Gerade wegen seiner größeren Autonomie, wegen seiner gewachsenen Möglichkeiten der Selbstverwirklichung schleppt das Individuum auch eine immer umfänglichere Menge an ungelebtem Leben mit sich herum. – Tocmai datorită autonomiei sale sporite, datorită sporirii posibilităților de autoîndeplinire individul cară cu el o cantitate tot mai mare de viață netrăită.

Till Bastian a publicat în săptămânalul FREITAG, din 30 mai 2008, eseul „Stafiii de chin care ne fură liniștea”. Este un material de analiză a relației nevroze – modernitate. Concluzia autorului este redată chiar de subtitlul materialului eseistic: „Sufletul nostru bătrân încearcă să se descurce cu probleme noi. Psihologia trebuie să se ocupe cu această provocare.”

Inflația alternativelor ne face nefericiți, sună mesajul acestui text științific, dar compus pe înțelesul tuturor. Exemplele cu care argumentează autorul provin din lumea medicală, mai exact din domeniul însămânțării artificiale a femeii. Prin această alegere autorul diversifică clar între timpul în care a trăit Sigmund Freud și prezentul nostru.

Sociologul Peter Gross a definit termenul „Multioptionsgesellschaft” și vorbește despre nevrozele unei societăți cu nesfârșit de multe opțiuni. Numărul lor crește direct proporțional cu creșterea nivelului de trai al oamenilor. Cu cât un om are mai multe posibilități de a alege între diferite oferte – să zicem de distracție – cu atât mai mult se conturează la el conștientizarea renunțului obligatoriu. Este pur și simplu imposibil să fi în același timp la un concert cu Sarah Connor la Londra și la un meci de fotbal Bayern - Real pe stadionul din München. Renunțul obligatoriu la una din cele două variante îi face nefericiți pe mulți indivizi.

Exemplele pentru existența acestui fenomen sunt foarte multiple și fiecare dintre noi le găsim în anturajele noastre – dacă nu alegem varianta oglinzii pentru noi înșine. Una din situații îmi arată trei oameni trecuți de mijlocul vieții, trăind într-o locuință cu tot confortul caracteristic Germaniei de azi. Cei trei provin din două generații: soți și soție și mama respectiv soacra. Bătrâna mamă necesită îngrijire zilnică. Aceasta îngrădește libertatea de mișcare a soților.

Cine a trăit în anturajul familiei își va aduce aminte, acum după citirea acestui eseu al lui Till Bastian, de mult auzita propoziție: Odată vom avea și noi posibilitatea de a călători mai mult prin lume. (O referire la moartea mamei a fost bineînțeles precaut omisă.)

Și întradevări: mama este îngrijită cât se poate de bine până la sfârșitul zilelor ei și atunci ... catastrofa! Unul din cei doi soți, deja în pensie, este legat printr-o boală grea de scaunul rulant. Intervențiile și terapiile medicale sunt excelente, situația materială a soților este bună, griji materiale nu există și perechea se bucură de toate conveniențele unui sistem social-sanitar aproape fără cusuri.

Și totuși se aude azi mai ales plângerea partenerului nevătămat: Vai, ce mult ne-am bucurat să călătorim și acum ... Deci tocmai acest țel, acest vis, devenit deopotrivă obsedant și irealizabil, umbrește mulțumirea celor doi – acum și ei de vârstă înaintată – de a putea trăi o viață „normală” într-o situație de handicap corporal. Încercând să-i înțelegem pe cei doi soți, am putea constata cu vorbele lui Till Bastian: Conceptele noastre personale (de multe ori extrem de problematice), ținuta noastră (de multe ori foarte învrăjbită) în privința propriei istorii, dorințele și fricile noatre (de multe ori foarte chinuitoare) în fața posibilităților pe care ni le deschide prezentul, dar și având în vedere hotărârile cerute de la noi – toate acestea sunt stafiii de chin ale modernității care ne fură ultimul rest de liniște interioară, care poate să ne împingă în depresiuni și sentimente de prăbușire psihică.