agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3503 .



Dacă am fi zei atunci am fi pentru totdeauna ca niște servitori loiali ai semenilor noștri
articol [ Interviuri ]
Interviu cu actorul Valentin Uritescu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adjudeanu ]

2006-04-14  |     | 



“Amurg Sentimental”, Anul IX, Nr. 4(96), Aprilie 2003

Imperativele succesului său: „Trebuie!”, „Vreau!”, „Voi reuși!”
„Dacă am fi zei atunci am fi pentru totdeauna ca niște servitori loiali ai semenilor noștri”.
Interviu cu actorul Valentin Uritescu


La Londra, deviza Teatrului „The Globe”, unde Shakespeare juca și își reprezenta operele sale, era: „Întreaga lume mișcă pe actor”. Asta ar însemna că actorul întruchipează toate pasiunile lumii.
Unul dintre actorii care au marcat frumos teatrul românesc prin prezența și talentul său este Valentin Uritescu, actor al Teatrului Național București. Născut în Comuna Vinerea, Județul Alba, la 4 iunie 1941, absolventul IATC-ului din 1963 are o bogată carieră teatrală și cinematografică (în teatru cu „Numele trandafirului”, „Nunta lui Krecinski” etc. Sau în filme ca „Noi, cei din linia întâi”, „Domnișoara Aurica”, „Lișca” sau „Chira Chiralina” și altele).
Pentru a afla mai multe decât se știu deja despre personalitatea actorului Valentin Uritescu, ne-am deplasat la locuința acestuia pentru a ne potoli dorința de a-l avea și mai aproape de noi, de a-l cunoaște mai bine.

- Au fost roluri care nu v-au plăcut, dar pe care a trebuit să le jucați?
- Au fost. Sunt un tip foarte norocos. Am noroc, căci sunt un actor care nu a stat o stagiune fără să joace. Chiar mă gândeam. Ãsta e un mare noroc, adică: eu am jucat întotdeauna. Eu n-am fost în „pauză”, pentru că sunt foarte mulți actori buni, mai buni decât mine și care nu prind chestia asta. Nu știu cum s-au potrivit lucrurile, dar eu n-am cerut niciodată un rol pentru mine. Mulți actori cer. Au fost roluri care nu mi-au plăcut să le joc, în sensul că poate nu mi-a plăcut caracterul rolului sau mai știu eu ce. De exemplu, unul din rolurile astea, în „Rivalii”, o piesă pusă în scenă de reputatul Horea Popescu. Era vorba despre un personaj ușor homosexual. Din momentul în care te faci actor este foarte interesant. Nu este vorba de frivolitatea individului ci de acea curiozitate și acea dorință de a întruchipa cât mai multe caractere. Și am zis: „Homosexual. Bă, cum să fac eu rolul ăsta de homosexual când eu nu sunt?!” E foarte tentantă chestia asta. Ca actor ai posibilitatea să fii și ăla și ăla, și prinț și cerșetor. Eh, mie nu-mi plăcea personajul, era foarte libidinos și am spus: „Domnule, eu mai reduc din treaba asta, pentru că nu mă pot pupa pe gură cu ăla pe scenă. Personajul nu mai știu cum îl chema. Era vorba de un valet, stăpânul lui era unul din personajele principale. În general, am abordat întotdeauna orice rol cu o sete nebună. Cu cât era special, deosebit rolul, cu atât pofta mea era mai mare de a-l juca. Au fost destule roluri din astea.

- Caracterul omului, al actorului, în funcție de rol, poate să sufere anumite schimbări?
- Nu cred că un rol influențează personalitatea actorului. Cu cât personalitatea e mai complexă, cu atât trebuie să umbli, să scormonești în ea. E vorba de acea conștiință subterană. Cred că fiecare om are o conștiință subterană, în sensul că îi e rușine de anumite fapte pe care el le-a făcut. Pentru un actor, când ai de jucat un rol de homosexual, un ticălos cu un caracter care frizează răul există o tentație nebună, dar asta nu înseamnă că te transformă pe tine. Nu, eu nu cred. Jucând un rol, să devii tu cu apucăturile pe care le are personajul. Dar el trece prin tine, iar tu trebuie să scoți din acea conștiință subterană, din lucrurile alea urâte pe care le-ai făcut în viață, minore (ai omorât o pasăre nevinovată etc.), amintiri neplăcute și intri cu tupeu și entuziasm în același timp în pielea unui criminal. Este o chestie oblică, dar asta nu înseamnă că rolul influențează caracterul actorului.

- De cele mai multe ori, publicul, la contactul direct cu actorul, pe stradă, ajunge să-l identifice cu rolul jucat, cu personajul.
- Te referi la faptul că un actor riscă, dacă joacă un rol negativ – și-l joacă bine – să se confunde cu personajul, iar atunci publicul îl consideră ca atare. Este un adevăr. Există un actor dintr-un serial, ce-l juca pe Falconetti, parcă...

- Din „Om bogat, om sărac”, cu Peter Strauss.
- Parcă, da. Acel actor, interpretând rolul negativ, mi-a devenit mie, ca actor, antipatic, și îmi spuneam că ăsta trebuie să aibă în el calitățile sau defectele astea, căci altfel nu-l făcea așa de bine. Tot ce se poate, dar trebuie să ținem cont că totul duce la ludic, la joc îmbinat cu acel histrionism, pentru că un actor când joacă pe scenă are tentația asta: să-i placă prea mult ceea ce face. E o tentație periculoasă. Eu fug de ea; totuși pic în ea, pentru că această meserie mă deformează. Sunt deformări profesionale. Am foarte multe. Făcând de 40 de ani meseria asta ajungi să monopolizezi discuția în societate ceea ce nu e bine. Un actor vorbește mai tare, vorbește mult, totuși, asta depinde și de caracterul fiecărui individ.
Există această situație în care un actor, jucând extraordinar un rol negativ a riscat, astfel că, pe stradă mulți s-au luat de el.
Este o întrebare subtilă și foarte interesantă și nu avem timp suficient să ne învârtim în jurul ei. În concluzie: dacă negativul este flagrant, actorul care joacă acel rol ajunge să fie urât. Asta înseamnă o izbândă actoricească, în cele din urmă, dar, uite că, omenește, suferi.

- În drumul său spre glorie, tânărul actor, credeți că-și face meseria în umbra marilor actori?
- Nu, dar aici intervine un aspect. În ultima vreme, apar tot mai puțin vedetele. Înainte era un cult al unei personalități extraordinare și era cultivat încât te impresiona. Cu timpul, devenim tot mai pragmatici și romantismul teatrului rămâne mai urmă.; și nu știu ce se întâmplă, dar parcă nu se mai nasc vedete. Greu mai găsești actori tineri și talentați de talia lui...

- Claudiu Bleonț...
- Claudiu Bleonț este un actor, o vedetă care s-a impus extraordinar. E pe drumul pe care poți spune clar că e vedetă. Dar spune-mi numele unui actor tânăr, de ultimă oră, extrem de talentat. E greu. De ce? Aproape în toate orașele din țara asta sunt facultăți de teatru, iar teatrele din țară, la ora actuală duc o viață foarte grea. Acest paradox, această notă stridentă: atâtea facultăți de teatru și teatrul merge prost, din anumite motive. Este un lucru îngrozitor al zilelor pe care le trăim, în orice caz.
În ultimul film în care am jucat, „Turnul din Pisa”, care a avut premiera vineri, 11 octombrie, actrița tânără, Ioana, care este eriona principală, va fi o mare actriță, va fi o vedetă. Precis.
Revenind la întrebare, se spune că la umbra marelui stejar nu crește nimic. În meseria asta de actor nu mi-ar fi fost ușor dacă n-ar fi fost Octavian Cotescu. M-a ajutat foarte mult. El m-a introdus la televiziune, la teatru și, uite-așa, nu în umbra, ci sub aripa unui mare actor mi-am continuat pașii. Sunt cazuri fericite, dar și nefericite. De obicei, un talent autentic impresionează și pe stejarul acela sub care nu crește nimic. Vedetele trebuie să fie generoase, altfel degeaba sunt vedete. În general, marii actori sunt generoși, iar pentru mine Cotescu a fost stejarul care mi-a lăsat și mie drum.

- Care ar fi pericolul care l-ar putea face pe tânărul actor să cadă într-un „con de umbră”?
- Este o întrebare foarte grea. Într-un prim cadru putem vorbi de destin. Vorba lui Hamlet: „până și o vrabie are un destin”. Pot fi mulți care să fie mai buni ca tine și, cu toate astea, nu reușesc să iasă la iveală. Aici totul se rezumă la șansă, la noroc. Apoi este vorba și despre o suficiență care plafonează omul.
După ce am terminat facultatea, pe pereții garsonierei mele am scris așa: „Trebuie!”, „Vreau!”, „Voi reuși!” Sigur, astea poți să le pui și într-o peșteră, dacă stai acolo; oricine poate să scrie așa pe pereți, dar pentru mine ambiția asta și dorința de a reuși erau vii. Venind din provincie la București, deși era vorba de limită de vârstă: 30 de ani (eu având atunci aproximativ 41 de ani) m-am prezentat cu „După melci” a lui Barbu și am reușit. Provincia și o anumită suficiență pot să te plafoneze.

- Actorul obosește?
- Aici este durerea. Dacă zici „actorul” e frumos să te gândești la un simbol. Actorul este de-a pururi tânăr, apt să scoată la iveală trăsături și caractere ale personajelor. Așa ar fi frumos, dar suntem oameni și avem și noi bubele noastre și, atunci când boala te domină și te omoară nu mai ai ce face. Nu suntem decât oameni, că dacă am fi zei, cum suntem priviți noi actorii, în ochii multor oameni, atunci am fi pentru totdeauna ca niște servitori loiali ai semenilor noștri.

- La sfârșitul piesei vieții, terminându-și definitiv rolul, actorul are o stea a lui care să vegheze amintirile publicului?
- Da, dar e efemeră. Arta actorului este efemeră, durează atâta timp cât trăiești. Nu rămâne. Dacă îl vezi pe Calboreanu în „Apus de soare”, pe mine în „Nunta lui Krecinski”, poate ești entuziasmat și, la sfârșit strigi: „Ura!”, „Bravo!” Dar asta nu durează decât atât cât trăiesc. După ce-am murit, poate imprimările să mai aducă aminte de noi și publicul să spună: „Ce mare a fost ăsta!” Dar se uită, iar uitarea poate fi o binefacere, dar și un blestem.

- Vă mulțumesc, domnule Uritescu, în numele cititorilor și iubitorilor de teatru, care vă cunosc și ale căror suflete, cu siguranță le-ați mângâiat prin măiestria și dragostea depuse în slujba acestei arte în care omul joacă viața omului!

interviu realizat de Gabriel Dragnea

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!