Welch ein Tag für das deutsche Volk! – Ce zi pentru poporul german!

Da, vroiam să scriu astăzi despre Marx și Marx și Soros. Doar o promisesem. Dar abia când am ținut azi dimineață ziarul WELT AM SONNTAG (Lumea duminica) în mână mi-am dat seama că nu merge. Scriem ziua de 9 noiembrie 2008. O duminică. Fără doar și poate, și pentru oamenii din Germania cea mai frumoasă zi a săptămânii. Dar nicidecum pentru istoria poporului german. Multe, enorm de multe s-au întâmplat într-o zi de 9 noiembrie, bune și rele, evenimente deopotrivă istorice, dar și cu efecte emoționale resimțite de cei afectați și în parte de urmașii lor chiar și zeci de ani după derularea acestora. „Ziua soartei germanilor” denumesc unii această zi. Ca atare, chiar dacă criza financiară și răsfrângerile ei economice sunt de o actualitate deja copleșitoare, cei trei de sus trebuie să aștepte o săptămână.

9 noiembrie 1313 – luptă pe viață și pe moarte între rude. La Gammelsdorf în Oberbayern (Bavaria de Sus) Ludwig der Bayer (Ludwig Bavarezul) îl înfrânge în una din ultimele bătălii de cavaleri în platoșă pe vărul său Friedrich der Schöne (Friedrich cel Frumos). Așa numitul Heilige Römische Reich deutscher Nation (Imperiul Roman Sfânt al Națiunii Germane) a cuprins în evul mediu multe state mici, ceea ce a generat mereu conflicte armate pentru supremația politică în acea formație statală al germanilor.

9 noiembrie 1848 – imunitatea parlamentară își pierde menirea după suprimarea revoluției burgheze. În această zi a fost executat Robert Blum, un parlamentar german care a luptat pe baricadele din Viena de partea revoluționarilor împotriva armatei regale.

9 noiembrie 1918 – sfârșitul Imperiului German și începutul Republicii Germane. Socialdemocratul Philipp Scheidemann a proclamat la Berlin prima Republică Germană, intrată în istorie ca Republica de la Weimar. El a fost ales și în prima funcție de cancelar. După venirea naziștilor la putere a fugit în Danemarca.

9 noiembrie 1923 – doi naziști eșuează în încercarea lor de a răsturna guvernul german. Cei doi, Adolf Hitler și Erich Ludendorff, au încercat să declanșeze această acțiune din München, cu toate că reședința guvernului era pe atunci la Berlin. Zece ani mai târziu Hitler devine Reichskanzler (Cancelar Imperial).

9 noiembrie 1938 – nazismul își arată fața adevărată. După o cuvântare incidantă a ministrului imperial de propagandă Joseph Goebbels, grupuri organizate de naziști încep să incendieze sinagogile și să devasteze magazinele evreilor din Germania, Austria și Sudetenland (astăzi Cehia), marcând începutul pogromurilor.

9 noiembrie 1967 – doi studenți declanșează prin dezvelirea unui transparent mișcarea studenților, intrată în istorie ca mișcarea 68-cistă. Locul faptei: Universitatea din Hamburg. Inițiatorii: Detlev Albers și Gert Hinnerk Behlmer. Textul transparentului: Unter den Talaren – Muff von 1000 Jahren (Sub talare – mucegai de 1000 de ani).

9 noiembrie 1989 – cade zidul din Berlin. Câteva minute înaintea miezului nopții am trecut atunci propoziția săptămânii de azi în caietul meu de jurnal.

WELT AM SONNTAG scrie astăzi: De la pogromurile împotriva evreilor în Germania de acum exact 70 de ani duce un drum direct la milioanele de crime din holocaust. Da, în orice faptă zace un miez de viitor. Erupția lui rămâne o taină. Abia în retrospectivă putem să-l recunoaștem. De multe ori, din nefericire, mult, mult prea târziu.

Altădată putem să-l recunoștem pe acest miez al viitorului – după erupție, și de data asta - ca un semn de bun augur. Tragic devine acest joc de analogii abia, când ți se deslușește enigma unei fapte – chiar pozitivă – printr-o nouă tragedie.



Era în iulie anului 1998, când deschideam ziarul și zăream această fotografie. Poza îl arată pe primul grănicer redegist cum sare la 15 august 1961 peste sârma ghimpată din estul în vestul Berlinului, numai două zile după ce guvernul din RDG dăduse ordinul de ridicare a zidului prin Berlin. Cunoșteam fotografia dintr-o carte pe care o cumpărasem cu ani în urmă, cu ocazia unei vizite în Berlinul de Vest – ES GESCHAH AN DER MAUER – IT HAPPENED AT THE WALL – CELA S’EST PASSÉ AU MUR – SUCEDIÓEN EL MURO – É ACCADUTO AL MURO (Editura „Haus am Checkpoint Charlie Berlin”, 1986). Și totuși mă uitam acum speriat, da într-adevăr, speriat. Un articol lung și o altă fotografie tip portret m-a lămurit definitiv că îl cunoșteam pe acest om, pe Conny Schumann, în vârstă de 56 de ani, care în dimineața zilei de 20 iulie 1998 a fost găsit spânzurat de un pom din grădina sa, în localitatea Kipfenberg, aproape de Ingolstadt.

Jurnalistul Horst Pankow a scris la 1 iulie 1998 în revista JUNGLE WORLD despre căderea Ikarus-ului prusiac. Și eu îl cunoșteam pe acest om. Numai din vedere, dar destul de aproape ca să-l pot ține în minte ca un om liniștit și retras. Avea dulapul aproape de al meu și lucra într-o echipă care producea piese de asamblare pentru motoare, la firma Audi din Ingolstadt. De 13 ani mi-am îmbrăcat zi de zi șalopeta aproape, foarte aproape de Ikarus-ul prusiac, de Conny Schumann, omul care simbolizează prin fuga sau săritura sa - Horst Pankow și-a intitulat articolul cu întrebarea Fuge sau sare? - începutul de sfârșit a primului și (cel puțin până azi) a ultimului stat socialist german, RDG. O fi fost prea aproape de soarele unei societăți democratice? Abia prăbușirea lui m-a determinat atunci să-mi fac gânduri despre un om care prin acțiunea sa din 15 august 1961 a contribuit deja de pe atunci la căderea Zidului Berlinez din 9 noiembrie 1989, la căderea definitivă a Cortinei de Fier și a comunismului în Europa.

Astăzi mi-am adus din nou aminte de multe momente emoționante, petrecute în toamna anului 1989 în fața televizorului. Dar astăzi mi-am adus aminte și de omul care va exista veșnic într-o fotgrafie care la zile de comemorare va face încă mulți ani încolo înconjurul lumii, de Conny Schumann, pe care l-am cunoscut fără să-l fi cunoscut cu adevărat.