agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-05-15 | |
Duminică, 21 mai, vom discuta pe marginea textelor Adinei Batîr și ale lui Adrian Diniș, foarte tineri autori, cunoscuți deja pe www.poezie.ro și publicați periodic în diverse reviste de cultură.
Similar celorlalte prezentări de impresii și critici ale poeziilor în cadrul Cenaclului, vă rugăm: "-Trimiteți prin email la adresa [email protected] și o opinie bine documentată asupra textelor de mai jos; - Materialele valoroase vor fi prezentate (de noi sau de autorul acestora) în cadrul cenaclului; - Propuneți evenimente artistice pentru includerea lor în programul cenaclului; - Anunțați cel târziu până vineri intenția de a lectura în cadrul cenaclului și disponibilitatea pentru participare într-una din secțiuni (stand-up poetry, concurs, lectură) în așa fel încât să putem stabili cât mai precis programul exact al manifestării." Sperăm ca toți cei prezenți dumincă, 21 mai, să se implice mai mult în organizarea și desfășurarea acestui cenaclu, ce are ca scop principal promovarea tinerilor autori și a poeziei de bună calitate. --- Adina Batîr erhan cel mai mult îmi place să umblu prin cămin în șlapi cu mânecile lungi să urc de la un etaj la altul mă întâlnesc din greșeală cu erhan nu ne-am vorbit niciodată îl privesc îmi răspunde cu distanță și precizie ca o tăietură fină de carne strivesc cu degetul niște omizi înghit putreziciunile seamănă cu tata când l-am văzut prima oară cu adevărat era noiembrie sau naiba știe august dar ce ne facem când vine iarna erhan o să ne intre zăpadă în gât o să ne crească de acolo alte flori o să ne intre zăpadă în gât și sufletul meu se va chirci tot mai frumos bucăți de teatru ceva foarte sensibil din corpul meu mâinile sau genunchii se îndoaie de fiecare dată sub cuvintele lui erhan din care ies oameni și bucăți de teatru un fel de arcuire pe care o păstrez foarte aproape ca pe un animal de casă dau drumul la apă o las fierbinte să mă spele pe față de toate păcatele mă sfințește o sfințesc cu răspunsuri și dragostea de toate zilele una peste alta totul a început să se lămurească inimile noastre s-au terminat câțiva s-au sinucis și restul continuă să se teamă eu număr rămășițele lăsate de silvia în ultima noapte hainele întinse la uscat ca niște cordoane de plastic ciocolata pe care se văd urmele dinților ei fotografiile de la mare o iubeam că păstra aceste detalii trupul meu începuse să uite prea mult acum se jupuie zilnic până la sânge * când mă gândeam la erhan îl vedeam imediat luni și atunci îmi ziceam nu poate fi o întâmplare eram mereu groaznic de obosită în zâmbet îi spuneam silviei cred că arăt mai bine decât mă simt ea mă strângea de mână și îmi răspundea știi el nu m-a mai sunat de atunci ridicolele noastre refugii încep să se piardă și nimeni nu e de vină poate arborescența dintre noi poate micul nod din cap poate cei cărora ne lăsăm cu toată greutatea dar dincolo de fereastră ne coasem sufletul cu disperare iedera mea noi doi trăiam despărțiți de un zid cu urme de iederă când ne îmbrăcam ne ridicam ochii spre tavan eram niște orbi care nu s-au atins de teamă să nu se zgârie cu unghiile atât de lungi lăsate să îl ajungă pe Dumnezeu cât mai repede eram în alb și melcii pe care i-am lăsat în casă luau forma noastră ne întindeam deseori lângă ei și le citeam povești alteori seara pregăteam orez cu lapte pentru duminici sărbătoream în taină zăpezile sau solnițele cu sare se scurgeau pe noi lăsându-ne pielea zbârcită croșetam pentru picioare nume noi niciodată nu eram adina niciodată tu îmi intrai în oase și mă ronțăiai cu plăcere atunci ele se goleau și treceau luni întregi până mă umpleam cu suc de coacăze să fiu în sfârșit roșie deveneam o coloană chircită într-un singur punct și tot așa mai mică aveam furnicături pe brațe și lapte curgându-mi prin vene. îl simțeam iar sufletul meu îngenunchea visam doar cum e să mușc din acel perete să-mi las pe el urmele dinților și-atât. îmi primeam pedepsele. Dumnezeu îmi cânta mai departe ca-ntr-o poezie pe care n-am s-o scriu nicicând călătorii de mână “Dar cine umblă de partea cealaltă a trupului tău?” (T.S. Eliot) mă îndrept spre casă plouă cu porumbei iar câinii mușcă din buzunarele mele cu nesaț lăsați-mă în pace le zic și în ochi am urmele drumului-septembrie cu oameni respirând prin textile oameni surzi oameni muți oameni întârziați fără umbrele au părul de cenușă o caut pe sora mea de undeva de sus îmi face cu mâna totul e bine sigur vede de acolo cinematograful pereții lui groși mă gândesc acum e foarte murdar și sper să uit în curând în camera mea e cald și nu e apă. nu e apă să spăl mirosul de scoici moarte cu a lor cochilie mi se sfărâmă în plete făcând acel zgomot prelung și dureros uneori aș vrea să nu mai stau la etajul unu acolo se aud toate zgomotele și nici un semn de pasăre săturată de aer îmi imaginez că mă odihnesc în cuiburi îți pot mărturisi - precum ceva spus după prea mult timp - că fiecare om aude și vede cu întârziere de cealaltă parte a trupului își dă jos chipul își adună cutele și își dorește o altă locuință prin care neabătut un suflet să alerge pe coridoarele largi e ca un vis când după ce te dai jos din tramvai după ce ai simțit alunecând pe tine toate privirile te vezi în mare și te bucuri ca un pește care a găsit umbra lui Dumnezeu stare mă crezi sau nu trebuie să fac ceva să nu-mi mai fie rău m-am născut exact când nu trebuia am un corp de gumă de păpușă rusească tremură i se sfâșie toate planetele dinăuntru apoi calea lactee i se scurge prin vene nu știu chiar nu știu unde să-mi ascund sufletul de mizeria asta vâră-ți mâinile prin mine scoate-mi stomacul inima plămânii lucrurile căzute de pe acoperișuri oamenii sinuciși care și-au adăpostit vreodată amintirile în mine e ultima dată când scriu despre tine george și despre teatrul minții după ce se sting luminile în românia bețivii umblă pe jos mor pe rând gândindu-se la mama eu când mor mă gândesc la toate ființele pe care le-ai iubit și e târziu george nu vreau să se mai trezească nimeni luni suprafața mea inutilă era în siguranță deși o pedeapsă creierului meu neîmblânzit îți spuneam amorurile noastre sunt jalnice un mod de a ne minți că existăm cu adevărat apoi după ce m-am convins de asta luni am murit pe bulevardul m. kogălniceau și singurul om care era acolo singurul pe care îl ținusem în brațe până atunci a sărit să mă înmormânteze în pântecul oval al poeziilor scrise insomniile tâșneau din mine ca niște elastice luau cu ele bucăți de carne putrezită muzica se scurgea pe asfaltul rece ca o silabă învechită acasă mama de abia începuse să fie mândră de mine de ochii mei gri deraiați ca trenul spre bv unde ninsese puțin ultima dată luni a plecat și tăcerea mea ca un copil tăcerea dureroasă confuză avea solzi de pește și gust de răni infectate din genunchii lui dumnezeu și am știut luni am simțit că la gunoi nu se mai poate arunca niciodată nimic 601 eram în autobuz și mă gândeam la faza aia cu spartul păsărilor adică ceva în genul ar trebui să urcăm sus de tot cam acolo pe unde se află gura lui Dumnezeu să aruncăm cu tot felul în spaima lor eterna lor îngândurarea lor eternă până s-ar auzi buf în tot bucureștiul lumea tace frunzele cad împreună cu oamenii toamna asta pe drum e înghesuială în spațiile strâmte apar fotografiile cu mine de nicăieri sau poate cineva așteaptă să fie împușcat de douăzeci de ani cred că ar fi timpul să o fac eu pe drumurile acestei fiinte mascate lucrurile încep să se repete la următoarea stație după ore de mers întruna ea va plânge în fața unui necunoscut îi va spune domnule cunosc prea mulți oameni și-s toți deodată scriu te întâlnesc scriu pentru că nu pot să trăiesc (Elena Vlădăreanu) scriu pentru că sunt atâtea lucruri despre care nu pot să vorbesc de față cu tine o singură întâlnire cu omenirea zic eu și îi explic că țipăm pentru echilibru uite cum ne facem țăndări cum ne pocnesc ochii la fiecare zbuciumare recunosc sunt o ființă fragilă poate cea mai fragilă care visează bărbatul fără mâini el cântă și dansează compune în gând rândurile noastre au luat de atâtea ori drumul greșit ne vorbim puțin cum au fost sărbătorile ce cadouri ai primit o fetiță cu o mie de riduri să-mi țină locul. tu? ultimele locuri etc. dorim ultimele pretexte pentru știri unul de la celălalt. vin datele fixe și va trebui să ne căutăm pe treptele de sticlă să-mi vâr unghiile pe dinăuntru să scormonesc după urmele tale. cred că e loc destul să treacă pe acolo cai grei. masivi. ei. se mai pierd mai aleargă ziua și prin zonele nepermise de când suntem părtașii acestei nebunii de când nu mai existăm cu adevărat mașinării tembele ce suntem în fond stăm pe marginea ferestrelor așteptăm căderea din secundă în secundă. uneori mi-o imaginez dinainte atât de înaltă atât de frumoasă și timpul se scurge prin trupul meu ca o pastă îsi lasă mâzga ca pe un parbriz când îngheață noroiul lumea face cumpărături iar eu sunt din ce în ce mai puțin periculoasă pauze nu respira stai în liniștea aceasta până când lângă tine toate obiectele vor căpăta iluzia altei existențe să o săruți să o invidiezi pentru frumusețea de care n-ai avut niciodată parte poate vei reuși astfel să copiezi la perfecție viața ia cuvintele întregi din gura mea mestecă-le învață-mă să lăsăm să treacă prin noi sentimentul că deși lumina difuză împrăștiată lin pe clădirile înalte nu are nicio legătură cu noi de fapt ea nici măcar nu se înfige vreodată adânc în suprafețele noastre cele mai palide în fiecare zi îți ascult vocea și pentru că nu te pot uita încep să te urăsc tot mai mult cămașa închisă aproape sufocant la gât orice ansamblu de răufăcători care apasă asupra ta de fapt nu ai de unde ști cum urmăresc toate corpurile transpirate care trec pe trotuar simțindu-se în siguranță că poate mâine dar sigur mâine vor face aceleași lucruri aceleași urme se vor sugruma pe smoala încinsă și fiecare gest fie el mărunt colorează sângele în diferite culori încât fruntea mea devine o planșă de pictură naturală da prefer atingerea sângelui înlocuirea globulelor roșii cu ideea că în curând organele mele vor da pe dinafară fără vreo durere fără amintirea unei tandreți că mai demult între mine și tine nu se întâmpla ecoul incert al închiderii mocirla de afară este realitatea mea eva și degetele ei secționate ușor prin mine ar putea fi trenuri de noapte cu tuneluri lungi în sfârșit lumea devine neobișnuită digerabilă o suport până la oase și reușesc să o consum cu grijă fără eforturi o las să mă pătrundă poți să dormi eva dar stai aici lucrurile se așază împreună se calcă se iubesc în picioare sufletul îmi miroase trupul mai știi cum ne-am cunoscut aveam amândouă cartea virginiei vorbeam despre melancolia femeilor bărbații doar în umbră și cât de superb se omoară să nu știm cu adevărat --- Adrian Diniș aș fi lăsat un bilet iarna asta moșu e bolnav am ieșit să mă plimb până la romană să văd luminițele de crăciun e frumos dar nu se compară cu ce vedeam în fieni uitasem de oamenii care nu se bucură de venirea iernii care stau înghemuiți în cutii de carton sau rezemați de zidul omenirii de păsările care pleacă lăsând în urmă zborul pentru cei care vor să-l prindă cu tot cu cerul și sa-l bage în sân ca pe o petală de păpădie pentru noroc pe la ora asta georgiana iese de la ase și pleacă spre casă cu metroul de la romană poate că am ieșit doar în speranța să o văd pe ea luminița mea de crăciun deși mi-e teamă că dacă ne vom întâlni iar nu va ști ce cadou vreau și se va supăra nu vreau asta sunt cel mai frumos trecător singur și privirea mea cochetă flirtează cu fete cu nasul pe sus sau cu fundul mare din când în când inspirate ca poetul din mine mă întreabă ai plâns ți se vede umbra lacrimii așa că îmi feresc privirea de orice ochi înțelegători mă simt al naibii de poet și de sexi în seara asta felinarele mă dezbracă de trup și de suflet cu lumina lor felină rară în fond pentru asta venisem până aici să văd luminițele de crăciun cea mai mare problemă a mea în legătură cu nichita cea mai mare problemă a mea în legătură cu nichita a fost că mult timp n-am știut dacă e bărbat sau femeie și asta din mai multe motive ca pentru că nu-i văzusem nicio poză și nichita mi se părea nume de fată așa că aș fi putut face ușor greșeala să mă îndrăgostesc de nichita cum au făcut-o mulți poeți dar am avut norocul că o cunoșteam pe georgiana și nichita cu poezia lui cu tot nu se compara cu fundul ei bombat cu ochii și cu boticul ei bineînțeles acum trebuie să recunosc ea a avut și un impact mult mai mare în viața mea mai tot ce am început să fac era pentru ea și nu pentru nichita mă îmbracam de firmă îmi făceam țepi mă bierbăream pentru ea și astăzi pot să spun că pe toate femeile din viața mea le cheamă georgiana așa că n-ar fi exclus ca într-o zi georgiana să o cunoască pe georgiana amândouă să vorbească despre adrian și despre georgiana lui și despre cât de mult a iubit-o deci se poate ca la mormântul meu să vină toate din ele și din curiozitate să-mi revendice moartea sau la editura vinea să fie coadă de georgiane venite să-mi revendice iubirea din poezii dar eu n-o voi recunoaște decât pe prima pentru că o să zică dacă porți tricoul ăla negru cu nu dau autografe o să îți cer unul și atunci o voi așeza cu fundul pe volumele de poezii după care o să le arunc pe jos să facem sex pe masă nu plânge mamă se poate întâmpla oricui nu plânge mamă se poate întâmpla oricui cristi s-a născut greu iar la nașterea mea n-ai suferit deloc mai rar i-am făcut pe cei dragi să sufere doar ei până acum la puțin după naștere tata venea cu mine la maternitate pentru că urinam sânge și m-aducea să sug de la mama * nu plânge mamă se poate întâmpla oricui eu m-am operat de trei ori de polipi când eram mic de două ori pe viu și n-am țipat niciodată de atunci sunt un tip curajos dar am și acum polipi la care se mai adaugă o sinuzită betty a căzut din mașină când eram prin centru pentru că ușa n-a fost bine închisă când era mică și a avut amnezie bine că nu știam prea multe atunci și că doamna din spate a putut să frâneze la timp și că a adus cap’șorul ei plin de sânge spre mama * nu plânge mamă se poate întâmpla oricui când am crescut betty a căzut de pe treptele din fața magazinului nostru cu rolele doar și-a spart capul într-o zi am internat-o de apendicită mergea cu mine de mână atunci am lăsat-o bine pentru o operație banală nu plânge mamă se poate întâmpla oricui a făcut septicemie apoi încurcătură de mațe pentru că i-au dat voie să mănânce și nu trebuia și era să moară de paști dar n-a murit însă a petrecut sărbătorile în spital și a pierdut mult din școală cu perfuziile pe post de hrană și cu tata sau cristi care îi spunea dă și tu o bășinuță iar lângă ea era și un băiat mai tânăr care s-a vindecat mai repede eu m-am dus doar odată la ea pentru că atunci când am văzut-o albă ca o stafie mi s-a făcut rău și m-au dus repede pe scări tot repetam am nevoie de oxigen mi-au desfăcut geaca și m-am dus înapoi nu puteam s-o văd astfel așa că n-am mai venit apropo de filmul idilă de noiembrie acum e o domnișoară frumoasă frumoasă frumoasă și sunt mândru de asta ca o mamă * pe cristi e frumos băiatul ăsta nu plânge mamă se poate întâmpla oricui l-au bătut și i-au rupt nasul noroc că mama dăduse șpagă și l-au operat bine iar apoi una s-a dat la el în spital așa cum era desfigurat înfășurat parțial cu fața în ghips nu știu poate fetele găsesc sexi asta eu m-am rugat în fața bisericii să-l bat pe vinovat și un prieten mi-a zis El nu poate decât să te ierte am devenit apoi șmecher ca să nu se mai întâmple una ca asta și i-am rupt gura și lu’ ăla și lu' frati-su mai ales lui * apoi am vrut să merg la furat în spania și spuneam că o să merg la muncă într-o zi la șincai când făceam ce-mi place mie mai mult jucam fotbal am intrat într-o criză parțială complexă cu leșin convulsii comă zâmbet pe buze în fața morții când frate-meu striga speriat adi ce ai mă ce ai mă ce ai mă și eu râdeam de credea că am rămas retardat și le-a spus și doctorilor le-am spus și eu și așa râdeam până când m-am prăbușit cât timp eram încălzit n-aveam nimic pentru că de câteva ore nu mai vedeam bine ziceam că e de la ochelari am renunțat doar când credeam că orbesc știam că de la prea mult efort se poate întâmpla iar eu nu mai dormisem de trei zile afară era frig băusem apă rece habar n-aveam prostul de mine nu știu cum ai aflat cum ai primit vestea dar nu plânge mamă se poate întâmpla oricui * în momentul când m-am trezit din comă a fost ca și cum m-aș fi născut iar pentru că am văzut lumina pe care mi-o băga doctorul în ochi să vadă cum arată sau cât de dilatate sunt pupilele pentru că nu știam cât face 2+2 pentru că nu știam unde suntem pentru că doctorii tot insistau să afle dacă știu în ce an suntem nu știam și vroiam să-mi spună pentru că abia mă născusem și de data asta ți-am adus multă durere mamă și m-am născut cu o malformație de atunci nu plânge mamă se poate întâmpla oricui nu m-au operat imediat nici nu știau ce am așa că mi-au dat drumul acasă și m-au reprogramat pentru analize fix cu o noapte înainte de ziua în care trebuia să revin punctual am intrat în comă și iar nicio luminiță de data asta am murit în chinuri mi-au găsit până la urmă buba unii abia așteptau să mă opereze înaintea mea muriseră cinci alții spuneau e tânăr mai poate avea mult de trăit mai ales că venea aparatul cu izotopi peste 6 luni dar eu nu puteam să aștept atât spuneau e grav e grav e grav ce are băiatul trebuie operat și mă plimbam de la un spital la altul * nu plânge mamă se poate întâmpla oricui nu plânge tată se poate întâmpla oricui fii bărbat am văzut că la înmormântarea lu’ taică-tu n-ai plâns deși l-ai iubit de ce ar fi altfel cu mine mama și tata au hotărât că plecăm în ungaria pentru embolizare așa au aflat că trebuie făcut am făcut pașapoartele și până la urmă cineva a spus că au venit și aparatele cu gamma-knife alții m-ar fi lăsat liniștit să mor până nu e destul de grav oricum nimeni nu intervine și apoi operația doare anestezia dor șuruburile doare angiograma te doare capul după nu adormi cu ce îți dau ei te doare sufletul m-am operat și tot la ce m-am gândit a fost am pierdut și eu din sărbători și din școală surioaro și am pierdut-o pe georgiana și fotbalul abia aici am simțit că am murit dintr-odată de două ori mama îmi spunea că sunt prea trist că o să mă fac bine doctorul îmi spunea că există șanse să pot juca din nou fotbal eu mă mințeam că există șanse chiar pentru georgiana * nu mă accidentasem niciodată cât am jucat fotbal dar tata și-a rupt piciorul fractură de maleolă nu plânge mamă se poate întâmpla oricui planta nu știu ce la terenul pe care l-a cumpărat aproape de bucurești alunecase din cauza inundațiilor era cu mătușa care n-avea carnet și a condus până la cel mai apropiat spital doar cu o mână pe volan cu un picior și cu un băț pe care îl manevra bine presupun cristi n-a plătit taxa la facultate și mai are patru examene de dat mama a primit înștiințarea și până la urmă i-a dat bani să plătească dar cu condiția să-i restituie și nu i-a spus lui tata nu plânge mamă se poate întâmpla oricui * mie mi se mai face rău din când în când dar asta nu mă descurajează să mă plimb noaptea singur melancolic și să dau peste un bătrânel simpatic cu care mă invit care să treacă primul la o intersecție de trotuare spunându-i eu nu mă grăbesc mi-a zâmbit și a trecut mai departe asta m-a făcut oarecum fericit eu nu mă grăbeam mergeam fără vreun scop anume până la unirea poate romană georgiana nu mă aștepta eu nu o căutam chiar dacă o aveam în gând mă întorc acasă trebuia să fiu singur dar părinții s-au întors mai devreme așa e când ai un copil bolnav povestim ne amintim mama se încuie în camera ei nu plânge mamă se poate întâmpla oricui. 9eV91 portrete ( I ) Georgiana, care a plâns că i-am dorit coperta cărții de matematică, care vroia neapărat să vadă numele cui scriu pe bancă, care nu mă ajuta să-i desfac sutienul și care îmi lăsa autografe pe gât. Georgiana, care mi-a zâmbit ca să-i dau Moromeții și cartea de română, care vroia neaparat să-i copiez scrisoarea, pe care am citit-o pentru ea, care nu mă ajuta la orele de matematică pentru că nu i-o ceream și care vroia să-i dau un autograf doar dacă veneam cu tricoul meu negru, pe care scria: Nu dau autografe. Georgiana, care m-a invitat la bal și am refuzat-o, care s-a combinat la bal doar ca să-mi facă în ciudă și care m-a întrebat apoi când am rămas singuri: Ce ți-am făcut? după ce încercasem s-o arunc pe geam în glumă. Georgiana, care a primit primii lilieci de ziua femeii de la mine din gradina de lângă școală, care mi-a desfăcut buchetul de crizanteme pentru profesoare și mi-a zambit iar: Așa-i că merit și eu o floare? Georgiana, care a mințit tatălui ei că am scuipat-o și am bătut-o, care mi-a râs în față și mi-a spus că nu-mi amintesc, dar că am scuipat-o și că atunci când i-am pus degetul pe frunte și am împins-o a exagerat doar puțin când a spus ce a spus. Georgiana, care atunci când mergeam după ea în glumă acasă când eram foarte certați rostea calmă: Eu vreau să pleci acasă… la tine! care povestea că îi e frică să mai meargă la școală din cauza mea și care îmi aducea la cunoștință în metrou când o linișteam să nu-i fie teamă că nu îi fac nimic: Nu mi-e frică de tine! Georgiana, care stătea lângă mine așteptând să-i zic ceva, care mă întreba când mă vedea trist: Cine te-a supărat? iar prietena ei mă tachina: Vezi, are cine sa te apere… și căreia-i spuneam la fel când o vedeam ca mine, iar prietena ei o măgulea: Vezi, are cine sa te apere… Georgiana, care s-a dus acasă și a început să plângă de față cu părinții ei înflorind cum am făcut-o proastă la ora de romană, că văzuse piesa de teatru la care avea de făcut cronica, deși spusesem profesorului doar: Pe mine nu m-a convins că a vazut piesa. Georgiana, care a fost aproape la fel de rece cum am fost și eu, care s-a spalat de mine într-o apă plină de păcate, care nu știa că problemele dintre mine si ea sunt doar între noi, care aștepta s-o sărut când am vorbit pentru ultima oară și eu am pupat-o doar pe obraz. Georgiana, care îmi spunea: Dacă știai că vin eu, n-ai fi venit, care nu știa că doar pentru ea am venit și aș fi venit oriunde în lume, care vroia să mă ia cu mașina de parcă aș fi uitat tot și care mi-a amintit mereu: Aș fi vrut să rămânem amici. Georgiana, care se uita insistent la mine și pe care când o intrebam: De ce te uiți așa la mine? glumea față de tricoul meu pe care scria ceva comic Mă gândeam dacă azi, chiar ți-ai luat pastilele. Georgiana, care era placută de toți baieții din liceu, care vindea produse de la Avon, care și-a schimbat numărul de telefon și căreia îi venea atât de bine negrul că exclamam în mine: E mai frumoasă ca noaptea și eu mai prost ca noaptea că i-am facut ce îi făceam. Georgiana, pe care am luat-o în brațe și m-am făcut că e prea grea să mă lase s-o țin de parcă i-aș fi făcut o favoare, pe care am trecut-o în brațe o baltă plină de noroi ca și cum… ca și când trece mirele mireasa. Georgiana, care mi-a zis ofuscată să n-o mai caut deși nu vroia asta, care scria poezii și care a intrat la ASE, care nu vroia să bea după nimeni deși o făcea după mine și care ba spunea: Asta crezi tu despre mine? sau "Nu mă interesează părerea ta!" Georgiana, care asculta manele acasă și la fiecare bairam, care s-ar fi uitat la telenovele dacă ar fi avut timp, care spunea: Noi ne iubim, dar nu știa că eu chiar o iubeam care îmi răspundea când o întrebam: De unde știi? Figurat vorbeam. Georgiana, care dacă n-ar fi existat ar fi fost prietena mea imaginară, pe care s-o știu și care să mă știe pe dinafară, care să râdă la glumele proaste, care să-mi șteargă lacrimile, care să mă facă să sufăr și pe care s-o fac să sufere încercând s-o fac fericită. Georgiana, care mi-a împrumutat caietul de mate când am rămas corigent și i l-am cărcălit, care mi-a împrumutat inima și nu mi-a mai dat-o înapoi, pe care am cărcălit-o în schimb și căreia îi scriu acum pe garduri sau pe ziduri cu graffiti că-mi pare rău unde alții ar scrie alte chestii. Georgiana, pe care vreau s-o reîntâlnesc la Victoriei când schimbă metroul când eu merg la facultatea mea și ea pleacă de la facultatea ei, care își va aminti cândva de copilul acela bolnav de cap și inima care o iubea tocmai când vom asculta amândoi la radio "It must have been love but it’s over now" și care va înjura nenorocita aia mi-a furat viața. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate