Era în firea lucrurilor ca reacțiile la adepții unei literaturi pornografice (marele câștig postrevoluționar, după opinia lui Nicolae Manolescu), periferice, minore și gregare să vină chiar de la colegii de generație, care încearcă să ironizeze moda batistelor murdare și a dessous-urilor pestrițe (ca să fim doar eufemistici) și să țintească temele mari, vigoarea artistică și ritmurile perene. Programul literar (căruia nu i-am spune chiar manifest) publicat de revista noastră în numărul trecut ne demonstrează că există printre tinerii noștri colegi spirite responsabile de menirea lor, capabile să îmbogățească tradiția, dar, mai ales să dea scriiturii o altă avengură și un nobil sens. E îmbucurător faptul că se exprimă tranșant, fără complexe, amuzându-se de complexele altora, incapabili să facă din actul creator o sărbătoare, când ambițiile lor sunt doar să șocheze, cu orice preț, să creeze mișcări fără relief și consistență. Noi ne-am exprimat în mai multe rânduri rezervele cu privire la astfel de însăilări și fragmentarisme, mai ales că experimentele lor aveau antecedente fără urmări majore în timp. Acum prin textul celor patru, s-ar putea să marcăm un fragment favorabil literar, demn de a fi luat în calcul. Pe unul dintre ei, Marius Marian Șolea, l-am publicat și premiat, i-am asistat manifestările publice. Avem tot interesul să-l stimulăm, fiindcă opiniile sale sunt de bun-simț. Revoltele interioare și în mediul în care lucrează ni-l recomandă ca pe un tânăr cu multiple disponibilități, asupra cărora sperăm să revenim și cu altă ocazie.
Așa dar, boierismul. Nu știm dacă termenul ales este cel mai inspirat, doar poate căpăta și o conotație peiorativă, dar ideile care îl susțin sunt demne de luat în seamă. Chiar dintru început, semnatarii sunt tranșanți: „ceea ce ne interesează este originalitatea, repudierea rețetei, torpilarea manierei”. Scurt și binevenit. Se cunosc multe situații în care arta coloniilor imită pe cea a metropolei. Reușește doar –sau, îndeosebi- să ajungă la surogate care nu încântă nici măcar pionierii: dimpotrivă, îi pregătește pentru amuzament. Astfel zis, nu e acceptata arta second-hand. Era nevoie de o demnitate națională, artistică, spre care tinde orice autor autentic. Totul este ca semnatarii să-și respecte și promisiunile. Ambițiile grupului (care, înțelegem, se va mări) sunt și acelea să elimine balastul din operă, artificialul, minorul, de vreme ce „construcția operei (n.n. trebuie) să fie tensionată prin dinamismul scriiturii”. Slava Domnului, există și tineri care acced spre teme cu miză, centrale, eterne, abandonând mahalalele minorului. Într-o lume atât de dezmembrată și complicată și, paradoxal, atât de manipulată, e momentul să fie eliminate „bălăcărelile de ghetou, autenticitatea smiorcăielilor”. Poate nu în totalitate pigmentează și ele specificul național! Iar arta ecologică, la care aspiră semnatarii programului, nu se poate impune cu ușurință într-o epocă în care domină totuși vulgaritatea, divertismentul și umorul involuntar.
Noi, receptivi la astfel de razii (ca să preluăm termenul polițienesc), îi salutăm și le urmărim cu real interes demersul, doar propunerile lor au darul să înnobileze arta autentică, în calea căreia ies tot mai puțini oameni. Puțini dar temeinici.

Luceafărul Nr.41 (746) Miercuri, 15 noiembrie, 2006-11-22