agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-07-05 | |
Prin nu stiu ce asociere de idei, mi-am amintit de una din multele vacante petrecute la munte cind, din mai bine de o luna petrecuta acolo, aproape zece zile ne-a plouat cu pauze de doar citeva ore. Ne-a salvat de la plictiseala o bucatarie/camera de zi, improvizata din folie de polietilena amplasata strategic in jurul a trei copaci si un par, in care ne petreceam cea mai mare parte a timpului.
Fiind o “haita” numeroasa, formata din idivizi de virste si abilitati diferite care aveau in comun pasiunea pentru dormitul in cort, am reusit sa ne distram destul de bine si sa iesim din impas fara victime. Au avut loc multe discutii, unele filozofice, cele mai multe culinare. Am concluzionat ca gemul de capsuni e cel mai bun iar cel de prune are iz de saracie; Una din distractii era sa-i urmarim pe noii veniti cum se instalau. Ii luam in periscop inca de la intrarea in zona de “camping”, ii urmaream cu privirea (alti nefericiti!) pina cind decideau sa se opreasca si sa ceara informatii . Intrebarea pusa cel mai des era: de cind ploua? Noi raspundeam invariabil ca doar de doua ore, chit ca apa era elementul dominant al peisajului iar ancorele de la cort erau exact asta: ancore. Unii decideau sa ramina si plecau in cautarea unui loc de tabara, activitate care le rapea mult timp si isca discutii aprinse: “- Da’ de ce sa nu punem cortul aici? E aproape de izvor…- Pentru ca e prea inclinat. – Da’ daca e inclinat nu se scurge mai bine apa? – Ba da, impreuna cu noi.” Intotdeauna m-a impresionat calmul barbatilor, incercarile lor de a ne dumiri pe noi, femeile, despre mersul vietii in general si instalarea unui cort in particular: “- Daca nu tii montantul bine n-am sa-l pot ancora. Nu e coada de tigae… – Noroc cu tine sa-mi spui ce si cum! Asa imi faci mereu, eu n-am nici un cuvint de spus, nu ma intrebi niciodata ce vreau sa fac, daca am chef sa fac ce vrei tu… si mai zici ca ma iubesti! - Poti sa-i dai drumu’ acum, l-am ancorat” O alta categorie erau cei care dadeau bir cu fugitii (lasii!) si carora le spuneam, fara sa fim intrebati, ca vremea urma sa se schimbe in ziua urmatoare, pe la prinz. In ziua urmatoare, pe la prinz, continua sa ploua. Din fericire nimeni nu ne-a luat in serios asa ca am scapat cu fata curata. Mai era si o doamna impreuna cu un catel pe nume Norocel. Nu era primul an cind stateam linga ei dar, pentru nimic in lume, nu reuseam sa ne amintim numele doamnei cu pricina asa ca am decis sa o numim in discutiile noastre “d-na Norocel” si catelului sa-i spunem simplu, Norocel. Asta ca sa stim despre cine vorbim: “Da-i resturile alea lu’Norocel! – D-na Norocel a zis sa nu-i dam fasole”. In preajma lui Norocel trebuia sa mergem cu bratele cit mai sus ca sa nu ne muste (nu sarea decit la degete si nu intotdeauna). In felul asta am facut si conditie fizica dar nu ne-am plins. Pe d-na Norocel o zapaceam cu frazele noastre aparent in doi peri: d-na Norocel ”- Sotul dvs. a mai ramas la cabana, m-a rugat sa va aduc piinile astea doua. – A gasit piine! Multumesc! Inca o lovitura data imperialismului! – Ciudat, asa a spus si dinsul…” D-na Norocel ne vizita des si statea la povesti cu noi, ne mai povestea si ea…dar se pare ca povestile noastre nu le prea credea. De pilda n-a crezut povestea cu tapul care fluiera din copita ca sa-si cheme caprele… noi eram convinsi ca e adevarata dar poate asta se datora ploii care ne udase mare parte din haine. Exista si un domn Norocel dar nu stiam nimic despre el - era prea ocupat cu supravietuirea tribului ca sa mai participe si la “viata sociala”. Cineva trebuia sa tina si de coada tigaii. Incercam sa ne amintim diverse semne de vreme buna dar se pare ca le stiam numai pe cele de vreme rea. La un moment dat chiar ne-am gindit ca poate noi sintem cu ghinionul si ar trebui sa plecam dar voiam sa vedem cit de mare este ghinionul si cit se poate intinde nesimtirea noastra. Pina la urma ne-a prins bine pauza asta fiindca am apucat sa ne mai cirpim sacii de dormit, sa vedem pe unde picura prin corturi, sa ne cunoastem mai bine. A venit si ziua in care ploaia s-a oprit si am putut vedea cerul impreuna cu un cerc mare si galben despre care am aflat ca e soarele. Ne-am scos cirpele la uscat si am decis sa mincam niste gem de prune. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate