|
Biografie Constantin Miu-Lerca
Constantin Miu-Lerca s-a născut la 15 august 1908 în comuna Cacova, azi Grădinari, județul Caraș-Severin. A fost multă vreme ziarist și profesor de matematică și fizică. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din R.S.R. Între cele douâ războaie a colaborat la revistele : Azi, Floarea de foc, Gîndirea, Prepoem, Viața literară, Vremea, Gînd românesc, Societatea de mîine, Familia, Universul literar, Brașovul literar, Luceafărul, Fruncea, Revista Institutuluî social Banat-Crișana ș. a.
După 23 August 1944 a colaborat la: Scrisul bănățean, Generații, Orizont, Timișoara și Albina, București.
"După cum spune poetul însuși,s-a născut din „neam de preoți și țărani ” (v.11 poeți bănățeni,Ed.Vrerea,Tim.,1942,p.57) în localitatea Cacova (azi Grădinari) din fostul județ Caraș în anul 1908.
- Rămânând orfan de ambii părinți,a fost crescut de un unchi, Lerca, al cărui nume l-a preluat.
- După ce termină liceul la Lugoj,se consacră gazetăriei.A fost redactor la publicațiile „Vestul ” (Timișoara) și „Dacia ” (Timișoara). Debutează editorial cu volumul de versuri Biblice (Tipografia Românească,Timișoara,1932),urmat la aproape un deceniu de volumul Colinde (Tipografia Româneascã,Timișoara,1940). Îi aparþine textul oratoriului Omul, al cărui muzică a fost compusă de Filaret Barbu(1942).
- A colaborat la mai multe reviste ca: „Vrerea”, „Gând românesc ”, „Societatea de mâine ”, „Familia ”, „Luceafărul ”, „Fruncea ” etc.
- Stabilit la Lugoj,a depus aici o apreciată muncă de profesor de matematică și fizică până în 1968,anul pensionării sale.
- C.Miu-Lerca revine în atenția criticii literare cu volumele de versuri Sus stele, jos stele(Ed.Cartea Românească,Buc.,1971), Unde concentrice ed.Facla, Timișoara, 1975, cu o prefațã,Un „poeta artifex ”,de Ovidiu Papadima), Pajura cu două capete(Ed.Cartea Românească, Buc.,1978), adevărată epopee în versuri a rezistenței antihabsburgice în Banatul secolului al XIX-lea, și Efemerele anotimpuri (Ed.Facla,Timișoara,1983), cu un cuvânt înainte de Al.Jebeleanu).
- În prefața mai sus amintită, Ovidiu Papadima observa că poezia de debut a lui C.Miu- Lerca evidențiază un „contrast interior [… ] frapant : pe de o parte, adoptarea cu precădere a versului liber,cu ritmuri inegale, impuse de mișcarea gândirii și a sentimentului, – prozodie corelată cu neliniștile și tensiunile problematicii omului modern; pe de altă parte, abundentul filon folcloric, potențat de o includere, până la saturație, a lexicului bănățean, în forme demulte ori neînregistrate încă nici în dicționare.” (p.7). Fenomenul departe de a fi singular însă în epocă. Versul liber fusese statornicit deja în spațiul transilvano-bănățean de poeți precum Lucian Blaga, Aron Cotruș, Vintilã Rusu-Șirianu ș.a.Iar „propensiunea spre cultura noastră folclorică era de asemenea un fenomen caracteristic în epocă, prilejuind cristalizări artistice dintre cele mai personale și mai autentice.” (ibidem).
- Volumul de debut al poetului bănățean, Biblice,este alcătuit din trei cicluri: primul dă nume întregii cărți, al doilea se intitulează Ai mei , al treilea – Naturã. Ciclul Biblice nu vădește, contrar așteptărilor, afinitatea poetului față de temeiurile doctrinare al ortodoxismului interbelic. Poeziile acestuia constituie în bună măsură o meditație asupra sorții omului,care se istovește în confruntări cu divinitatea, oscilând, asemenea autorului Cuvintelor potrivite, între credință și tăgadă: „Cu molitvă păgână / îmi botez credințele ,– / altul, acelaș, mâine ca și ieri, / țărână / răsculată, volbură spre ceri. // Nu am odihnă pic, // Pe fiecare treaptă / a neputinții, pic – / și mă despic / în aria trecerii, ca un spic. // Cu mărturisire dreaptă, / pe moșanda nădejdiilor, iarăși mă ridic – / și semn al biruinții, / îmi înfig adânc, / în slinul vieții, dinții … ” (Spovedanie ).
- În ciclul Ai mei , poetul exprimă atașamentul său nestrămutat față de pământ, traiul „păoresc ” reprezentând pentru el un posibil refugiu din fața vicisitudinilor vieții: „Pentru mine-n orice parte / vremea de se-nstrâmbă, / cu o coajă de mălai, / îmi ar păorescul trai / mai departe –/ și muierea din fuior, / va mai ști să-mi țese o trâmbă / de lăor.”(Plugar ).
- Ciclul intitulat Natură include cântece ale descătușării energiilor vegetale, în acord cu efortul uman pentru marele act al desțelenirii ogorului: „Înflorit-au macii râu, / prin otavă și prin grâu – / și-au pornit și plugurile / de asudă jugurile, / bulgări de-ntuneric să dezgroape-n soare, / prin ogoare.” (Reînviere ).
- În poezia Primăvară , natura e asemenea unui nou născut, înfățișată în „scutece proaspete de glie ”, mugurii, simbol al proliferării, sug „din țâțe mușcate de plug ”, rădăcinile „ îți încolăcesc vinele ” alături de râmele somnoroase. Adie un aer expresionist în aceste imagini sugerând relația cu cosmicul, cu ilimitatul.
- Volumul Colinde păstrează aceeași tonalitate folclorică, motiv pentru care Filaret Barbu s-a simțit îndemnat să-i însoțească poeziile cu melodii compuse în ritmul doinelor sau jocurilor bănățene. Atât de legat de viața și munca țăranului, poetul se arată dornic să-i omagieze uneltele trudei. Obiceiul este arghezian: „Coasă iobagă, cu codri dârjală, / nădejde-n livezi –și-n răzmeriți năvală, // ne-nduplecată ursită de-oțel / nuntită-n istorii cu-al morții inel, // osândă ne-nvinsă, răbdării izvod, /călită în albii de lacrimi și rod, – // coasă, ți-e glasul o strană-n podobii, / când vara în brațe te leagănă robii.” (Coasa ).
- În alte poezii ale volumului poetul elogiază jocul bănățean, în al cărui ritm parcă își toarnă versurile: „ Râd viori și plâng, – / fetele își frâng / trupul ca tăiat în stană / brune ghijă de castană, /băle, mândre bălăioare, / flori de floarea-soare. // Albinițe-n roi /două la de doi, / se-nvârt volbură-n țărână, / cu voinicii pe sub mână – // și pe sân își leagănă, / salba de-aur, galbenă.” (Hop-cică ).
Apreciatul poet, publicist și profesor se stinge din viață la Pitești în anul 1985."
Opere
* Biblice, Tipografia Românească, Timișoara, 1932
* Colinde, Tipografia Românească, Timișoara, 1940
* Omul, 1942 (oratoriu cu muzică compusă de Filaret Barbu)
* Sus stele, jos stele: Poezii 1930-1970, Cartea Românească, București, 1971
* Unde concentrice, Editura Facla, Timișoara, 1975 (cu o prefață de Ovidiu Papadima)
* Pajura cu două capete, Cartea Românească, București, 1978 (coperta de Done Stan)
* Efemerele anotimpuri, Editura Facla, Timișoara, 1983
|
Texte Recomandate
