lărgirii sferei de cuprindere a informațiilor, în așa fel încât, la final, să se realizeze, „poate, cea mai cuprinzătoare și bine documentată lucrare de acest fel, despre județul Bacău, de până acum”.
Criteriile de la care s-a pornit în selecție și redactare nu ne sunt oferite, „criteriul unic ales pentru prezentarea datelor cuprinse în Enciclopedie” fiind doar „ordinea alfabetică a subiectelor”. Așa se face că fiecare din cei 27 de colaboratori „principali” scrie după cum îl taie capul, rândurile alocate rareori sincronizându-se cu nivelul valoric și calitativ al operei personalităților alese. În vreme ce, bunăoară, biografia Maestrului Ilie Boca, pictor de talie europeană, e expediată în 13 rânduri, din care abia aflăm câteva date sumare și nerelevante despre viața și creația sa, naivului Ioan Măric i se consacră 30! Iar exemple de acest fel sunt cu zecile, eu însumi având surpriza să mă regăsesc cu o pagină alocată, în timp ce fișa prozatorului George Bălăiță numără doar 24 de rânduri!
Aceste discrepanțe dovedesc din capul locului fie că n-au existat din start bareme impuse pentru fiecare gen de fișă, fie, dacă au figurat în proiect, acestea au fost încălcate cu nonșalanță și acceptate de coordonator, în absența altor variante mai bune. Subiectivitatea e, de altfel, la ea acasă, rare fiind cazurile când autorii dau dovadă de neutralitate și redactează nota în concordanță cu cerințele lexicografice. În marea lor majoritate nu au însă habar de aceste cerințe, pentru că altfel nu ne putem explica totala harababură întâlnită în pagini. Găsim, e drept, și notații mai aproape de standarde, dar cu trimiteri explicite în text (studii, carieră, activitate științifică, la economista Eugenia Harja, de exemplu), însă suficient de multe sunt expediate în mare grabă, neglijent redactate și fără minimum de date ce se cer unei fișe de dicționar. „Performér” în această direcție este ziaristul Ștefan Olteanu, care lasă impresia că reconstituie informațiile din memorie, abuzând de generalități și uitând cu desăvârșire performanțele aparținând sportivilor recomandați, dar reamintind, de fiecare dată, care le este… înălțimea!
Lipsa de unitate în concepția articolelor e ilustrată și de faptul că unii autori nu s-au mai obosit să prelucreze informațiile primite de la subiecți, ci le-au înșiruit întocmai, în timp ce alții, în exces de zel, au spicuit inclusiv reperele bibliografice. Nu puțini sunt cei care au omis date esențiale legate de locul nașterii sau al morții, de activitatea literar-artistică și științifică, de premiile și distincțiile relevante obținute de cei cărora le-au conturat profilul. Unele scăpări de acest fel s-ar fi putut corija dacă se consulta cu mai multă atenție bibliografia lexicografică apărută pe plan local și național, însă din lectura titlurilor selectate la acest capitol ne dăm seama că lista e mai mult decât subțire. Ea conține doar 94 de repere (4 pagini, format academic), în timp ce lista pusă la îndemână cititorului de Corneliu Stoica, de exemplu, numără 1700 de titluri (43 pagini, format A4) și alte aproape 5 pagini de izvoare inedite.
Inconsecvențe sunt și în tratarea lexicografică a localităților, instituțiilor publice, unităților economice, așezămintelor de cultură, organizațiilor neguvernamentale etc., singurele puncte comune când e vorba de prezentarea așezărilor băcăuane fiind tabelele statistice legate de evoluția populației, dar și în acest caz cifrele se opresc la cele oferite de recensământul din 2002. Nici celelalte date aferente unităților teritoriale nu par a fi actualizate, de vreme ce majoritatea se referă la anii 2003-2004, rareori, la 2005. Apoi, unii autori consemnează personalitățile ivite în arealul descris, monumentele de patrimoniu, așezămintele de cult, în timp ce alții omit cu bună știință acest aspect, văduvind nu doar cititorii, ci și comunitatea de posibilitatea de a cunoaște ori de a face cunoscut patrimoniul cultural-spiritual al zonei.
Încercând sa-ți faci o imagine generală despre potențialul existent în județ, constați că din capitolul introductiv „Județul Bacău – istorie și actualitate” lipsesc cu desăvârșire cultura și viața religioasă, omise, în bună parte, și din celelalte pagini. „Comerțul din județul Bacău în anii 1949-1990” are, în schimb, și un punct separat, întins pe trei pagini, cum puncte distincte au, între altele, Cimitirele municipiului Bacău, Gimnastica băcăuană de performanță, Grădinițele de copii din județul Bacău, Învățământul primar și gimnazial din municipiul Bacău, Învățământul preuniversitar economic băcăuan, Sportul băcăuan de performanță, Străzile Bacăului. Acesta din urmă e, în fapt, un studiu de aproape 10 pagini, interesant de altfel, dar care își avea mai bine locul într-un ghid de oraș sau în vreo publicație culturală ori de turism.
Din cele 550 de articole ale enciclopediei, mai mult de jumătate sunt alocate Bacăului, justificarea subînțeleasă fiind aceea că anul viitor se vor împlinii șase veacuri de atestare documentară, „în cinstea acestui eveniment” hotărându-se și lărgirea sferei de „cuprindere a informațiilor”. Dintre acestea, 360 se referă la persoane, incluzând aici scriitori, muzicieni, plasticieni, profesori universitari, ingineri, economiști, finanțiști, preoți, istorici, arheologi, medici, publiciști, ofițeri, domnitori, manageri, sportivi etc., cu merite mai mult sau mai puțin relevante, însă cu afinități certe cu semnatarii prezentărilor.
Publicarea, în 2004, a dicționarului „Bacăul literar” de Eugen Budău a condus, inevitabil, la o prezență masivă a scriitorilor în noua enciclopedie, dar dispariția prematură a criticului l-a pus în dificultate pe coordonator, care s-a trezit peste noapte în situația de a apela la filologul Ioan Dănilă pentru a duce la capăt munca începută. Deși este, la rândul lui, un enciclopedist unanim recunoscut, el nu a făcut altceva decât să cosmetizeze fișele istoricului literar, eliminând partea de comentariu, dar neactualizând datele referitoare la operă sau la traiectul autorului. Or, de la apariția impresionantului tom folcloristul Vasile Adăscăliței, poetul Valeriu Bârgău și prozatorul Marius Mircu au trecut în lumea drepților, iar o parte din cei 60 de oameni de litere prezenți au editat între timp cel puțin o carte. Culmea ironiei face ca din fișa consacrată lui Eugen Budău să lipsească însuși volumul său de căpătâi, „Bacăul literar”, adică tocmai cel ce a furnizat mai bine de o zecime din materialele inserate în enciclopedie!
Rămânând în sfera scrisului, surprinde absența unor scriitori apreciați, începând cu prozatorul Petru Cimpoeșu, revelația anului literar 2006 în România și Cehia, deținător al prestigiosului Premiu Magnesia Litera și desemnat să ne reprezinte în competiția pentru Premiul Strega Europeeo, și încheind cu poeții Ștefan Dincescu, Alexandru Dumitru, Ion Fercu, Iancu Grama, Ion Tudor Iovian, Valeria Manta Tăicuțu, Nicolae Mihai, Victor Munteanu, Daniel Ștefan Pocovnicu, Dan Sandu, Mariana Zavati Gardner, traducătoarea Sorina Munteanu, prozatorul Dan Perșa, pentru a-i aminti doar pe membrii Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor.
Surprinde, totodată, absența revistelor literare, cu excepția Ateneu-lui, nici una dintre ele nefiind prezentată, cum nu sunt inserate nici celelalte publicații apărute de-a lungul timpului, de la Diorile, primul ziar băcăuan, ce a văzut lumina tiparului în urmă cu 140 de ani, la Plumb, ultima revistă de cultură intrată pe piață. Fișa dedicată de istoricul Dumitru Zaharia revistei literare e, din păcate, confuză, autorul nefăcând nicio referire la redacția actuală și lăsând chiar impresia că publicația și-a încetat apariția: «Ultimul număr al revistei „Ateneu” arată anul 44 de apariție, seria nouă, numărul 451 (martie 2007)!» (s.n) Or, slavă Domnului, ea continuă să vadă lumina tiparului, dar cititorul grăbit n-are de unde să știe că numărul indicat e… ultimul citit de autorul notei!
Slab reprezentați sunt, de asemenea, ziariștii, deși unii dintre ei (Liviu Avram, Constantin Azoiței, Gheorghe Baltă, Nicoleta Bichescu, Ovidiu Bufnilă, Mihai Buznea, Cristian Grosu, Simona Nicoleta Lazăr, Emil Nicolae, Ștefan Olteanu, Sorin Preda, Eugen Verman, Gabriela Vrânceanu-Firea) sunt și autori de carte consacrați, conduc publicații sau predau ziaristica în instituții de învățământ.
Ca și inexistente rămân fețele bisericești, autorii oprindu-se doar la preotul romano-catolic Ștefan Erdeș, care nu mai este însă de doi ani „decan de Bacău”, cum e prezentat în sumar, la arhiereii Eftimie Luca (dar cu numele de mirean, Victor) și Ioachim Vasluianul (Ioan Mareș), primul din considerentul că păstorește și peste protopopiatele băcăuane. Unde sunt însă protopopii acestora ori decanii celorlalte decanate romano-catolice? Unde sunt arhiereii Teodosie al II-lea, Veniamin Pocitan, Platon Ciosu, Casian de Vicina? Dar preoții vrednici precum Constantin Leonte și Nicolae Hurjui, doctori în teologie și autori de carte, ca și Constantin Tomozei, Ion Andrioaie, Epifanie Bulancea ori alții asemenea lor? Unde e Cuviosul Antipa de la Calapodești, singurul sfânt dat de pământul băcăuan, canonizat întâi la Athos și apoi recunoscut de Biserica Ortodoxă Română? Iar întrebarea poate fi formulată deopotrivă în cazul unor biserici și, mai ales, al mănăstirilor, la fel de inexistente, deși foarte multe dintre ele atrag nu doar enoriași, ci și pelerini ori turiști dornici de cunoaștere.
Absențe notabile sunt însă în toate domeniile și compartimentele, așa încât ne-ar trebui încă pe atâtea pagini pentru a le evidenția. Individual, numai în domeniul personalităților am fișat peste 800, dintre care despre 138 am scris deja în cele două volume intitulate „Personalități băcăuane” (Editura Corgal Press, Bacău, 2000, respectiv, 2003), dar acestea nu au fost consultate, cum nu au fost urmărite nici celelalte profile risipite prin paginile revistelor de cultură. Curioșii ar fi găsit aici zeci de nume ce nu figurează în enciclopedie, însă poate timpul nu e pierdut, întrucât, conștienți că în această primă ediție sunt suficiente „lucruri de îndreptat sau de adăugat”, coordonatorul și Organizația Bacău a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, cea care a sprijinit apariția tomului, se gândesc deja la o nouă ediție.
Până atunci să mai semnalăm gafa aparținând, culmea, unui botoșănean prin obârșii, doctorul în istorie Ioan Moraru, care afirmă, în profilul consacrat academicianului Ion Simionescu, că acesta e născut la Fântânele, județul Bacău, și nu în localitatea omonimă din județul Botoșani, cum e adevărat și cum e confirmat de însuși dicționarul „Membrii Academiei Române” de Dorina N. Rusu, ajuns în 2003 la a treia ediție. Dar nici acesta nu a fost consultat, căci altfel colaboratorii principali sau nu ai enciclopediei ar fi aflat că din spațiul băcăuan s-au ivit aproape 30 de academicieni și nu doar cei câțiva pe care ei i-au amintit. O altă gafă e fotografia atribuită plasticienei Cristina Ciobanu, care în nici un caz nu-i aparține.
În pofida acestor observații, „Enciclopedia județului Bacău” (Editura Agora, Bacău, 2007) devine, încă de la prima ediție pilot, o carte indispensabilă nu doar pentru specialiștii interesați, ci pentru toate categoriile de cititori, indiferent că sunt elevi, studenți, cadre didactice, scriitori, muzicieni, plasticieni, gazetari, oameni de cultură, turiști. Ei au la dispoziție acum o bază de date impresionantă, înglobată în 496 pagini, format academic, și însoțită de statistici, grafice, imagini alb-negru și color, ce se constituie într-un ghid aproape complet, pe care îl pot îmbogăți, la rândul lor, sugerând coordonatorului ori celorlalți coautori noi subiecte sau corijând inadvertențele, în așa fel încât la ediția a II-a să se atingă cu adevărat pragul visat.
Indirect, apariția enciclopediei este și o lecție dată de intelectualii grupați în jurul economistului Emilian Drehuță potentaților de la Consiliul Județean și Consiliul Municipal, care au aruncat și anul acesta din banii publici alte câteva miliarde lei pe albume și istorii bune doar să umple buzunarele „băieților deștepți”.