|
Biografie Emil Dorian
Emil Dorian (1891-1956) s-a visat un inspirat poet și romancier. Dreptul la glorie și l-a cîștigat însă postum, printr-un extraordinar jurnal. Prima parte a acestuia, ce acoperă perioada 1937-1944, a văzut lumina tiparului la Editura Hasefer, în 1996. Lectura însemnărilor dezvăluie un scriitor de o sensibilitate particulară, o minte deosebit de lucidă și, mai ales, un spirit dornic să priceapă chiar și ceea ce nu poate fi înțeles: oroarea omenească. Căci oare ce sînt paginile sale dacă nu o oglindă a dezastrului politic, moral și social trăit de evreii din România în anii extremismului de dreapta? Document al supraviețuirii, un asemenea travaliu diaristic este și un exercițiu al vitalității memoriei. Și asta pentru că tot ce se pierde prin uitare își interzice dreptul la ființă: o moarte despre care nu se consemnează nimic încetează să mai fie extincția unui om, devenind o simplă dispariție biologică; o comunitate fără răbojul triumfurilor și suferințelor sale se autocondamnă la inexistență. Scriitorul care notează reperele dezastrului personal, dar și momentele tragice ale comunității căreia îi aparține seamănă întrucîtva cu un pacient așezat pe divanul psihanalitic, încercînd să salveze de la uitare fapte și tîlcuri decisive pentru viața lui și a lumii.
Prin tema sa, jurnalul ținut de Emil Dorian pînă în 1944 se înrudește cu consemnările celebrului său coleg de breaslă Mihail Sebastian, un alt reprezentant de frunte al evreimii românești interbelice. Siameze prin grozăviile, suferințele și umilințele povestite, cele două jurnale pictează o lume în plin proces de «rinocerizare», în care prietenii nu sînt ceea ce ar trebui să fie, iar dușmanii se dovedesc a fi mai cumpliți decît în cel mai negru coșmar. Martor al multor întîmplări demne de imaginația dantescă, Emil Dorian înregistrează atent mutațiile unor conștiințe și decăderea unei națiuni. Antisemitismul societății patriarhale, în bună măsură țărănești, îi transformase pe cetățenii români de etnie evreiască în victime. Cît despre toleranța creștină caracteristică neamului românesc, ea apare mai curînd ca un mit decît ca o realitate - au fost români care s-au purtat normal cu evreii persecutați, după cum au fost și alții care i-au prigonit cu bucurie. Jurnalul lui Emil Dorian arată limpede că este nedrept a vorbi despre statul român ca despre un «rai» al evreimii din epocă. Puseuri și răbufniri antisemite au existat și în România din vremea războiului, ca mai pretutindeni în Europa. Abil politician, Ion Antonescu încetase măcelul din Transnistria atunci cînd intuise că soarta războiului nu avea să fie tranșată de naziști. Dacă începînd din 1942 dictatorul român a asigurat o vagă «protecție» populației de religie mozaică, a făcut-o nu din dragoste ori umanitarism, ci dintr-un calcul pragmatic, legat de viitoarea relație cu probabilii cîștigători ai conflagrației, aliații anglo-americani și ruși. Prin urmare, «generozitatea» antonesciană a însemnat doar încetarea tehnică a aplicării acelei blestemate Endlösung, și nicidecum vreo măsură de îndulcire a agoniei lui Israel - condițiile mizerabile de subviețuire umană i-au afectat în continuare pe nenumărați bătrîni, femei și copii. Jurnalul lui Emil Dorian din 1937-1944 conservă amintirea punctuală, cotidiană a acelor orori și înjosiri, gest vital pentru un scriitor evreu devenit martor al infernului.
Iată că la un deceniu distanță de apariția acestui volum, putem parcurge și secvența a doua a exercițiului diaristic întreprins de Dorian: jurnalul 1945-1948, anii în care România începuse să alunece, încet dar sigur, în sfera de influență sovietică. Este momentul de început al bolșevizării țării: ocupați de trupele rusești, părăsiți de occidentali - căci Comisia Interaliată de Control era un organism formal -, românii își încep calvarul ce avea să dureze 45 de ani. Lumea veche, burgheză, civilizată și aproape europeană a României încă nu fusese distrusă, iar lumea nouă, proletară, resentimentară și nivelată a socialismului real încă nu se născuse. România se află atunci sub un orizont crepuscular, în care mocnesc tensiuni complexe.
Opere
* Profeți și paiațe, Editura Națională S. Ciornei, București, 1927 (roman)
* Din trecutul nostru științific, Editura Medicală, București, 1955
* Jurnal din vremuri de prigoană, Editura Hasefer, București, 2006 (cuvânt înainte de Margareta Dorian și prefață de Valeriu Protopopescu)
* Cântece pentru Lelioara, Alcaly & Calafateanu
* Primăvară nouă : poezii pentru copii și tineret, Editura Socec, București
* În preajma serii..., Editura Ancora, București
***
Nationality: Romanian. Born: Bucharest, 1891. Education:Attended medical school, ca. 1916. Military Service: Physician during World War I. Family: Married Paula Fränkel; two daughters. Career: Physician and writer. Secretary general, Jewish Community of Bucharest, following World War II; director, Documentary Archives of the Federation of Jewish Communities of Romania, following World War II. Died: 1956.
PUBLICATION
Diary
The Quality of Witness: A Romanian Diary, 1937-1944, edited by Marguerite Dorian. 1982; published in Romanian as Jurnal din vremur de prigoanæa, 1996.
Novels
Conversations with My Horse. 1928.
Profeti si paiate. 1920; as Prophets and Clowns. 1930.
The Poison. 1939.
*
Critical Study:
"The Victim as Eyewitness: Jewish Intellectual Diaries During the Antonescu Period" by Leon Volovici, in The Destruction of Romanian and Ukrainian Jews During the Antonescu Era, edited by Randolph L. Braham, 1997.
* * *
Early in his publishing career the child born to Herman and Ernestina Lustig in 1893 took the pen name Emil Dorian. He grew up in his native Bucharest at a time when the Jews of Romania had not yet been granted citizenship. Therefore, if Jews wanted to attend public schools, they had to pay exorbitant fees. Because his father earned only a modest income as a German language teacher, Dorian was forced to attend the newly founded Jewish schools, where he received something less than a traditional Jewish education. By the time he graduated from high school in 1910, he was already a published poet and an avid student of literature. He enrolled in medical school and was in the last month of his studies when Romania entered World War I in the summer of 1916. Dorian was sent to the Moldavian front to serve as a physician, an experience that later formed the basis for Conversations with My Horse (1928), his dark satire on war. Soon after the end of the war he married Paula Fränkel, with whom he had two daughters.
By the mid-1920s Dorian had become a poet whose work was widely known for its pacifist views and its eloquent expression of love for humankind. And yet the more he devoted his thinking and writing to themes of social justice, the greater his impatience and exasperation, which ultimately turned into despair. Among his works are several volumes of poetry, novels, essays on popular topics in medicine, and numerous articles on Romanian and Jewish life. Two of his novels—Prophets and Clowns (1930) and The Poison (1939)—are on specifically Jewish themes. The first is a critique of the Jewish and Gentile Romanian bourgeoisie, and the second is an intense analysis of Romanian anti-Semitism. Dorian also published translations of works by Heinrich Heine and Eliezer Steinberg's Yiddish fables, all the while operating a medical practice from an office in his home.
In 1937 Dorian began keeping a daily account of his life in Romania, which he maintained until his death a generation later. The entries from the first seven years of his diary form his Jurnal din vremur de prigoanæa , the Holocaust diary that was published in Romania in 1996, 14 years after the English edition, The Quality of Witness: A Romanian Diary 1937-1944, appeared in 1982. Because he successfully avoided being sent to a concentration camp or being deported to Transnistria, Dorian was able to chronicle one of the most violent periods in Romanian history. During the years he kept his Holocaust diary he also completed a three-volume anthology of Yiddish poetry in translation, and scattered among the entries describing the devastation of Jewish life and European culture one finds progress reports on his Anthology of Yiddish Literature, a project that became all the more dear to him as European Jewry was being wiped out.
After the war Dorian held two important positions in the Romanian Jewish community. He served as secretary general of the Jewish Community of Bucharest and later was the director of the Documentary Archives of the Federation of Jewish Communities of Romania. Because of what he viewed as the collapse of the moral fiber of Romanian society, however, he resigned from both positions. When Dorian died in 1956, it was perhaps due as much to disillusionment and a broken heart as to any other cause.
|
Texte Recomandate
