agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-20 | | ”Tandru și rece” se dovedește a fi încă de la primele pagini un roman inițiatic, o carte a călătoriilor care se împletesc. Cititorul descoperă cum lumile converg, exteriorul confundându-se adesea cu interiorul. Pășim împreună cu personajele într-o realitate definită vag. Absența regulilor oferă posibilități nelimitate, iar autorul încearcă să nu ne ofere indicii, încearcă să ne surprindă prin elemente neașteptate. Momentele cheie ale romanului sunt concentrate, fiind despărțite de numeroase descrieri ale lucrurilor mărunte. Acumulând tensiune, cartea erupe periodic, trăgându-l pe cititor într-un vortex al trăirilor definite de clipă. Descriind societatea românească a anilor 90, romanul oferă realism, autenticitate și fior epic. Te regăsești în poveste, trăirile sunt ale fiecăruia dintre noi, iar mediul ne este familiar, îngrozindu-ne sau smulgându-ne un zâmbet. Felix Nicolau construiește acțiunea, reușind totuși să îi ofere aerul de naturalețe atât de necesar. Personajele nu par să își caute replicile și totuși acestea apar oportun, întregind mozaicul scenelor. Umorul nu lipsește și, amestecat pe alocuri cu o sexualitate vagă, diafană, transformă cartea într-o frescă a omului modern, cel care a învățat să își maximizeze chiar și cele mai banale trăiri în căutarea catharsis-ului: ”- Dă-mi rujul! I-l dau. - Și nici pentru ăsta nu ai făcut efort; l-ai plimit glaaatis. E adevărat, l-am primit de la Cristina, sora mea mai mare, dar nu pot să mă las înfrânt așa ușor. - Ba am făcut efort – oratoric! - Și de la început am observat eu că are ceva... nu-i corect! - Ba e un ruj foarte corect. - Leo, taci, că-ți mănânc puța! - Ei și? Nu mai pot eu de asta! - Tu n-auzi? Îți mănânc puța și-i clănțănesc... zbârciu! țipă ea triumfătoare. - Care zbârci? - Nu știu, găsesc eu. - Păi îți mănânc și eu păsărica! - A mea e înăuntru. - Da, dar are și-n afară. - Eee, o plăcințică mică, acolo...” Personajele principale sunt construite treptat, prin acțiuni și stări. Felix Nicolau nu insistă pe aspectul fizic, iar adesea indivizii apar aidoma unor aburi, fiind reduși, conceptualizați, definiți de trăsăturile dominante ale naratorilor. În “Tandru și rece” întâlnim tipologii, eroi și antieroi ai aceluiași sistem, iar cartea duce astfel cu gândul la jocurile textualiste ale marilor autori francezi sau germani. Reușind să fie clasic și modern în același timp, romanul oferă momente savuroase, fiind încărcat de trimiteri multiculturale și reușind să îl facă pe cititor să întoarcă paginile frenetic. Povestea curge, iar pendularea între perspectivele narative ajută la fluidizare. Privim lumea prin ochii lui Leo, care ne oferă o viziune inhouse, oferindu-ne perspectiva celui surprins în mijlocul unui vârtej, însă avem parte și de un narator care încearcă să obiectivizeze, atunci când îl analizează pe Cosmin. Tânăr, neexperimentat, adesea teribilist, Leo ilustrează perfect drama individului care nu își poate depăși condiția, deși încearcă în permanență să o facă. El nu reușește nici măcar să înnebunească, înțelegând într-un final că pentru a înnebuni trebuie să trăiești cu adevărat. Felix Nicolau reușește să ilustreze drama celui ce nu este capabil nici măcar de ratare, rămânând întotdeauna captiv între micile probleme existențiale. Cercul metaforic al țigăncilor reușește până la urmă să se închidă în jurul personajelor, care chiar dacă la început par fericite, realizează în timp că nu mai pot avansa: ”Care va să zică, madam Cucu se speriase și ținea morțiș să ină în București. Cică s-o aștept la personalul de ora 19. Norocul nostru! Sabina a rămas să facă ordine, iar eu am luat-o agale spre Gara de Nord. La intrare au făcut cerc în jurul meu vreo cinci țigănci bleojdite. - Hai frumosule, mușchiulosule, cocostârcule, să-ț dau o fată a-ntâia! - Nu vreau nicio fată. - Cum nu vrei fată? Da ce vrei? - O vreau pe mătușă-mea. - Ptiu, ptiu!” Folosind un limbaj comun, adecvat situațiilor descrise, Felix Nicolau se apropie de cititor, îi oferă acestuia posibilitatea de a se topi în poveste. Te pierzi printre simboluri, însă de fiecare dată ceva pare să te aducă înapoi, să îți ofere o punte de legătură. Ca scriitor, Felix Nicolau analizează fiecare ipostază, construiește dialogurile cu migală și reușește să-și însuflețească personajele. Un bildungsroman în miniatură, “Tandru și rece” se concentrează asupra unei porțiuni din natura umană, pe care o exploatează și o transformă în sistem. O piedică pentru cititor se dovedește a fi însă tehnica descriptivă, care adesea monopolizează cartea. Dialogul apare foarte rar și atunci este redat printr-un interpus. Naratorul personaj redă comunicarea directă din perspectivă proprie, ceea ce înseamnă că personajele secundare apar ca simple extensii ale unor personalități monopol. Ca tehnică literară, romanul se dovedește a fi o adevărată feerie, încărcat cu trimiteri rafinate și combinând stiluri diferite aparent antagonice. De la orientalismul detaliilor și până la stilul robust al descrierilor, Felix Nicolau pendulează printr-o pleiadă de stiluri și motive, oferind o carte care poate fi savurată atât ca roman de acțiune cât și ca o meditație complexă asupra condiției umane: “În fața ochilor îi juca imaginea lui Chilot, lipit în formă de G pe scândura ținută în brațe de Clemanza. Al naibii Aghioritul! Poate o să-l caute cândva, dacă nu se va ascunde sub înfățișarea lui Tanti Cucu. Nici cele mai sofisticate tehnici de citire a gândurilor nu l-ar putea ajuta pe Iolescu să descifreze secretul. Ca să descopere Graalul pur și simplu nu avea destul umor, nu știa să râdă dumnezeiește. Or, ca să poți râde dumnezeiește trebuie să fi trecut prin iadul iubirii și al deznădejdii. Sanatoriul era doar iadul birocratic, cu un rai de plastic deasupra, ca un tavan fals.” Finalul romanului surprinde, nereușind însă să păstreze senzația de realism de pe parcursul cărții. Povestea alunecă pe o pantă periculoasă în final, devenind bizară, iar încercarea de a forța limitele cognoscibilului se soldează cu un eșec. Transformarea Sabinei în Cosmin și invers, contopirea identităților, pare la nivel ideatic o reușită, însă concretizarea ei lasă de dorit. Cititorul ajunge în final așteptându-se la o soluție, la o rezolvare care să certifice filonul autentic al întâmplărilor, iar romanul se scufundă într-o metafizică desuetă și nu reușește să ofere un final memorabil. “Tandru și rece” este un roman puternic, care se folosește din plin de aura încă sălbatică a acestei zone. Cititorii vor înțelege sugestiile, vor simți expresiile ascuțite ale autorului. Eminamente local, fără pretenții de bestseller internațional, romanul lui Felix Nicolau ne oferă un duș rece, o privire dură asupra realității cu care ajungem în timp, fără să vrem, să ne confundăm. Un semnal de alarmă, conceput sub forma unei povești mirobolante despre iubire, pasiune și înfrângere. Felix Nicolau ne învață să trăim viața ca pe un perpetuum mobile, să înțelegem că și un pumn poate fi tandru și rece. Asta dacă știi când trebuie să lovești... Bibliografie Felix Nicolau – Tandru și rece – Cartea Românească – 2007 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate