Cred ca in fiecare din noi zace un taran. Indiferent cite generatii de “oraseni “ avem in spate, acel taran, locuitor al sufletului nostru, din cind in cind isi face simtita prezenta prin gesturi mici (ma scarpin in crestet cind am de rezolvat o problema), sau fraze pline de intelepciune populara (unde dai si unde crapa), prin nevoia de a calca desculti pe pamintul gol si, mai ales, prin nevoia de a “sta pe gard” si a face conversatie marunta cu cei care se intimpla sa treaca prin fata gardului nostru.
“Gardul” meu este, din pacate, la etajul cinci. Si, desi nu am posibilitatea conversatiei cu trecatorii, continui sa stau “pe gard” si sa privesc masinile (din ce in ce mai multe) si Oamenii. Nu o fac prea des pentru ca nu are acelasi farmec. Imi lipseste “conversatia”:
- Saru’mina, bre!; - Sa traiesti, maica!
Mai rupi o frunza de carciumareasa ca sa-i simti mirosul piperat, te mai uiti in zare sa vezi daca vine cineva, daca sunt semne de ploaie… - Tata-tau e acasa? – Nu e, bre. E la coasa cu alde mamica. Da’ ce-ai cu el? – Sa-i zici sa treaca pa la mine mai pa seara… am sa-i zic o vorba.
Imi lipsesc aceste mici insule de apropriere pe care “gardul” de la etajul cinci nu mi le poate oferi. Ca sa nu mai vorbesc de florile de… de ce erau florile alea? Oricum, se iteau printre uluci. – Bonjur, tu! – Buna, Fanico! Un’ te duci? – La Policrinica (sic!) – Da’ ce te doare? – Am cu rinchii…nu stiu ce…nisip… sau scame…
Ah, si mai erau mingiile care se simteau atrase in mod inexplicabil catre curtile oamenilor si sareau gardurile aterizind in zarzavat: - Nelutule te duci tu, ba?- Nu, ba ca pa mine nu ma cunoaste si taie mingea.
Si ce ajutor pentru betivii care veneau de la carciuma:- Traaa…iasca toata lumea! In fffrunte cu cel mai iubiiit …boof in gardul vecinului Chichi, anestezie partiala.
Dar caii priponiti de gard? – Bine, bre, nea Vasile, acilea te-ai gasit sa-l legi? Nu vezi ca rupe gardu’? - Nu-l rupe ma, tata. Ia, numa sa da si el un pic dupa iarba. Niii, boala! ‘nazaii matii!

Si atunci cind ma intorc acasa primul lucru pe care-l fac este sa ma asez pe gard:
- ‘naziua, Gheorghita! Cum merge treaba? – Merge, merge! Am gasit un angrosist mai ieftin pentru portocale si merge mai bine. Daca reusesc sa reduc costurile si la ambalaje o sa fie si mai bine.

Oops! S-a rupt o scandura din gard?!!!